Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

INEDIT. Repetiție cu public la spectacolul de teatru TREZIRE, de Pippo Delbno

Publicat

pe

Au mai rămas mai puțin de două zile până la prima întâlnire a publicului cu noua creație a celebrului regizor și actor italian Pippo Delbono – TREZIRE/IL RISVEGLIO.

Vineri, 14 iunie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, spectatorii au șansa de a fi martori ai procesului de construcție al acestui spectacol, în repetiția deschisă care încheie etapa de lucru timișoreană a proiectului. Este un privilegiu și o rară ocazie de a intra în laboratorul de creație al unui mare artist, în unul dintre cele mai personale proiecte ale lui Pippo Delbono, cu atât mai mult cu cât, pentru prima dată, în TREZIRE/ IL RISVEGLIO, artistul ne face părtași la propriile lui cuvinte, la poemele și poveștile pe care le-a scris el însuși.

Premiera timișoreană a spectacolului va avea loc în luna decembrie.

Spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono este o coproducție internațională, o colaborare care a reunit teatre din Italia, Franța, România și Belgia, respectiv Emilia Romagna Teatro ERT / Teatro Nazionale, în calitate de producător executiv și Teatro Stabile din Bolzano, Teatro Metastasio din Prato, Théâtre de Liège, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Institutul Italian de Cultură din București, Sibiu International Theatre Festival / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatro Piemonte Europa / Festival delle Colline Torinesi și Théâtre Gymnase-Bernardines din Marsilia, în colaborare cu Centro Servizi Culturali Santa Chiara, Trento și Le Manège Maubeuge – Scène Nationale, în calitate de coproducători.

Înscrierile pentru participarea la repetiția cu public din data de 14 iunie sunt în continuare deschise și se pot face online la adresa de e-mail office@tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, între orele 11:00 și 19:00.

Sursa foto: Luca Del Pia

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Cântăreața cheală“, în premieră, la Atelierele „Fabrica de decoruri“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Teatrul Național din Timișoara pregătește publicului său o experiență teatrală atipică.

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 19:00, Teatrul Național redeschide Atelierele Fabrica de decoruri ca sală de spectacol, cu premiera spectacolului „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco.

Preambul al întoarcerii în locul reconfirmării sale identitare – viitoarea Sală 2023 – branșarea Atelierelor Fabrica de decoruri la infrastructura de spectacol a Timișoarei prin acest titlu important al dramaturgiei universale dă formă, simbolic, unuia dintre marile principii ale Naționalului timișorean: Cultura și, în esența sa, Teatrul sunt constructori ai societății.

Atelierele Fabrica de decoruri sunt, la rândul lor, un spațiu definitoriu pentru istoria din ultimele două decenii a Teatrului Național. Concepute ca prima linie de producție profesionistă de decoruri de teatru din România, Atelierele Fabrica de decoruri și-au început activitatea în 2013, fiind construite pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Industrial Freidorf. Generoasele sale spații s-au impregnat de teatru în anii care au urmat, reclamând dreptul la utilizare performativă, aspirație probată în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, când Fabrica de decoruri s-a transformat în spațiul de reprezentare a unuia dintre titlurile nominalizate la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

„Cântăreața cheală“ este piesa care a impus în cultura lumii un nou gen: teatrul absurdului. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda)  „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor. În timpul repetițiilor pentru prima ieșire la rampă a piesei, Eugène Ionesco a imaginat mai multe finaluri. Regizorul Mihai Măniuțiu recuperează scenic, în premieră, unul dintre aceste finaluri alternative, reconstituind un fragment din nesecata imaginație a marelui dramaturg.

În „anti-piesa” „Cântăreața cheală“, Eugène Ionesco se ia la trântă cu tradiția teatrală pe care o duce în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun și, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori pe cât de cunoscuți, pe atât de apreciați ai trupei Teatrului Național din Timișoara: Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Ion Rizea, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Andrei Chifu, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici și Darius Zet.

Regizorul Mihai Măniuțiu i-a cooptat în echipa de creație pe scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), precum și pe compozitorul Mihai Dobre (cunoscut ca fondator al trupei Șuie Paparude).

Ateliele Fabrica de decoruri: str. Paul Morand nr. 9, Parcul Industrial Freidorf. Biletele s-au pus în vânzare on-line pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite