Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Spectacolul – instalație „Al treilea Reich“ de Romeo Castellucci, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Publicat

pe

Teatrul Național din Timișoara  deschide seria evenimentelor de impact ale Capitalei europene cu The Third Reich/Al treilea Reich de Romeo Castellucci.

Spectacolul-instalație Al treilea Reich este conceput ca o reflexie vizuală a cărții lui Viktor Klemperer, Language of the Third Reich. Prin intermediul acestei instalații, într-un experiment senzorial al sensurilor lui Castellucci, regizorul-creator dezvoltă o temă centrală în opera sa, privind rolul retoricii în artă. În Al treilea Reich, o mașină de limbaj restrânge spațiile realității la dimensiuni mecanice, astfel încât toate substantivele – reproduse automatic – par clădiri prefabricate, o realitate din care evadarea este imposibilă.

Romeo Castellucci modelează teatrul european al ultimelor trei decenii, fiind unul dintre cei mai importanți regizori de teatru pe plan mondial, recunoscut pentru felul în care creațiile sale înglobează toate disciplinele artistice. Teatrul său răstoarnă primatul cuvântului, creând dramaturgii complexe care se bazează pe toate formele de artă. Creațiile lui Castellucci au urcat pe cele mai mari scene și festivaluri din lume. A regizat secțiunea de teatru a Bienalei de la Veneția, a fost Artiste Associé la Festivalul de la Avignon, Grand Invité la Trienala de la Milano, precum și regizor invitat la Schaubhüne din Berlin. A fost distins, printre alte premii internaționale, cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția și două Măști de Aur pentru spectacolele sale de operă.

Spectacolul-instalație Al treilea Reich va avea 6 reprezentații, programate miercuri, 7 decembrie și joi, 8 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național de la ora 18, ora 19,30 și ora 21.

Biletele se pun în vânzare on-line pe www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11-19.

Cultură

Ziua Națională a României, la Timișoara. Zdob și Zdub și spectacol de muzică populară

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Timișoara vă invită să sărbătorim împreună în Piața Victoriei!

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 18:00, scena va prinde viață cu un spectacol plin de energie, tradiție și emoție.

Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Zdob și Zdub, trupa cunoscută pentru combinația inedită de rock, punk și influențe folclorice, care promite un show memorabil.

Seara va continua într-un spirit autentic românesc alături de Ansamblul „Timișul” Oficial, sub bagheta dirijorului Deian Galetin, cu momente coregrafice semnate de Maria Topciov și Ciprian David.

Spectacolul va fi completat de prezența unor îndrăgiți artiști ai folclorului românesc și de artiști locali: Andreea Voica, Marius Ciprian Pop ș.a.

Citeste mai mult

Cultură

„Din suflet de român” – Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, la Timișoara

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează spectacolul „Din suflet de român”, dedicat Zilei Naționale a României. Evenimentul  se va desfășura în 26 noiembrie 2025, de la ora 18:00,  în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Susținem artiștii care promovează identitatea națională și duc mai departe patrimoniul nostru cultural. În acest an, ne dorim să aducem aproape comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, soliștii Mihaela Petrovici, Ciprian Roman, Dana Gruescu și Ada Sabadoș, vor oferi publicului un captivant și însuflețit program de folclor românesc autentic. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Grigore și Floarea Munteanu. Din Republica Moldova, Consiliul Raional Anenii Noi, sunt invitați în recital Ansamblul folcloric „Miorița” din Tîndăreni, Ansamblul etno-folcloric „Haiducii” și Ansamblul folcloric „Vatra satului” din Mereni.

Spectacolul va fi  prezentat de Felicia Stoian. Accesul publicului este liber.

Spectacolul „Suflet de român”, va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ansamblului Profesionist Banatul și pe toate paginile de social – media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

 

Citeste mai mult

Cultură

Spectacolul „Cântăreața cheală“, în premieră, la Atelierele „Fabrica de decoruri“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Națională a României, Teatrul Național din Timișoara pregătește publicului său o experiență teatrală atipică.

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 19:00, Teatrul Național redeschide Atelierele Fabrica de decoruri ca sală de spectacol, cu premiera spectacolului „Cântăreața cheală“ de Eugène Ionesco.

Preambul al întoarcerii în locul reconfirmării sale identitare – viitoarea Sală 2023 – branșarea Atelierelor Fabrica de decoruri la infrastructura de spectacol a Timișoarei prin acest titlu important al dramaturgiei universale dă formă, simbolic, unuia dintre marile principii ale Naționalului timișorean: Cultura și, în esența sa, Teatrul sunt constructori ai societății.

Atelierele Fabrica de decoruri sunt, la rândul lor, un spațiu definitoriu pentru istoria din ultimele două decenii a Teatrului Național. Concepute ca prima linie de producție profesionistă de decoruri de teatru din România, Atelierele Fabrica de decoruri și-au început activitatea în 2013, fiind construite pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Industrial Freidorf. Generoasele sale spații s-au impregnat de teatru în anii care au urmat, reclamând dreptul la utilizare performativă, aspirație probată în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, când Fabrica de decoruri s-a transformat în spațiul de reprezentare a unuia dintre titlurile nominalizate la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

„Cântăreața cheală“ este piesa care a impus în cultura lumii un nou gen: teatrul absurdului. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda)  „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor. În timpul repetițiilor pentru prima ieșire la rampă a piesei, Eugène Ionesco a imaginat mai multe finaluri. Regizorul Mihai Măniuțiu recuperează scenic, în premieră, unul dintre aceste finaluri alternative, reconstituind un fragment din nesecata imaginație a marelui dramaturg.

În „anti-piesa” „Cântăreața cheală“, Eugène Ionesco se ia la trântă cu tradiția teatrală pe care o duce în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun și, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori pe cât de cunoscuți, pe atât de apreciați ai trupei Teatrului Național din Timișoara: Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Ion Rizea, Cristina König, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Roberta Popa, Ionuț Iova, Andrei Chifu, Laura Avarvari, Cristina Rotaru Chiperi, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Spiridon, Jasmina Mitrici și Darius Zet.

Regizorul Mihai Măniuțiu i-a cooptat în echipa de creație pe scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), precum și pe compozitorul Mihai Dobre (cunoscut ca fondator al trupei Șuie Paparude).

Ateliele Fabrica de decoruri: str. Paul Morand nr. 9, Parcul Industrial Freidorf. Biletele s-au pus în vânzare on-line pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite