Timişoara, Capitala Europeană a Culturii, îşi va întâmpina, în 2021 turiştii cu cele mai frumoase legende despre locuri şi oamenii locului.

Istoricul cercetător Ioan Haţegan şi muzicologul Luciana Ianculescu au demarat recent proiectul ”Descoperă Timişoara”, în cadrul căruia şi-au propus să ridice praful veacurilor şi să le ofere timişorenilor şi turiştilor legende de dincolo de ferestrele închise ale oraşului, descoperiri ale oamenilor de ştiinţă care au trăit aici şi poveşti pe urma paşilor unor oameni de aleasă cultură universală, care şi-au lăsat amprenta asupra cetăţii. Iar cunoscutul inventator Remi Rădulescu a înregistrat la OSIM marca pentru înfiinţarea unui Muzeu al premierelor timişorene, bănăţene, naţionale şi mondiale, care va porni cu cel puţin 250 dintre aceste premiere.

Timişoara este fortăreaţa asaltată de sute de ori, dar care nu s-a lăsat cucerită decât de două ori, în vara anului 1552, când seceta a uscat mlaştinile dimprejur, iar otomanii s-au putut apropia dându-i lovitura de graţie prin distrugerea turnului de apă, secerând multe vieţi ale locuitorilor din cetate şi în 1716, când cetatea a fost eliberată de sub turci de către prinţul Eugeniu de Savoya, moment din care a început modernizarea, sub semnul Iluminismului european.

”Descoperim Timişoara? Încercăm, pentru că există o mare sete de cunoaştere a timişorenilor pentru istoria oraşului, cultura, personalităţile lui, şi despre cele peste 1001 premiere, câte am notat eu în 2011, dar, de atunci, s-au mai adăugat premiere în plan european şi chiar mondial.

Numărul acestor premiere creşte progresiv în secolul XIX şi explodează în sec XX, în a cărui primă jumătate au fost premiere ale dascălilor de la Politehnică, fotbal, oină, handbal şi alte sporturi la care Timişoara deţine premiere în România şi nu numai, în a doua jumătate a sec XX, în contextul industrializării foarte multe lucruri care au completat acest album. După 1990, a avut loc o adevărată explozie de premiere care au completat această situaţie. Timişoara este un oraş viu, activ şi numărul lucrurilor bune care se întâmplă şi se vor întâmpla va creşte mereu”, relatează pentru AGERPRES Ioan Haţegan.

Salba premierelor însoţite de legende depănate de cercetătorul medievalist începe cu singura poetă otomană de pe teritoriul României, a cărei operă s-a păstrat şi care a fost o turcoaică ce a trăit în secolul XVII, o tânără care se îndrăgostise de un doge de aici şi care a aşternut pe hârtie poezii de dragoste pentru iubitul său. Nu ştim dacă dragostea i-a fost împărtăşită de doge, dar au rămas frumoasele ei versuri traduse şi în limba română.

Odată cu cucerirea Timişoarei de către austrieci, între zidurile cetăţii s-au dărâmat toate geamiile, moscheile şi băile turceşti, croindu-se bazele oraşului modern. Şi pentru că în cetate s-au aşezat mii de soldaţi austrieci, canalizarea era inexistentă, iar apa insuficientă, s-a dat ordinul de construire a.. unei fabrici de bere, astfel că, la 1 ianuarie 1718, militarii austrieci din Timişoara au început să bea bere în loc de apă.

”Primul ‘export’ de Renaştere italiană a fost adus până la Timişoara de comitele de Timiş, Filippo Scolari. Singurul brand din România care are 300 de ani este fabrica de Bere, înfiinţată în 1718. Şi tot atunci s-a pus în funcţie prima maşina hidraulică ce scotea apa din Bega şi o aducea pe conducte până la fântâni (din ordinul guvernatorului Florimund de Mercy, 1827-1832, n.r.), fiind prima canalizare a oraşului. Când a vizitat Timişoara, împăratul Iosif al II-lea a întrebat ce face cetatea dacă va fi asediată, pentru că apa nu era bună de băut. În 1849 chiar s-a întâmplat acest lucru, când armata maghiară aştepta să cedeze cetatea pentru că nu mai aveau apă. Cei din cetate au scos însă apa din fântâni cu disperare şi, după câteva zile, apa a devenit potabilă şi au rezistat”, relatează Ioan Haţegan.

În albumul premierelor timişorene de secol XVIII, el aminteşte unele de operă, dar şi prima geometrie noneuclidiană din lume, ce-i aparţine lui Bolyai Janos, zămislită în Timişoara.

”În 1728, pe Canalul Bega a apărut prima corabie cu care se putea merge de la Făget până la vărsarea în Tisa. Canalul a fost săpat de două ori, iar locuitorii români şi sârbi de pe districtele din jurul Begheiului au fost obligaţi la robotă cu săptămâna, cu căruţa, cu sapa, cu lopata, fiecare cu ce avea; erau plătiţi cu doi creiţari şi cu o bucată de pâine. Aşa s-a făcut Canalul Bega”, spune istoricul.

O altă poveste relatată de medievalistul timişorean se naşte din cea mai mare epidemie de ciumă care aproape a înjumătăţit populaţia oraşului şi în memoria căreia a fost ridicat Monumentul Ciumei, din Piaţa Unirii.

”În 1738 – 1739 a fost cea mai mare epidemie de ciumă din istoria oraşului, când, din cinci mii de locuitori, peste o mie au murit, peste altă mie s-au îmbolnăvit, dar au scăpat. Banatul era provincie imperială, iar printre funcţionarii imperiali era Jean de Jean (Johann) înnobilat, care s-a rugat bunului Dumnezeu într-o biserică să scape oraşul de ciumă că îi va oferi un monument cum oraşul nu avea. Soţia i-a murit de ciumă. În 1740, Johann şi-a luat concediu, a plecat la Viena şi a comandat celor mai buni sculptori vienezi o copie a monumentului din Viena. S-a căsătorit, iar după luna de miere, s-a făcut statuia şi, cu corabia pe Bega, a fost adusă la Timişoara. Noua lui soţie stătea în Palatul Dejan (Casa Scherter), statuia a fost donată oraşului, a fost sfinţită de episcopul catolic, iar când contesa a vrut să construiască mai apoi Casa Mocioni (dispărută azi) statuia a fost remontată în Piaţa Unirii, unde a rămas şi astăzi”, spune Ioan Haţegan, cercetător ştiinţific al Academiei Române-Filiala Timişoara,.

Turiştii care vor vizita Timişoara în 2021 vor afla că numărul premierelor, mai ales în lumea operei şi a teatrului, a crescut foarte mult în secolul XIX, când comandantul cetăţii era mai puternic decât primarul, iar istoricul Haţegan mărturiseşte că şi-ar dori să fi trăit în acele vremuri „aspre” din punct de vedere social.

”La Banca Italiană (din actuala Piaţă a Libertăţii, n.r.) era corpul de gardă, iar în faţă erau două tunuri care, în caz de ceva, erau urcate pe ziduri. Dacă primarul decidea ceva, iar comandantul cetăţii spunea nu, rămânea interzis şi trebuia să execuţi ce spunea comandantul, ca stăpân de casă. Nu aş fi vrut să fiu proprietar de casă în Timişoara secolului al XVIII-lea. La colţ trebuia să pui o faclă cu untură, care să lumineze toată noaptea, trebuia să ai la intrarea în casă butoi cu nisip în funcţie de mărimea casei, trebuia să ai panou de pază contra incendiilor şi să-ţi plăteşti dările la timp. Dacă nu făceai asta, erai dus la corpul de gardă şi ‘înmuiat’ cu patul puştilor. Şi au păţit-o mulţi, încât mergeau acasă şi plăteau”, spune Haţegan.

Iluminismul şi-a revărsat din plin harul asupra oraşului, oamenii au învăţat să trăiască împreună. Timişoara multietnică de astăzi este rezultatul faptului că aici trăiesc multe naţii care nu au avut niciodată vreun război între ele sau între religii.

”Când în Apusul Europei se băteau în războaie, aici oamenii au învăţat să trăiască împreună. După 1860, un om care a vrut să rămână anonim a scris o carte, în cinci limbi, cu textele cântecelor de la petrecerile din Timişoara şi remarca în prefaţa sa: ‘toţi cunoaştem melodiile, dar dacă merg într-o casă de neamţ, o cânt în nemţeşte, ungureşte, sârbeşte, româneşte şi idiş”, pentru că erau foarte mulţi evrei. Un asemenea nivel de toleranţă nu se găseşte decât în rare zone ale Europei”, explică Ioan Haţegan.

Evantaiul celor peste 1001 de premiere timişorene mai cuprinde prima stradă asfaltată din România (1895), primul tramvai cu cai, apoi cel electric, iluminatul public cu gaz, fabrica de ţigarete, primul proiect pe baza căruia s-a construit ulterior Canalul Dunăre-Marea Neagră, primul Tratat de sudură (1937) şi maşina de sudat şine de cale ferată şi de tramvai ale lui Corneliu Miklosi, calculatorul electronic MECIPT cu primul program pentru calculator din ţară, făcut la Universitatea de Vest Timişoara (1957) ori primii detergenţi din România.

Iar cei interesaţi vor desluşi şi paradoxul că, deşi oraşul este aşezat pe Bega, se numeşte Timişoara şi nu Begaşoara.

”Râul Bega s-a numit până în anul 1728 Timişul Mic, iar de aici a venit şi numele cetăţii Timişoara, iar terminaţia ‘-şoara’ este echivalentă cu ‘-var’, astfel că Temesvar a devenit Timişoara. Când râul a devenit navigabil, a fost botezat oficial Bega”, explică Haţegan.

AGERPRES