Ne găsiți și pe:

Din țară

A intrat în vigoare noul Mers al trenurilor. Noutăți la CFR

Publicat

pe

Noul Mers al trenurilor 2019 – 2020 intră în vigoare începând de duminică, 15 decembrie, şi va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020, informează CFR Călători.

Oferta de transport feroviar de pasageri pentru anul viitor este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

Conform noului Mers al Trenurilor 2019-2020, va exista un număr mediu de 1.230 de trenuri.

În traficul feroviar de călători intern, începând cu data de 15 decembrie 2019, pe ruta Bucureşti Nord – Chitila – Buftea se va introduce serviciul de transport suburban prin care se pun la dispoziţie 26 perechi de trenuri InterRegio şi Regio pe zi, mai mult cu 6 perechi de trenuri InterRegio în plus faţă de perioada anterioară. Începând cu data de 15 decembrie 2019, pe ruta Ciurea – Iaşi se pun la dispoziţie 16 perechi de trenuri Regio pe zi, mai mult cu 8 perechi de trenuri Regio faţă de perioada anterioară. Începând cu data de 15 decembrie 2019, pentru programul de circulaţie 2019 – 2020 au fost programate trenuri care vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia pentru a asigura o legătură mai rapidă şi sigură între municipiul Bucureşti şi Mogoşoaia. 16 trenuri cu plecări/sosiri din/în staţiile Bucureşti Nord vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia. Durata medie a călătoriei este de 20 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei iar la clasa a 1-a costul biletului este de 5,30 lei. La trenurile Interregio preţul unui bilet la clasa a 2-a este de 8,20 lei, iar la clasa a 1-a de 12,50 lei..

Din data de 13 ianuarie 2019, pe ruta Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa – Fundulea se va introduce serviciul de transport suburban, care pune la dispoziţie 13 perechi de trenuri InterRegio şi Regio pe zi, mai mult cu 6 perechi de trenuri InterRegio faţă de perioada anterioară.

De asemenea, serviciul de transport feroviar de vagoane de dormit şi cuşetă va fi disponibil pe relaţiile: Bucureşti Nord – Timişoara, Bucureşti Nord – Cluj Napoca, Bucureşti Nord – Oradea, Bucureşti Nord – Satu Mare, Bucureşti Nord – Baia Mare, Bucureşti Nord – Sighetu Marmaţiei, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Timişoara – Iaşi, Bucureşti Nord – Botoşani, Bucureşti Nord – Bistriţa şi Bucureşti Nord – Vatra Dornei.

CFR Călători anunţă, totodată, prelungirea traseului trenului IR 1823 Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu până la Petroşani – Subcetate – Călan – Simeria.

În ceea ce priveşte traficul internaţional, în 2020 va fi introdus în circulaţie un tren nou (143/686 şi 687/144), realizat de CFR Călători în colaborare cu MAV Start Ungaria şi OBB Austria, pe ruta Satu Mare – Budapesta – Viena şi retur.

În plus, în sezonul estival 2020, trenul IR 461/460 va avea în compunere un vagon direct pe ruta Bucureşti Nord – Istanbul şi retur.

Cât priveşte ofertele de călătorie pentru 2020, CFR Călători anunţă un nou program-pilot pentru deservirea şi sporirea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara: va fi permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio, pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km. Această ofertă este valabilă începând cu data de 15 decembrie 2019 şi nu include trenurile în trafic internaţional.

Odată cu noul mers al trenurilor va fi introdus un nou serviciu de rezervare a locurilor, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, la preţul de 1 leu, pe rutele: Bucureşti Obor – Constanţa şi retur, Bucureşti Nord/Basarab – Braşov şi retur, Bucureşti Nord – Buzău – Mărăşeşti şi retur, Bucureşti Nord/Basarab – Craiova şi retur, respectiv Buzău – Constanţa şi retur.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite