Ne găsiți și pe:

Din țară

ANAF a dispus măsuri pentru protecția contribuabililor în sediile din toată țara

Publicat

pe

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus o serie de măsuri, care sunt aplicate în scopul asigurării securităţii şi sănătăţii personalului, dar şi pentru protecţia contribuabililor, conform unui comunicat al instituţiei.

ANAF subliniază că, încă de la primele informaţii cu privire la riscul de răspândire a infecţiei cu COVID – 19, în fiecare unitate fiscală au fost asigurate produse igienico-sanitare, iar stocurile sunt reînnoite permanent.

Potrivit comunicatului, măsurile sunt necesare în scop preventiv, dar şi pentru desfăşurarea activităţii ANAF şi a structurilor subordonate.

Astfel, au fost stabilite punctele cheie şi activităţile care necesită un flux continuu, precum şi numărul de personal necesar pentru asigurarea acestora, respectiv 15% din totalul angajaţilor ANAF, de exemplu la ghişeul unic, trezorerie, registratură, asistenţă contribuabili, relaţii cu publicul etc. Este limitat accesul în cadrul spaţiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomeraţie, stabilindu-se o distanţă de cel puţin 1,5 m între persoane. Sunt asigurate, pentru personalul propriu, materiale igienico-sanitare: săpun, prosoape hârtie, măşti de protecţie, mănuşi de protecţie şi dezinfectanţi pentru protecţia acestora.

În regim de urgenţă sunt asigurate servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea personalul ANAF. Pentru personalul care utilizează mijloacele de transport public ora de începere este stabilită în intervale orare decalate cu o oră/o oră şi jumătate faţă de programul normal, respectiv ora 8.00, ora.9.00 şi ora 10.00, pentru perioada 12 martie – 31 martie 2020.

De asemenea, se realizează permanent prelucrarea informaţiilor şi a măsurilor de protecţie pentru prevenirea infectării cu COVID – 19, cu toţii angajaţii. Toate şedinţele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferinţă, iar delegaţiile/deplasările angajaţilor sunt suspendate în perioada următoare. Sunt stabilite activităţile şi sunt identificaţi salariaţii care îşi pot desfăşura activitatea la distanţă, respectiv 50% din totalul angajaţilor ANAF. Sunt identificaţi angajaţii care au efectuat ore suplimentare şi se acordă zilele de recuperare în vederea asigurării posibilităţii rotirii personalului.

Toţi angajaţii ANAF completează o declaraţie pe proprie răspundere, cu privire la riscul de contaminare. La intrarea în toate sediile este afişat materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanţă cu ANAF.

Instituţia precizează că au fost constituite, atât la nivel central, cât şi la nivel regional, structuri pentru gestionarea măsurilor destinate prevenirii răspândirii COVID – 19, care vor adopta noi măsuri, în funcţie de evoluţia situaţiei.

ANAF menţionează că, până la această dată, nu sunt cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaţilor instituţiei.

Anterior, sindicatele SindFISC şi Meridian au atras atenţia că angajaţii Ministerului de Finanţe nu beneficiază de măsuri elementare de protecţie în contextul epidemiei coronavirus. Potrivit Meridian, salariaţii instituţiei din cadrul birourilor vamale de frontieră nu beneficiază de un minim ajutor din ministerului iar pentru a-şi asigura o protecţie corespunzătoare aceştia apelează la mijloace proprii sau la „mila” altor instituţii publice, cum sunt direcţiile de sănătate publică.

Pe de altă parte, SindFISC a arătat că inspectorii de la Direcţiile Regionale Antifraudă care lucrează în frontieră şi sunt primii expuşi în actualul context al răspândirii coronavirusului nu au primit echipamente de protecţie precum mănuşi, măşti sau dezinfectanţi.

Din țară

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

Publicat

pe

Punctul temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

În perioada iunie–august 2026, traversarea frontierei va fi posibilă în mai multe intervale, oferind acces la traseul transfrontalier de pe Canalul Bega.

Weekend-urile în care trecerea frontierei va fi posibilă sunt următoarele:

13–14 iunie pietonal (biciclete);

26–28 iunie pietonal (biciclete);

3–5 iulie pietonal (biciclete);

24–26 iulie pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni;

5–9 august pietonal (biciclete);

28–30 august pietonal (biciclete).

În toate aceste intervale, traversarea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, pe baza unui document de identitate valabil și cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 24–26 iulie, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Traseul dintre Timișoara și Zrenjanin, amenajat pe digul canalului Bega, oferă una dintre cele mai lungi piste de biciclete din România, cu o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României, oferind astfel bicicliștilor posibilitatea unei experiențe complete de cicloturism transfrontalier.

Inițiativa Consiliului Județean Timiș continuă să susțină dezvoltarea turismului activ, mobilitatea sustenabilă și cooperarea transfrontalieră dintre comunitățile de pe cele două maluri ale canalului Bega.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare și gastronomie pe www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Din țară

Curse cu autocarul FlixBus de la Timișoara către Constanța și Delta Dunării

Publicat

pe

Printre noutățile din rețeaua internă FlixBus se numără liniile directe din Iași către Brașov, Oradea și Timișoara, care facilitează legătura dintre Moldova, centrul și vestul țării.

Conexiunea Iași–Brașov este relevantă mai ales pentru pasagerii care vor să ajungă direct din Moldova către una dintre cele mai căutate destinații turistice din România, pentru city break-uri sau vacanțe la munte, în contextul în care, în prezent, nu există trenuri directe între Iași și Brașov.

Noua rută poate susține atât turismul intern, cât și accesul turiștilor străini către Brașov și zona montană din apropiere, oferind o opțiune de transport directă, accesibilă și ușor de rezervat. În același timp, conexiunile către Oradea și Timișoara contribuie la o mai bună legătură între Moldova și vestul țării, oferind mai multe alternative pentru călătoriile pe distanțe lungi în interiorul României.
Mai multe opțiuni pentru litoral și Delta Dunării – curse directe spre Tulcea și Constanța din Oradea și Timișoara

Pentru sezonul estival, FlixBus suplimentează cursele către litoral și introduce sau consolidează conexiuni către destinații precum Constanța și Tulcea. Astfel, pasagerii au mai multe opțiuni pentru vacanțe la Marea Neagră și pentru călătorii către Delta Dunării. Pe ruta București–Constanța, FlixBus operează patru plecări pe zi, iar prețurile pentru bilete pornesc de la 42 Lei.

Conexiunea Timișoara–Constanța oferă, de asemenea, patru plecări pe zi spre litoralul românesc, facilitând legătura dintre vestul țării și una dintre cele mai căutate destinații de vară. Pe această rută, prețurile pentru bilete pornesc de la 104 Lei. De asemenea, ruta Oradea–Constanța conectează nord-vestul țării cu litoralul românesc, răspunzând cererii mai ridicate pentru călătorii de vară pe distanțe lungi în interiorul României.

În același timp, ruta Craiova–Tulcea facilitează accesul pasagerilor din sudul țării către Delta Dunării, una dintre cele mai importante destinații naturale din România.

Se reiau conexiuni sezoniere către Grecia și Bulgaria

Pentru călătoriile de vară, FlixBus operează curse zilnice către unele dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia și Bulgaria. Pasagerii pot călători către Salonic și Atena, iar una dintre noutățile sezonului este conectarea orașului Sibiu cu destinații precum Veliko Tarnovo, Sofia și Salonic.

Din București, rutele spre Varna, Burgas, Nisipurile de Aur și Balcic oferă opțiuni directe către litoralul bulgăresc, iar conexiunea către Veliko Tarnovo completează oferta pentru pasagerii care caută un city-break în apropiere.

„Pentru mulți pasageri, planificarea vacanței înseamnă și mai multă atenție la buget. De aceea, rutele directe și posibilitatea de a rezerva din timp, la prețuri accesibile, îi ajută să își organizeze mai ușor călătoriile, într-o perioadă în care costurile de vacanță sunt în creștere”, a declarat reprezentantul FlixBus România.

Călătoria cu FlixBus presupune cumpărarea simplă a biletelor prin intermediul site-ului sau al aplicației FlixBus. După rezervare, pasagerii primesc un cod QR pe telefon sau prin e-mail, astfel încât îmbarcarea este rapidă și nu necesită imprimarea biletului. Pentru o experiență de rezervare și mai simplă, Flix a integrat Revolut Pay în canalele sale digitale, oferind pasagerilor o opțiune de plată rapidă și securizată, fără introducerea manuală a datelor cardului, prin autentificare directă în aplicația Revolut.

Extinderea rețelei pentru sezonul de vară vine într-un context în care interesul pentru călătoriile cu autocarul este în creștere în România. La opt luni de la liberalizarea transportului interjudețean, peste 600.000 de pasageri au călătorit cu FlixBus pe rutele naționale și internaționale din România, iar peste 300.000 dintre aceștia au folosit rutele interne, în perioada iulie 2025 – februarie 2026.

Prezentă în România din 2017, FlixBus și-a extins constant rețeaua internațională, conectând peste 80 de orașe din țară cu 16 țări europene. Prin parteneriate cu operatori locali de transport, compania a devenit o opțiune populară pentru călătoriile internaționale cu autocarul. Din iulie 2025, FlixBus operează și pe segmentul interurban, conectând peste 50 de orașe din România.

Despre Flix

Flix are ca obiectiv transformarea mobilității colective, oferind soluții sustenabile și accesibile pentru călătorii pe distanțe lungi cu autocarul și trenul, în peste 40 de țări de pe patru continente, prin brandurile FlixBus, FlixTrain, Kamil Koç și Greyhound. Cu un model de afaceri bazat pe colaborare cu parteneri locali, Flix, lansat în 2013, a reușit să devină rapid lider de piață în transportul cu autocarul pe distanțe lungi în Europa, America de Nord și Turcia, extinzându-se accelerat și în America de Sud și India.

În timp ce Flix gestionează partea comercială a afacerii, planificarea rețelei, controlul operațiunilor, marketing și vânzări, managementul calității și extinderea continuă a produselor, partenerii  de transport se ocupă de operarea  rutelor. Combinația de start-up tech și companie clasică de transport a poziționat Flix ca lider, schimbând permanent peisajul global al mobilității.

Citeste mai mult

Din țară

Conferințe și activități culturale la congresul internațional al Martorilor lui Iehova din București

Publicat

pe

Evenimentul va reuni peste 3 600 de delegați și zeci de mii de participanți din România

Tururi culturale și vizite la obiective istorice sunt pregătite pentru delegații străini

În perioada 19 – 21 iunie 2026, Arena Națională din București va găzdui congresul internațional „Fericiți pentru totdeauna”, organizat de Martorii lui Iehova. Evenimentul deschide seria celor 19 congrese internaționale programate pe întregul pământ în 2026.

La congres sunt așteptați peste 3.600 de delegați din 18 țări din Europa, Asia, Africa de Sud și Statele Unite. Din România vor participa aproximativ 25 000 de delegați, iar alți 20.000 vor urmări programul prin streaming.

Programul va cuprinde conferințe, interviuri și materiale video, prezentate simultan în cinci limbi: română, maghiară, romani, limba semnelor române și engleză. În fiecare zi va fi proiectat pe ecrane mari câte un episod din serialul „Viața lui Isus în lumina evangheliilor”. Programul de sâmbătă va include o conferință despre botezul creștin.

„Congresul din acest an arată cum putem găsi fericirea autentică și cum ne-o putem păstra”, a declarat Domnul Ionuț Moraru, Purtătorul de Cuvânt al Martorilor lui Iehova.

Mii de persoane s-au oferit de bunăvoie să asigure logistica, transportul, cazarea și amenajarea arenei pentru toți invitații.

Pentru a afla mai multe despre congresul „Fericiți pentru totdeauna”, puteți accesa paginile de internet dedicate acestui eveniment:

Program

Invitație video

Trailer pentru „Viața lui Isus în lumina evangheliilor”

 

Citeste mai mult

Articole recente

Cele mai citite