Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Cultură

Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Branșament cultural la Uzina de Apă. PROGRAMUL evenimentului

Publicat

pe

În deschiderea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, vechile stații de tratare a apei, nefuncționale, revin la viață ca spații alternative pentru evenimente și activități culturale.

Proiectul „Branșament cultural la Uzina de Apă“ conectează apa și cultura, oamenii și patrimoniul industrial, artiștii și comunitatea, chemându-i pe timișoreni să își (re)descopere aceste adevărate comori de arhitectură ascunse, dar din vecinătate.

Publicul este invitat să intre în contact cu „moștenirea” legată de apă, resursă esențială a oricărei comunități, cu valențe sociale, culturale și spirituale.

Astfel, sâmbătă, 18 februarie, între orele 11 și 14, ambele uzine vor avea program pentru public, cu vizite ghidate, ateliere de lectură și activități pentru copii, toate cu participare gratuită.

Fundația Aquatim, realizatorul proiectului Branșament cultural la Uzina de Apă, propune, astfel, promovarea și interpretarea patrimoniului industrial al orașului prin aducerea Uzinei de Apă Urseni (viitorul Muzeu al Apei Timișoara, recent reabilitat și extins în urma lucrărilor finanțate de Aquatim și realizate de Constructim S.A.) și a Uzinei de Apă Industrială, frumoase clădiri în stilul Secession, de la începutul secolului XX, în spațiul public al orașului.

În urma lucrărilor de regenerare urbană pe care le-au parcurs, ambele uzine oferă spații generoase pentru expoziții, concerte, proiecții de film, videomapping, activități pentru copii, vizite ghidate tematice, cu secvențe din istoria orașului etc. Proiectul Branșament cultural la Uzina de Apă, derulat de Fundația Aquatim, prezintă două locuri inedite ale orașului și realizează conexiuni între public și artiști, oameni și patrimoniu.

Ziua de duminică, 19 februarie, este rezervată unui eveniment de networking, în care operatori culturali, organizații civice și educaționale și artiști independenți sunt invitați să descopere Uzina de Apă Urseni, viitorul Muzeu al Apei din Timișoara, să propună colaborării și idei de viitoare activități ce pot fi găzduite de fostele uzine.

Plasarea pe harta culturală a orașului a vechilor uzine de apă, transformate și accesibilizate pentru public, îmbogățește oferta de spații neconvenționale unde se pot organiza activități culturale diverse, atât în interior, cât și în aer liber, și are, totodată, un efect de activare a cartierelor periferice ale orașului, în cadrul programului oficial de deschidere al capitalei europene și ulterior.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

PROGRAM

Sâmbătă, 18 februarie, orele 11–14, Uzina de Apă Urseni (viitorul Muzeu al Apei Timișoara), Calea Urseni, nr. 26

11:00 -12:00        Scriu, deci citesc, atelier de literatură pentru copii între 6 și 106 ani, susținut de scriitorul și jurnalistul cultural Robert Șerban

11:15 – 12:00 Vizita ghidată a uzinei – Deschidem robinetul cu povești și vă invităm să descoperiți OZN-ul de la Urseni și celelalte secrete ale primei uzine de apă din Timișoara (12+ ani)

12:30 – 14:00 Jocuri educative AquaKids, Apă sigură: mit sau realitate și Descoperă uzina   (6+ ani)

La atelierul Scriu, deci citesc și vizita ghidată locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea sosirii participanților.

Sâmbătă, 18 februarie, orele 11–14, Uzina de Apă Industrială (Aquapic), str. Frederic Mistral, nr. 1

11:00 – 12:00 Atelier de lectură pentru copii (6-12 ani), susținut de autoarea Ramona Miza,          împreună cu Alina Iga, fondatoarea podcastului pentru copii „Cufărul cu povești”. Copiii vor asculta povestea, vor dezbate tâlcul cărții și vor confecționa, pe baza poveștii, elemente de lucru manual. Atelierul se va   încheia cu autografe și fotografii împreună cu autoarea.

11:15 – 12:00 Vizita ghidată a uzinei – Deschidem robinetul cu povești și vă invităm să descoperiți fostul Stabiliment al Apei de Stropit (12+ ani)

12:30 – 14:00 Jocuri educative AquaKids, Apă sigură: mit sau realitate și Descoperă lunca   (6+ ani)

*** La atelierul de lectură și vizita ghidată locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea sosirii participanților.

Cultură

Premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, la Filarmonica „Banatul“ din Timișoara

Publicat

pe

De Ziua Copilului, Filarmonica Banatul Timișoara a pregătit un eveniment special pentru cei mici și nu numai – premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”, inspirată de volumul de poezie semnat de Mircea Dragu, publicat la Editura Humanitas Junior.

Pentru că nu există doar povești care se citesc și se ascultă, ci și povești care prind viață prin muzică, voce, și emoție, pe 1 iunie 2026, de la ora 11:00, la Sala Capitol vă invităm să pășiți într-un spațiu al imaginației și al bucuriei.

Pregătit cu multă pasiune și grijă pentru cei mici, dar și pentru părinții care cred în puterea poveștilor și a artei de calitate, evenimentul propune o întâlnire rară între literatură, muzică live, teatru sonor și animație video originală.

Publicul va descoperi culisele acestui proiect și modul în care a prins viață universul micii albine Mitsu în cadrul unei discuții cu autorul Mircea Dragu și compozitorii muzicii originale, Luca Dragu și Lukas Kohl. Conversația va fi moderată de jurnalista culturală Andreea Medinschi, una dintre vocile importante ale scenei culturale locale.

Evenimentul va continua cu un concert live construit pe baza muzicii create pentru povestea albinei Mitsu.

Pe scenă vor urca:

Luca Dragu – chitară și voce

Jacqueline Kohl – voce

Radu Kis – vioară

Csaba Sánta – contrabas

Bogdan Stoenică – percuție

Lukas Kohl – pian

Animația video originală este realizată de artistul vizual Aron Bajko, completând această experiență artistică gândită ca o călătorie senzorială pentru copii și familii.

UN PRIM PAS CĂTRE UN NOU PROIECT

Evenimentul din 1 iunie reprezintă și primul pas către un amplu spectacol multimedia pentru copii, produs de Filarmonica Banatul, care va avea premiera oficială în toamna acestui an și va intra în repertoriul instituției. Spectacolul din toamnă se va bucura de participarea unor artiști ai Filarmonicii Banatul Aranjamentul muzical este realizat de Gabriel Almași.

Prin acest proiect, Filarmonica Banatul își reafirmă dorința de a crea experiențe culturale vii, accesibile și memorabile pentru noile generații și

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Cultură

Noaptea Albă a Muzeelor la Filarmonica Banatul. Proiecție de film mut, muzică live, expoziții și tururi ghidate

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 21:00 și 00:30, la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Albă a Muzeelor, desfășurată în Sala Capitol și Grădina de Vară. Programul propune o experiență culturală complexă, în care filmul mut, muzica live și patrimoniul cultural se întâlnesc într-un dialog artistic aparte.

În cadrul evenimentului, publicul va putea descoperi universul cinematografiei de început prin proiecția peliculei La Tour, semnată de regizorul francez René Clair.

Atmosfera cinematografică va fi completată de un acompaniament live susținut de Vlad Colar la flaut și Regina Borinov la pian. Cei doi artiști vor interpreta lucrări de Philippe Gaubert și Claude Debussy.

Publicul va avea, de asemenea, oportunitatea de a participa la tururi ghidate susținute de Daniel Igna, prin care va putea descoperi istoria, arhitectura și poveștile mai puțin cunoscute ale acestui spațiu cultural emblematic al orașului.

Expoziție „George Enescu”

În completarea programului artistic, evenimentul va include și expoziția „George Enescu”, organizată cu prilejul împlinirii a 105 ani de la primul concert susținut la Timișoara de marele compozitor român.

Expoziția din foaierul Filarmonicii Banatul Timișoara va aduce în fața publicului o serie impresionantă de documente rare și valoroase din colecția personală a lui Fabian Anton. Vizitatorii vor putea admira scrisori originale inedite semnate de George Enescu, fotografii de familie ale marelui compozitor, precum și documente și corespondențe semnate de personalități marcante ale muzicii și culturii universale, printre care Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Gabriel Fauré, Yehudi Menuhin, Sviatoslav Richter sau Mario Del Monaco, alături de numeroși colaboratori și apropiați ai compozitorului.

Expoziția va include, de asemenea, mărturii documentare privind relațiile de prietenie și colaborare ale lui George Enescu cu mari artiști ai epocii, documente referitoare la sejururile sale la Timișoara și în județul Timiș, semnate atât de compozitor, cât și de soția sa, Maruca Cantacuzino, precum și două busturi de colecție dedicate marelui muzician.

Filarmonica Banatul expune Cartea de Aur

De asemenea, Noaptea Albă a Muzeelor la Filarmonică este un pun prilej pentru public de a descoperi unul dintre cele mai valoroase repere ale istoriei Filarmonicii Banatul – Cartea de Aur, care păstrează, încă din anul 1871, semnăturile unor personalități emblematice ale muzicii, culturii și vieții publice europene, dar și ale unor nobili ai vremii. De-a lungul timpului, pragul instituției a fost trecut de artiști care au marcat istoria muzicii universale, iar numele lor se regăsesc în această impresionantă mărturie a vieții culturale timișorene: Pablo de Sarasate, Johannes Brahms, Joseph Joachim, Béla Bartók, și chiar Regele Mihai I al României. Expunerea Cărții de Aur oferă publicului ocazia de a descoperi o parte importantă din memoria culturală a Filarmonicii și din istoria artistică a Timișoarei.

Noaptea Albă a Muzeelor la Filarmonică devine astfel o invitație deschisă de a redescoperi spațiul filarmonicii dintr-o perspectivă nouă, vie și interactivă.

Intrarea este liberă.

_________

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Foto: Arhivă

 

Citeste mai mult

Cultură

Classic meets Teodora Brody. Concert de jazz simfonic în Grădina Filarmonicii „Banatul“

Publicat

pe

Filarmonica Banatul Timișoara continuă în 2026 seria de concerte crossover inițiată anul trecut, un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului. Concepută ca o invitație la descoperire și conexiune, această serie, desfășurată în Grădina Fila, aduce împreună artiști remarcabili și proiecte muzicale ce traversează granițele genurilor, propunând publicului experiențe autentice și actuale.

După succesul ediției inaugurale, care i-a avut ca invitați pe Mihail și The Mono Jacks, seria din acest an va fi deschisă de Teodora Brody, care va cânta alături de ansamblul Violoncellissimo și Amphitrio, în 24 mai, de la ora 21:00, în Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul Timișoara.

O voce unică a jazz-ului contemporan, Teodora Brody se bucură de o carieră internațională impresionantă, definită de colaborări precum cele cu Stanley Jordan, Theodosii Spassov, Lars Danielsson, Les Paul, Curtis Fuller, Eric Legnini, Philippe Duchemin, Guido Manusardi, Benny Rietveld, Daniele di Bonaventura, Ion Baciu și Al Copley. Prezența sa scenică a fost constant remarcată pe marile scene ale lumii, de la festivaluri europene prestigioase precum Montreux, Lugano sau Marciac, până la instituții emblematice din Statele Unite – Carnegie Hall, Kennedy Center, US Library of Congress sau Corcoran Gallery of Art – și cluburi legendare precum Iridium New York sau Blues Alley din Washington D.C.

Cel mai recent proiect al său, albumul Rhapsody, realizat alături de London Symphony Orchestra, propune o viziune artistică profund originală: o relectură a identității românești prin limbajul jazzului și al orchestrării clasice. Inspirat de universul lui George Enescu, proiectul aduce pentru prima dată versiuni vocale ale Rapsodiilor Române, într-o abordare liberă, în care improvizația devine respirație artistică. Distins cu Premiul „Proiectul Anului” la Gala MUSICRIT, Rhapsody confirmă o direcție creativă în care tradiția și inovația se întâlnesc într-un discurs sonor viu și emoționant.

Concertul din 24 mai prilejuiește și întâlnirea cu Violoncellissimo, unul dintre cele mai iubite și admirate proiecte camerale românești din ultimele două decenii. Născut din viziunea și pasiunea maestrului Marin Cazacu, ansamblul reunește generații de violonceliști și propune un repertoriu vibrant, accesibil și spectaculos. De-a lungul timpului, Violoncellissimo a oferit momente memorabile în cadrul unor evenimente majore, de la aniversarea lui Constantin Brâncuși la proiecte UNESCO, iar concertul cu 60 de violoncele de la Ateneul Român a rămas un reper descris drept „un spectacol demn de Cartea Recordurilor”.

În completarea acestei direcții artistice se află Amphitrio, un proiect de jazz contemporan care explorează cu finețe intersecțiile stilistice ale prezentului. Format din Andrei Petrache (pian), Mike Alex (bas) și Philip Goron (percuție), trio-ul propune un univers sonor în care jazzul nord-european se întâlnește cu influențe balcanice, texturi electronice și accente rock, într-un discurs bazat pe improvizație și coerență estetică. Activ din 2020, Amphitrio a lansat trei albume – dintre care Timelines marchează o deschidere către zona electro-groove – și a fost prezent pe scenele unor festivaluri importante precum Jazz in the Park, JazzX sau Sepsi Jazz & Blues Festival. În 2025, formația a fost recompensată cu Premiul pentru Muzică la Gala Radio România Cultural și Premiul de Excelență UCIMR, fiind invitată totodată la Jazzahead Bremen.

Următoarele evenimente din seria Clasic meets îi aduc pe scena din Grădina Fila pe remarcabilii artiști: pianista Leyah (în data de 3 iulie) și, din nou, pe Mihail (în data de 12 septembrie 2026), un artist atât de bine primit de către publicul timișorean.

Toate concertele încep la ora 21:00, iar accesul în grădină este permis începând cu ora 20:00, oferind publicului ocazia de a petrece timp într-o atmosferă relaxată, alături de prieteni, înainte de începerea concertului.

Prin această serie, Filarmonica Banatul Timișoara își reafirmă rolul de spațiu viu al întâlnirii dintre tradiție și contemporaneitate, oferind publicului experiențe ce creează legături autentice între oameni și muzică.

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii, cu excepția evenimentelor incluse în programul „Timișoara pentru Tineri”, care sunt cu intrare gratuită.

Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite