Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Spectacolele „Ierbar“ și „Absurdinia“ încheie FEST-FDR 2024

Publicat

pe

Joi, 19 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara are loc  așteptatul spectacol „Ierbar“ de Simona Popescu și Radu Afrim, un spectacol al Teatrului Național din Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”.

O meditație poetică despre viață, având ca sursă de inspirație poezia însăși, dar și natura, spectacolul „Ierbar“ prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului. După cum precizează producătorii spectacolului, Ierbar este o experiență teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoțește concretul așa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri șuvoaiele de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Nu întâmplător, ultimul spectacol al FEST-FDR 2024 este o premieră.

Vineri, 20 decembrie, de la ora 19, în Studio UȚU, Teatrul Național din Timișoara prezintă cel mai nou spectacol al său, „Absurdinia“, pe un scenariu de Gavriil Pinte după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.

Aducând laolaltă rânduri uimitor de contemporane ale unor autori care acoperă mai bine de un secol de literatură, scenariul lui Gavriil Pinte construiește un real parcurs al teatrului românesc al absurdului prin patru marcanți exponenți ai săi. Gavriil Pinte inventează o lume năstrușnică și neprevăzută care funcționează ca un fel de scut, amendând absurdul unui prezent năucitor printr-o „privire burlescă asupra unei lumi în care legea o face principiul aberației, al nonsensului, iar logica este ieșită din făgașul rațiunii”, după cum declară el însuși. Cu umor și cu enorm de multă imaginație, „Absurdinia“ își transformă spectatorii în exploratori care întorc spatele, pe deplin conștient, unei lumi guvernate cu intransigența nesiguranței de sine, descoperind că dincolo de lipsa de comunicare, de privarea limbajului de bogăția sensurilor multiple, de însingurare, mai există rost și sens, mai există râs, bucurie și speranță, pentru că, în cuvintele regizorului Gavriil Pinte, „lumea se vindecă, lumea rezistă, și rezistă fiindcă ea, lumea, e o alcătuire uluitoare”.

Echipa de creație a spectacolului este completată de scenografa Roxana Ionescu și de talentații actori ai Teatrului Național din Timișoara – Laura Avarvari, Oana Iovița, Andrei Chifu, Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres și Darius Zet.

A doua reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 21 decembrie.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11.00 și 19.00.

Cultură

Abbyssus. Expoziție de pictură și sculptură la Galeria Park din Timișoara

Publicat

pe

Galeria Park a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara găzduiește, în perioada 3 – 16 noiembrie 2025, expoziția „Abbysus”, semnată de artiștii vizuali Oana Munteanu și Eugen Varga.

Vernisajul va avea loc vineri, 7 noiembrie, ora 18:00, la sediul galeriei din str. George Enescu nr. 1.

Expoziția „Abbysus” reunește două perspective artistice complementare: pictura introspectivă a Oanei Munteanu și sculptura mitologică a lui Eugen Varga – într-un dialog sensibil despre subconștient, identitate și transformare.

Oana Munteanu, absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara (promoția 2005, clasa prof. univ. dr. Dana Constantin), revine la pictura de șevalet după aproape două decenii dedicate decorațiunilor murale, designului de interior și artei aplicate, realizate alături de Eugen Varga. Cei doi artiști au colaborat la numeroase proiecte în țară și în Italia și, din  anul 2012, au devenit furnizori oficiali ai Casei Regale a României.

„Pictura este pentru mine o formă de psihanaliză vizuală – un proces în care imaginea devine limbaj al subconștientului. Ceea ce se așterne pe pânză este o traducere a emoțiilor și conflictelor interioare, a umbrelor personale care caută integrare prin culoare și formă”, dezvăluie Oana Munteanu.

În prezent, Oana explorează relația dintre artă și psihologie, urmând o formare în psihoterapie integrativă expresivă; lucrările sale sunt expresii vizuale ale procesului de autocunoaștere și ale dialogului dintre conștient și subconștient.

Eugen Varga, absolvent al secției de Grafică (promoția 1998, clasa prof. Constantin Catargiu), prezintă o serie de sculpturi în fibră de sticlă – fragmente și reinterpretări ale personajelor mitologice.  Aceste forme metamorfozate, desprinse din imaginarul arhaic, reconstituie simboluri universale, transformate în expresii contemporane ale memoriei colective.

„Sculpturile mele sunt fragmente arhetipale desprinse din mit, reconfigurate în forme contemporane. Ele explorează relația dintre subconștientul neexprimat și memoria colectivă, ca o meditație asupra imortalității — a dorinței de a transcende timpul prin materie”, transmite Eugen Varga

Curatoriată de prof. univ. dr. Dana Constantin, președinta UAP Timiș expoziția se va deschide cu un cuvânt introductiv al conf. univ. dr. Gabriel Kelemen și va avea inclusiv un moment muzical special oferit de Horia Crișovan.

Program de vizitare: luni –  vineri, 9:00 – 16:00.

Citeste mai mult

Cultură

Festivalului Vinului, ediția 2025, pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

Festivalul Vinului de la Timișoara se va desfășura  în perioada 7-9 noiembrie 2025, după ce a fost reprogramat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din urmă cu două săptămâni.

Astfel, timp de trei zile, timișenii sunt invitați să petreacă alături de nume îndrăgite ale muzicii populare și ușoare.

Vor urca pe scenă, printre alți, Vlăduța Lupău, Carmen Biruescu, Ramona Vița, Compact, Ana Maria Moldovan, El Nino, Liliana Laichici, Adrian Stanca sau Cornelia Lupulescu, artiști care anunță un eveniment de excepție.

Festivalul Vinului de la Timișoara, care va redeveni de acum înainte o tradiție, se va desfășura într-o nouă zonă a Timișoarei, mai exact pe strada Gheorghe Lazăr nr. 15, vizavi de supermarketul Kaufland.

Organizatorii își doresc ca în această zonă să se mai desfășoare în viitor evenimente de acest gen, printre care și un festival al berii.

PROGRAM

Vineri, 7 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Carmen Biruescu

Vlăduța Lupău

Ramona Vița

Maria Borțun

Adela Jurchescu

Alina Radi

Liliana Latchescu

Sâmbătă, 8 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Trupa Vest cu Radu Stoica

Anamaria Moldovan

Francesca Rif

El Nino

Paul Ciuci&Trupa Compact

Duminică, 9 noiembrie, între orele 16.30 – 21.30

Raluca Stanca, Oana Stanca, Adrian Stanca

Liliana Laichici

Alex Nicșescu

Cornelia Lupulescu

Ramona Gomboș

Teo Catarov&Band

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Recoltei, la Giroc. Muzică și preparate culinare și colectare de fonduri pentru o cauză socială

Publicat

pe

Duminică, 26 octombrie 2025, de la ora 13:00, Grădina Căminului Cultural din Giroc va găzdui cea de-a treia ediție a Festivalului Recoltei, organizat de Asociația Filantropică Ortodoxă „Sfântul Dimitrie” din Giroc, în parteneriat cu Primăria Comunei Giroc.

Evenimentul va îmbina bucuria tradițiilor de toamnă cu implicarea socială, având ca scop colectarea de fonduri pentru construirea unui centru dedicat copiilor nevoiași – un spațiu unde aceștia să primească sprijin, educație și șansa la un viitor mai bun.

Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru, iar momentul central al zilei va fi recitalul uneia dintre cele mai iubite trupe din România, Holograf, care va aduce pe scenă emoție, energie și un plus de bucurie pentru public.

Atmosfera va fi completată de prezența unor îndrăgiți artiști de muzică populară, precum Carmen Popovici-Dumbravă, Carmen Biruescu, Roberta Crintea, Marian Medregoniu, Vanesa Jarja și Doriana Talpeș, alături de ansambluri și grupuri locale care vor aduce autenticitatea tradițiilor românești în mijlocul comunității girocene.

Organizatorii pregătesc și o adevărată celebrare gastronomică, cu un uriaș ceaun de 1.000 de litri, 8.000 de sărmăluțe și numeroase alte preparate tradiționale pregătite special pentru această zi, într-o atmosferă caldă și prietenoasă.

Participanții se vor bucura, totodată, de decoruri tematice de toamnă, activități pentru copii și colțuri foto care vor surprinde spiritul evenimentului.

Toate fondurile strânse în cadrul festivalului vor fi direcționate către construcția centrului pentru copiii aflați în nevoie, iar cei care doresc să contribuie pot face donații în contul RO69BRDE360SV66342483600 (BRD Giroc).

Festivalul Recoltei 2025 este un eveniment al solidarității și grijii față de oamenii cu nevoi, o tradiție prin care comunitatea din Giroc se mobilizează an de an pentru a susține cauze sociale reale și pentru a aduce speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite