Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

,,Popa’s  – Timişoara 2020” – Concurs de caricatură online

Publicat

pe

Primăria Timişoara, în parteneriat cu Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură, lansează concursul de caricatură online ,,Popa’s  – Timişoara 2020 ”. Concursul permite participarea copiilor, tinerilor şi a tuturor iubitorilor de caricatură din întreaga lume, fără limită de vârstă.

Jurizarea va fi asigurată de către maestrul Ştefan Popa Popa’s, românul care, la Festivalul Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța) din 1990, a stabilit recordul mondial de rezistență (1.527 de portrete color în zece zile și zece nopți), iar în 1995 și-a doborât propriul record, realizând 2.772 de caricaturi color, în zece zile și zece nopți. Peste 200 de șefi de state și guverne au portrete semnate Popas, câştigător a 100 de premii şi medaliat pe plan internaţional de 58 de ori. În prezent, Ştefan Popa Popas este ambasador cultural al oraşului Timişoara, viitoarea Capitală Europeană a Culturii.

Concursul este scutit de taxa de participare şi se va derula pe două secţiuni: caricatură  şi caricatură-portret, concurenţii având posibilitatea de a se înscrie la ambele secţiuni.

Concurenţii vor proceda la postarea unui număr maxim de 5 lucrări/secţiune de concurs în grupul ,,Popa’s Timişoara 2020 ”, în perioada 25 iunie – 15 iulie, ora 23.59, specificând obligatoriu următoarele elemente: denumirea concursului ,,Popa’s – Timişoara 2020”,  numele și prenumele concurentului, secţiunea de concurs, vârsta, localitatea de domiciliu, o scurtă prezentare a activităţii artistice.

Lucrările de la cele două secțiuni vor fi fotografiate și trimise toate într-o singură postare, dacă sunt mai multe. Lucrările pot fi alb-negru sau color, realizate cu pilot, cerneală de China sau tuș, exclus creion și vor purta fiecare semnatura autorului. Obligatoriu se va respecta cerinţa ca lucrările să fi fost realizate exclusiv de către concurentul înscris.

Constituie motiv de descalificare: rezoluţia slabă a imaginilor postate, calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, cu conţinut vulgar sau care depăşesc limitele moralei și ale legii. În aceste situaţii, organizatorul poate refuza aprobarea postărilor sau poate proceda la ştergerea acestora, dacă au fost postate.
Premiile vor fi acordate distinct, în funcție de secţiune și de vârsta concurenţilor și constau în diplome corespunzătoare locurilor obținute.

Lucrările câştigatoare vor fi promovate în cadrul expozițiilor organizate de către Primăria Timișoara. De asemenea, cele mai bune lucrări se vor regăsi ulterior și pe celelte pagini de promovare ale Primăriei Timișoara și ale Casei de Cultură Timișoara.

Detalii legate de derularea concursului se pot obține pe pagina de facebook Evenimente Primaria Timisoara.

Cultură

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al dramaturgiei românești. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, programată în perioada 2 decembrie și 19 – 21 decembrie 2025.

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar, organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Așadar, titlul ediției 2025 a FEST-FDR este DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII.

„Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului „o pastilă” de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul DRAMATURGIA FEMININĂ ÎN SPECTACOLUL DE TEATRU. GENERAȚII, programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu,  Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu. Totodată, în FEST-FDR  a fost invitată una dintrel mai recente premiere ale toamnei, OGLINDA SPARTĂ, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale”, precizează selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Titlurile reținute pentru această ediție a FEST-FDR sunt următoarele: REGINA NOPȚII, textul și regia artistică Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați), ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional „Replika” București), ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Ion Slavici” Arad) și, nu în ultimul rând, spectacolul OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria Oradea).

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, pe site-ul www.tntm.ro, precum și fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, între orele 11 și 19.

FEST-FDR 2025 –  Programul spectacolelor –

Marți, 2.12., ora 19:00, Sala Mare      

REGINA NOPȚII Text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul „Fani Tardini”, Galați

Vineri, 19.12, ora 19:00, Studio UȚU

ACEST LOC BLESTEMAT de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika

Sâmbătă, 20.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CÂND ERAM MICĂ VOIAM SĂ FIU SFÂNTĂ de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache

Sâmbătă, 20.12, ora 19:00, Sala Mare

OGLINDA SPARTĂ, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul Regina Maria, Oradea

Duminică, 21.12, ora 17:00, Studio UȚU

Lectură performativă

CĂPȘUNI DE ZĂPADĂ de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu

Duminică, 21.12, ora 19:00, Sala Mare

ARĂDEANCA de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban , Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite