Ne găsiți și pe:

Cultură

Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Oskaras Koršunovas la Teatrul Național din Timișoara

Publicat

pe

Celebrul regizor Oskaras Koršunovas montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național din Timișoara, unde a început deja repetițiile pentru un nou spectacol.

Prezența acestui personaj revoluționar al teatrului european pe scena Naționalului din Timișoara reprezintă un nod istoric pentru Teatrul Național, de provocare, cât și de confirmare a statutului său profesional la nivel internațional.

Oskaras Koršunovas este o voce puternică în regia mondială de teatru, cu un cod estetic unic și cu un  limbaj teatral identitar, abordând teme esențiale pentru societate și descoperind mereu formule de a stârni determinarea publicului, abolind granițe, așa cum o dovedesc premiile internaționale de teatru – pentru „Noi realități teatrale”, premiul Meyerhold, premiul Crucea scenei de aur și multe altele care i-au fost decernate regizorului lituanian, între cele peste 40 de distincții naționale și internaționale care îi marchează cariera.

Koršunovas înfățișează urgența noilor tehnici teatrale. Crezul regizorului este acela de a monta texte clasice ca piese contemporane. Așa cum declara într-un interviu, Koršunovas consideră că „Teatrul contemporan trebuie să reflecte actualitatea și uneori chiar s-o ia înaintea timpului, să prezică viitorul și să acționeze ca un avertisment”. Teatrul lui este un teatru al revoltei, un teatru al schimbării, un teatru de atitudine, un teatru profund și răvășitor, un teatru care, așa cum afirmă filosoful Leonida Donskis, „rămâne modern și ușor de recunoscut, în ciuda faptului că este tulburător și profund… În vremurile noastre de tehnologie avansată, astfel de miracole existențiale care durează o oră sau două și se termină în șoc și revelații etice sunt posibile numai în teatru”.

Oskaras Koršunovas a montat peste 70 de spectacole, pe care le-a prezentat în turneu atât în țara natală, cât și în Franța, Spania, Germania, Italia, Portugalia, Austria, Japonia, China, Israel, Coreea de Sud, Brazilia, SUA. Este o personalitate multi-premiată a celor mai importante festivaluri de teatru ale Europei, în special Festivalul de la Avignon și Festivalul de la Edinburgh. În 1998, fondează, împreună cu câțiva tovarăși cu același tip de gândire o companie de teatru independent; Teatrul Oskaras Koršunovas va deveni în scurt timp una dintre cele mai importante scene ale Lituaniei, cu un repertoriu foarte bine închegat, prezentând spectacole asumat contemporane, atât pe texte de actualitate, cât și pe texte clasice.

Actori consacrați ai Teatrului Național – Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Flavia Giurgiu, Cătălin Ursu, Matei Chioariu, Daniela Bostan, Roberta Popa, Mirela Puia, Cristian Szekers, Ionuț Iova, Darius Zet, Oana Antonovici, Costa Tovarnisky –, cărora li se adaugă Cristina Chiperi, Iulia Ioana, Alexandru Romescu, Oana Iovița, Alexandru Negrea, Otniel Floruț, Teodor Cauș, Vlad Vajdovici, Răzvan Săbiescu, Sergiu Vernica, Rareș Rusan, Sabine Osanitzky și Tania Ionescu – studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, au început această călătorie teatrală formativă împreună cu Oskaras Koršunovas. Aceștia sondează un univers cu care ne intersectăm din ce în ce mai mult – o lume a dezrădăcinaților, a prigoniților, a celor care plecă să lucreze în alte țări. Pe scenă au loc povești ale personajelor din exodul contemporan, pe textul dramaturgului lituanian Marius Ivaškevičius, în traducerea și adaptarea Ralucăi Rădulescu.

Prin acest proiect, Teatrul Național din Timișoara lansează în cadrul Capitalei Europene a Culturii tema diversității și a multiculturalității, a multilingvismului pe fondul unei realități dure și în mișcare la nivel mondial.

Premiera spectacolului este programată în 22 iunie 2023, pe scena Sălii Mari, de la ora 19. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 22 mai.

Fototgrafii: Adrian Pîclișan / TNTm

Cultură

Festivalul inimilor, ediția a XXXV-a, la Timișoara. PROGRAMUL complet

Publicat

pe

În perioada 1-5 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Inimilor, primul festival internațional din România și unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate coregrafiei folclorice mondiale.

Ediția din acest an reunește ansambluri și artiști din Albania, Bulgaria, Cehia, Columbia, Georgia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, care celebrează bogăția și diversitatea patrimoniului cultural imaterial, publicul va avea ocazia să descopere expresii autentice ale culturii populare, prezentate de artiști care păstrează și promovează tradițiile comunităților din care provin.

Festivalul debutează miercuri, 1 iulie, cu parada ansamblurilor, care va porni de la Catedrala Mitropolitană, la ora 19:00, urmată, la ora 21:30, de un spectacol extraordinar, ai cărui protagoniști sunt Ansamblul „Timișul” și Baletul Național „Joc”, din Republica Moldova, însoțiți de actorii Marin Lupanciuc, Diana Nițu, Benone Viziteu, Matei Chioariu și Ana-Maria Cojocaru.

Nu doar Parcul Rozelor va fi un epicentru al bucuriei, la început de iulie, ci și Piața Unirii, unde zilnic, de la ora 20:00, vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival (interval orar: 21:30-22:30).

Publicul este așteptat și la activități tematice conexe, care prilejuiesc întâlnirea cu costumele specifice țărilor lumii. De asemenea, ca în fiecare an, bucuria ajunge și în cartiere: duminică, 5 iulie, de ora 12:00, vor avea loc performance-uri în proximitatea bisericilor din Fratelia, zona Soarelui și Calea Șagului.

Intrarea va fi liberă la toate acțiunile cuprinse în festival.

PROGRAM:

MIERCURI | 1 IULIE 2026 | 20:30 | PARCUL ROZELOR
Parada țărilor participante
Festivitatea de deschidere a festivalului
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – GeorgiaAnsamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Spectacol de gala – Ansamblul „Timișul” & Baletul Național „JOC” – Republica Moldova
JOI | 2 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Timișul” Tineret
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia

VINERI | 3 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „Cununa Timișului” – Ghiroda
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Doina Timișului” – Ghiroda
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” – Târgu Mureș
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

SÂMBĂTĂ | 4 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblurile de dansuri șvăbești din Jimbolia, Biled și Buziaș
Ansamblul „Dor Călător” – Graz, Austria
Ansamblul „Eszterlánc” – Timișoara
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Mladost” al Uniunii Sârbilor din România
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul Folcloric „Bârzava” – Reșița
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina

DUMINICĂ | 5 IULIE 2026 | ORA 19:00 | PARCUL ROZELOR
Ansamblul „Pusta Banatului” – Timișoara
Școala de dans popular „Maria și Marius Ursu” – Timișoara
Ansamblul Folcloric „Doina” – Sânicolau Mare
Ansamblul Asociației Culturale Sârbe „Oplenac” – Serbia
Ansamblul „Kopaničiar” – Slovacia
Ansamblul „Coros y Danzas Mar Menor” – Spania
Ansamblul „Tabán” – Ungaria
Ansamblul Folcloric „Bihorul” – Oradea
Ansamblul „Arsenal” – Bulgaria
Ansamblurile „Kyiv” și „Ukraine” – Ucraina
Ansamblul de folclor american „BYU” – Statele Unite ale Americii
Ansamblul „FS Jánošíček” – Cehia
Ansamblurile „Betlemi” și „Chvana” – Georgia
Ansamblul „Myzeqeja” – Albania
Ansamblul „Fundación Compañía Artística Manglares” – Columbia

În Piața Unirii, zilnic, de la ora 19:40 (miercuri, 1 iulie), respectiv ora 20:00 (2-5 iulie), vor avea loc momente acrobatice realizate de artiștii de la Loveart Show (Marea Britanie) și spectacole coregrafice ale trupelor participante la festival.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Cultură

Festivalul Etniilor, ediția 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a, va avea loc duminică, 14 iunie 2026, la Timișoara, evenimentul fiind dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat.

„Tradițiile, muzica, dansurile și portul popular sunt elemente de patrimoniu, dar mai ales parte din identitatea vie a unui județ. Consiliul Județean Timiș susține Festivalul Etniilor pentru că arată, de fiecare dată, cât de bogat este Banatul prin comunitățile care îl formează. Este un eveniment care aduce oamenii împreună și păstrează legătura dintre generații”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul va începe la ora 17:40 cu o horă multietnică în Piața Unirii, simbol al unității prin diversitate, la care sunt invitați să participe toți timișorenii și vizitatorii orașului.

Festivalul se va desfășura în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, la ora 18:00, unde vor evolua 10 formații artistice multietnice din Timișoara și județul Timiș, reprezentând un larg areal cultural al minorităților: maghiari, germani, sârbi, romi, slovaci, bulgari, ucraineni, evrei și machedoni.

Atmosfera de convivialitate și bucurie a Banatului de altădată va fi transpusă scenic de Ansamblul Profesionist Banatul, Ansamblul de dansuri populare germane ”Edelweiss” din Deta, Grupul vocal ucrainean ”Zoreaneții” din Știuca, Ansamblul ”Palucénka” din Dudeștii Vechi, Ansamblul Uniunii Bulgarilor ”Slavijak” din Timișoara, Ansamblul Uniunii Rromilor ”Ilo Romano” din Variaș, Corul ”Shalom” al Uniunii Evreilor din Timișoara, Ansamblul ”Necea – Rock” din Dudeștii Noi, Ansamblul ”Fialocka” al Uniunii Democratică a Slovacilor și Cehilor din România – Filiala Timiș și Ansamblul de cântece și dansuri maghiare ”Bokréta” din Timișoara.

Pe scena festivalului vor urca și ansamblurile Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș ”Bujorii Banatului” și ”Băgrinii Banatului”.

Evenimentul va fi prezentat de Maria Borțun – Popescu.

Accesul este liber și gratuit!

Festivalul Etniilor, ediția a XXV-a 2026, este posibil cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Citeste mai mult

Cultură

Expoziția Chasing Light, la Kunsthalle Bega

Publicat

pe

Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov, Dan Vișovan

Vernisaj: 5 iunie 2026, ora 18:00

Perioada expoziției: 5 iunie – 14 august 2026

Program de vizitare: Marți – Sâmbătă, 12:00 – 18:00

Kunsthalle Bega are plăcerea de a prezenta expoziția Chasing Light, un proiect curatorial dedicat Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și generațiilor de artiști formați în jurul acestei instituții. Reunind lucrările artiștilor Dona Arnakis, Dinu Bodiciu, Oláh Gyárfás, Andreea Medar, Dragoș Motica, Miki Velciov și Dan Vișovan, expoziția propune o reflecție asupra continuității, transformării și relațiilor care se construiesc în timp în jurul unei școli de artă.

Inițiat în jurul publicației omonime apărute în 2025, proiectul urmărește să evidențieze impactul pe care Facultatea de Arte și Design l-a avut asupra dezvoltării scenei artistice contemporane din România și asupra formării unor practici care depășesc de mult granițele contextului local. Artiștii incluși în expoziție au construit cariere distincte și au dezvoltat direcții de cercetare proprii, însă continuă să împărtășească memoria unui spațiu comun de învățare, dialog și experiment artistic.

Prezentată anterior la Londra și Alba Iulia, Chasing Light nu circulă ca o expoziție itinerantă în sensul convențional al termenului. Fiecare prezentare este regândită în relație directă cu spațiul care o găzduiește, devenind un proiect care se dezvoltă organic, în dialog cu arhitectura, memoria și dinamica fiecărui loc. La Kunsthalle Bega, expoziția capătă o nouă configurație și activează aproape integral spațiul instituției, de la scara exterioară – devenită în timp un reper al intervențiilor artistice – până la lobby, lounge și zona dedicată cercetării. Astfel, traseul expozițional devine o experiență extinsă, în care fiecare spațiu contribuie la construirea discursului curatorial.

Prin intermediul instalației, sculpturii, desenului, modei experimentale, designului, intervenției ambientale și artei video, expoziția explorează teme precum corpul, memoria, natura, materialitatea și transformarea. Diversitatea mediilor și a abordărilor reflectă atât complexitatea practicilor artistice dezvoltate în jurul Facultății de Arte și Design, cât și capacitatea acestei comunități de a genera forme relevante de cercetare vizuală și sensibilitate critică.

Mai mult decât o reuniune a unor artiști alumni, Chasing Light propune o reflecție asupra rolului pe care o instituție de educație artistică îl poate avea în modelarea imaginarului cultural al unui oraș și în susținerea, pe termen lung, a unei comunități creative. Expoziția vorbește despre moștenire și apartenență, despre felul în care ideile, valorile și experiențele împărtășite într-un context educațional continuă să producă efecte mult după încheierea studiilor. În același timp, proiectul aduce în discuție responsabilitatea școlilor de artă de a cultiva nu doar competențe profesionale, ci și forme de gândire critică, sensibilitate și implicare în realitatea contemporană.

Într-un moment în care relația dintre educație, cultură și societate este supusă unor transformări accelerate, Chasing Light reafirmă importanța spațiilor de formare artistică ca locuri ale experimentului, dialogului și libertății intelectuale. Expoziția devine astfel nu doar o prezentare a unor practici artistice relevante, ci și un omagiu adus unei comunități care, de-a lungul deceniilor, a contribuit la definirea identității culturale contemporane a Timișoarei și la consolidarea prezenței acesteia în contextul artistic național și internațional.

Expoziția este realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și beneficiază de sprijinul BEGA.

Kunsthalle Bega este o platformă dedicată artei contemporane și experimentului interdisciplinar, care urmărește să creeze contexte de dialog între artiști, curatori, cercetători și public. Prin proiectele sale, instituția susține producția culturală contemporană și dezvoltarea unor discursuri relevante pentru scena artistică locală și internațională.

Cu sprijinul BEGA

Parteneri: Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite