Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

OUT OF THE BOX. Expoziție de instalații artistice realizate de persoane private de libertate

Publicat

pe

Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18:00, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății pentru a vedea ceva ce nu au mai văzut.

Deținuții condamnați pentru fapte penale au ieșit „din cutie” și au creat. Într-un fel, au devenit (temporar) artiști vizuali în cadrul unui program cultural unic, menit să îi scoată din spațiul lor personal – OUT OF THE BOX. Timp de două luni au lucrat la instalațiile lor artistice, pe care acum, cu emoție, sunt gata să le prezinte publicului. Sub îndrumarea artistei vizuale Regina Damian, au realizat zeci de instalații de mari dimensiuni. Scopul acestui proiect, potrivit inițiatoarei și promotoarei sale, este să aducă în discuție teme precum toleranța (dreptul la a doua șansă) și prevenirea faptelor antisociale.

„Orice om are nevoie de salvare pe parcursul vieții”, spune unul dintre deținuții – artiști. Mulți colegi de-ai lui au ales să „vorbească” în lucrările lor despre ecologie și importanța salvării naturii – dar și despre salvarea lor. „Fă bine – ai premiu; greșești – trebuie să plătești”, afirmă altul. Pentru unii, salvarea vine de la Dumnezeu; pentru alții, din relațiile cu ceilalți oameni.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, fiind finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara, din Fondul pentru nevoi culturale de urgență.

OUT OF THE BOX își propune să răspundă unei nevoi culturale esențiale din comunitate, vizând o categorie socială deseori ignorată: deținuții din Penitenciarul Timișoara, care adesea nu au acces la activități creative.

Proiectul a oferit unui grup de 32 de deținuți, cu vârste între 20 și 60 de ani, șansa de a-și exprima gândurile și emoțiile prin intermediul artei, stimulând progresul lor personal și pregătindu-i pentru reintegrarea socială. „Prin acest proiect dorim să influențăm pozitiv viețile deținuților, promovând incluziunea socială și coeziunea comunității timișorene și arătând cum arta și cultura pot schimba destine”, afirmă Regina Damian, coordonatoarea proiectului.

Pe parcursul proiectului, participanții au creat instalații artistice de dimensiuni diferite, exprimându-și perspectivele și experiențele. Fiecare participant iese astfel „în afara cutiei” – OUT OF THE BOX, dezvăluindu-și povestea într-o manieră artistică și făcând un pas important spre reintegrarea socială completă.

Expoziția finală, care va fi vernisată sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18:00, la Comenduirea Garnizoanei Timișoara din Piața Libertății celebrează astfel efortul fiecărui participant, promovând toleranța și înțelegerea în comunitate. De asemenea, se vor organiza tururi ghidate pentru elevi, studenți și pentru toți cei interesați să afle mai multe despre proiect. „Credem că acest proiect are un impact educativ profund, contribuind la prevenirea infracționalității în rândul tinerilor, prin stimularea empatiei și conștientizării”, adaugă Regina Damian.

Out of the Box este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara, din Fondul pentru nevoi culturale de urgență.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Județeană de Cultură Timiș și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Parteneri care ne sprijină în promovarea și organizarea evenimentului: LED WALLPAPER (powered by Promograma) și Fornetti.

Cultură

Ce evenimente se organizează pentru copii, de 1 iunie, la Timișoara

Publicat

pe

De 1 iunie, în centrul sărbătorii se află Parcul Copiilor, care se transformă într-un univers al jocului și al imaginației, cu activități pentru toate vârstele: ateliere creative, jocuri interactive, activități sportive, muzică, experimente, demonstrații și surprize pregătite de instituțiile municipiului.

Administrația pentru Sănătate și Educație organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, realizat cu sprijinul Spitalului de Copii, al Spitalului Municipal și al Spitalului „Victor Babeș”. Cei mici vor descoperi, prin joacă și experiențe interactive, cât de importantă este grija pentru sănătate.

STPT completează programul cu o serie de activități interactive prin care cei mici descoperă, într-un mod jucăuș, regulile de utilizare a transportului public și importanța mobilității urbane. Copiii vor putea parcurge un traseu special amenajat pe malul Begăi, dar și să participe la ateliere creative de colorat mijloace de transport – tramvaie, troleibuze, autobuze și vaporașe – în cadrul standului amenajat în Parcul Copiilor.

Atmosfera din parc va fi animată și de demonstrații și jocuri care îmbină distracția cu educația și spiritul civic, pregătite de Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și voluntarii Salvo.

Sportul devine parte din povestea de 1 iunie, iar Sport Club Municipal Timișoara aduce spiritul competiției și bucuria mișcării mai aproape de copii, prin activități sportive organizate la baza „Vasile Deheleanu” și la Sala „Constantin Jude”. Cei mici vor afla, alături de antrenori, ce înseamnă spiritul de echipă și energia sportului.

Muzica, teatrul și filmul se întâlnesc cu joaca prin activitățile gândite ca experiențe interactive pentru cei mici. La Filarmonica Banatul are loc premiera spectacolului „Marea aventură a micii albine Mitsu”, Teatrul German pune în scenă o adaptare a roamnului „Heidi”, iar la Teatrul Maghiar are loc spectacolul de teatru de păpuși „Prietenul meu, vampirul”.

Cinematografele Timiș, Studio, Victoria și Johnny completează programul cu proiecții speciale dedicate copiilor, iar Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) îi invită pe cei mici să descopere Timișoara prin joacă și imaginație.

Distracția de 1 iunie continuă până seara, când, de la ora 20:30, are loc premiera musicalului „Balul Cenușăresei” la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, un spectacol pentru întreaga familie organizat de Casa de Cultură.

 

Citeste mai mult

Cultură

Expoziția „Ancorat în povestea stradală”, la Cărturești Mercy Timișoara

Publicat

pe

Fotograful Gabriel Brezeanu inaugurează, sâmbătă, 23 mai 2026, expoziția de fotografie „Ancorat în povestea stradală”, găzduită de librăria Cărturești Mercy. Evenimentul propune publicului o incursiune autentică în universul fotografiei urbane contemporane, printr-o selecție de imagini alb-negru realizate în spațiul public și construite în jurul observației spontane a vieții cotidiene.

Expoziția reunește cadre surprinse în mod direct, în care dinamica orașului, contrastele sociale și expresivitatea umană devin elemente centrale ale discursului vizual. Printr-o abordare documentară și profund personală, Gabriel Brezeanu transformă momente aparent obișnuite în povești vizuale cu puternică încărcătură emoțională și narativă.

Lucrările expuse explorează relația dintre individ și mediul urban, surprinzând fragmente de viață efemere, reacții autentice și interacțiuni spontane care definesc ritmul orașului contemporan. Fotografiile pun accent pe detaliile care trec adesea neobservate, pe jocurile de lumină și umbră și pe expresivitatea naturală a personajelor surprinse în contextul firesc al străzii.

Realizată exclusiv în alb-negru, expoziția evidențiază estetica clasică a fotografiei de stradă și oferă o perspectivă introspectivă asupra spațiului urban, unde fiecare imagine funcționează ca o poveste deschisă interpretării publicului.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 17:00, în prezența autorului. Publicul va avea ocazia să descopere contextul din spatele imaginilor și să participe la un dialog direct despre fotografia de stradă, observația vizuală și procesul artistic.

După vernisaj, expoziția „Ancorat în povestea stradală” va putea fi vizitată timp de o lună în spațiul Cărturești Mercy, oferind iubitorilor de fotografie și publicului larg posibilitatea de a explora o colecție de imagini care surprind autenticitatea și energia vieții urbane contemporane.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Foto Oskar și Cărturești Timișoara, în cadrul inițiativelor dedicate promovării artei fotografice și susținerii comunității creative locale.

Informații suplimentare: 0765642175

Citeste mai mult

Cultură

Premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, la Filarmonica „Banatul“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Copilului, Filarmonica Banatul Timișoara a pregătit un eveniment special pentru cei mici și nu numai – premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, inspirată de volumul de poezie semnat de Mircea Dragu, publicat la Editura Humanitas Junior.

Pentru că nu există doar povești care se citesc și se ascultă, ci și povești care prind viață prin muzică, voce, și emoție, pe 1 iunie 2026, de la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pășiți într-un spațiu al imaginației și al bucuriei.

Pregătit cu multă pasiune și grijă pentru cei mici, dar și pentru părinții care cred în puterea poveștilor și a artei de calitate, evenimentul propune o întâlnire rară între literatură, muzică live, teatru sonor și animație video originală.

Publicul va descoperi culisele acestui proiect și modul în care a prins viață universul micii albine Mitsu în cadrul unei discuții cu autorul Mircea Dragu și compozitorii muzicii originale, Luca Dragu și Lukas Kohl. Conversația va fi moderată de jurnalista culturală Andreea Medinschi, una dintre vocile importante ale scenei culturale locale.

Evenimentul va continua cu un concert live construit pe baza muzicii create pentru povestea albinei Mitsu.

Pe scenă vor urca:

Luca Dragu – chitară și voce

Jacqueline Kohl – voce

Radu Kis – vioară

Csaba Sánta – contrabas

Bogdan Stoenică – percuție

Lukas Kohl – pian

Animația video originală este realizată de artistul vizual Aron Bajko, completând această experiență artistică gândită ca o călătorie senzorială pentru copii și familii.

UN PRIM PAS CĂTRE UN NOU PROIECT

Evenimentul din 1 iunie reprezintă și primul pas către un amplu spectacol multimedia pentru copii, produs de Filarmonica Banatul, care va avea premiera oficială în toamna acestui an și va intra în repertoriul instituției. Spectacolul din toamnă se va bucura de participarea unor artiști ai Filarmonicii Banatul Aranjamentul muzical este realizat de Gabriel Almași.

Prin acest proiect, Filarmonica Banatul își reafirmă dorința de a crea experiențe culturale vii, accesibile și memorabile pentru noile generații și

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite