Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Alternativă la traficul aglomerat de pe șosele. CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri

Publicat

pe

CFR Călători va suplimenta în fiecare sfârşit de săptămână dar și în celelalte zile ale săptămânii compunerea anumitor trenuri, pentru adaptarea capacităţii de transport la cerinţele în creştere de trafic şi pentru a îmbunătăţi condiţiile la bordul vagoanelor, încercând să utilizeze la maximum parcul limitat pe care il are deocamdată la dispoziţie.

Conducerea CFR Călători a decis suplimentarea numărului de locuri pe parcursul întregii săptămâni şi în special în zilele de weekend când cererea este mult mai mare.

Suplimentarea s-a facut punctual acolo unde dispeceratul a constatat o cerere foarte mare”, anunţă compania, precizând că 100 de trenuri circulă în acest sfârşit de săptămână cu o capacitate suplimentată, ceea ce înseamnă peste 44 de mii de locuri numai în aceste garnituri ale CFR Călători.

„Generalizăm suplimentarea începută acum două săptămâni pe Valea Prahovei, continuată în Moldova şi apoi în toate zonele din ţară, aglomerate la sfârşit de săptămână.  Ceea ce la început părea o excepţie fericită, rezultată din ideile şi entuziasmul echipelor noastre de specialişti din toată ţara, se transformă rapid în sistem. Un sistem care se va aplica săptămână de săptămână pentru a scoate maximum din parcul modest pe care îl avem în acest moment, urmărind două obiective simple: cât mai mulţi călători mulţumiţi transportaţi şi încasări mai mari pentru companie” a declarat Dan M. Costescu, directorul general al CFR Călători.

Vineri şi sâmbătă au circulat cu vagoane suplimentare toate trenurile pe rutele aglomerate. Spre exemplu, trenurile IR 1623 Bucureşti – Sibiu (578 de locuri faţă de 310 într-o zi obişnuită), IR 1586 Constanţa – Braşov (688 de locuri faţă de  366 într-o zi obişnuită ), IR 1594 Craiova – Bucureşti (764 de locuri faţă de 478 într-o zi obişnuită) sau IR 1744 Baia Mare – Timişoara Nord (220 de locuri faţă de 110 într-o zi obişnuită).

Volumul maxim de trafic se înregistrează în zilele de duminică, drept pentru care numărul de locuri a fost dublat şi duminică, pe rutele aglomerate din toată ţara.

Numai pentru ziua de duminică, CFR Călători a reuşit să introducă 260 de vagoane la trenurile pentru care dispeceratul a constatat o cerere foarte mare.

Spre exemplu trenul IR 12538 pleacă astăzi din Cluj Napoca spre Bucureşti Nord cu 482 de locuri faţă de 190 într-o zi obişnuită. Trenul IR 1732, Galaţi – Braşov are astăzi mai multe vagoane şi 120 de locuri în plus, iar IR 1752 pe relaţia Suceava – Bucureşti Nord are capacitatea dublată, ajungând la 780 de locuri.

Se menţine suplimentarea vagoanelor şi pe Valea Prahovei la necesarul estimat în timp real din dispecerat.

Compunerea tuturor trenurilor s-a făcut în funcţie de volumul estimat de călători.

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Din țară

Guvernul României a fost investit

Publicat

pe

Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Guvernului României a început la ora 20.00.

Primul care a depus jurământul a fost premierul Ilie Bolojan, urmat de vicepremierii Marian Neacşu, Tanczos Barna, Dragoş Anastasiu, Cătălin Predoiu şi Ionuţ Moşteanu.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, 23 iunie 2025, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:

Ilie-Gavril Bolojan – prim-ministru;

Marian Neacşu – viceprim-ministru;

Tánczos Barna – viceprim-ministru;

Michael-Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru;

Marian-Cătălin Predoiu – viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne;

Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale;

Ciprian-Constantin Şerban – ministrul transporturilor şi infrastructurii;

Alexandru Nazare – ministrul finanţelor;

Radu Marinescu – ministrul justiţiei;

Florin-Ionuţ Barbu – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

Bogdan-Gruia Ivan – ministrul energiei;

Alexandru-Florin Rogobete – ministrul sănătăţii;

Dragoş-Nicolae Pîslaru – ministrul investiţiilor şi proiectelor europene;

Daniel-Ovidiu David – ministrul educaţiei şi cercetării;

Oana-Silvia Ţoiu – ministrul afacerilor externe;

Diana-Anda Buzoianu – ministrul mediului, apelor şi pădurilor;

Petre-Florin Manole – ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;

Radu-Dinel Miruţă – ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului;

Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei;

Demeter András István – ministrul culturii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite