Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

ANCHETĂ. Opt persoane audiate într-un dosar de fraudă cu ajutoare de minimis

Publicat

pe

Opt persoane au fost duse la audieri, după ce poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut luni 30 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor firme, în Bucureşti şi în nouă judeţe, printre care și Timis, mai multe societăţi comerciale fiind suspectate că au obţinut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program naţional, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei.

Infracțiunile pentru care se fac cercetări în acest dosar sunt de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

„În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova -Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 30 de mandate de percheziţie domiciliară, la adresele unor persoane fizice, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, din judeţele Sibiu, Timiş, Constanţa, Bucureşti, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Gorj.

În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăţi comerciale ar fi solicitat şi ar fi obţinut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program naţional, inducând în eroare o instituţie şi băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei”, anunţă IGPR.

În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăţi comerciale, care aveau aprobate finanţări prin intermediului unui program naţional, în sume de 200.000 de lei şi TVA (în cazul societăţilor neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate.

Ulterior, ar fi schimbat sediul social al societăţii la o singură adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăţilor.

În vederea derulării programului şi obţinerii sumelor de bani în baza contractului de finanţare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanţare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea finanţării.

După încasarea sumelor de bani, societăţilor comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Sibiu şi al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Sibiu, Constanţa şi Timiş.

Foto: Poliția Română

Din țară

ORA DE IARNĂ. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Publicat

pe

România va trece la ora de iarnă, revenind la timpul legal standard (Eastern European Time EET, UTC+2).

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, ceea ce înseamnă că vom avea o oră în plus de somn.

În Uniunea Europeană, practica schimbării orei este reglementată de o directivă din 2001. Conform acesteia, toate statele membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard („ora de iarnă”) în ultima duminică din octombrie. În 2018, după o consultare publică cu aproape 4 milioane de participanți, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei.

În 2019, Parlamentul European a sprijinit reforma, care a fost însă dată uitării din cauza opoziției câtorva state, dar și ca urmare a pandemiei de coronavirus, care a schimbat agenda europeană.

Conform medicilor, tranziția poate produce perturbări de bioritm organismului, schimbarea orei fiind resimţită mai ales de persoanele mai fragile, precum copiii şi bătrânii.

Pot apărea tulburări ale somnului, poftei de mâncare, capacității de muncă, concentrării şi stărilor de dispoziţie.

Citeste mai mult

Din țară

Compania aeriană Turkish Airlines va opera curse către Istambul de la Timișoara

Publicat

pe

Compania aeriană Turkish Airlines a pus în vânzare primele bilete de avion pe ruta Timișoara – Istanbul.

Anunţul a fost făcut marţi seara de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, pe o rețea de socializare.

Acesta a mai precizat că Turkish Airlines va opera cinci curse pe săptămână, iar durata unui zbor între Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ Timișoara şi cel din Istanbul este de o oră şi 40 de minute.

Conform celor precizate  de Alfred Simonis, Aeroportul Internațional Istanbul oferă legături rapide către 300 de destinații.

Din aprilie 2026, Compania aeriană Turkish Airlines va opera cinci curse pe săptămână conectând întreg vestul României cu unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene internaționale.

Citeste mai mult

Din țară

ATENȚIE! Email fals în numele ANAF!

Publicat

pe

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro, prin care contribuabilii sunt anunțați de „o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse”, iar pentru „remedierea situației” trebuie urmați anumiți pași.

Reiterăm următoarele:

nu deschideți aceste emailuri și

nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut;

nu transmiteți date personale sau bani către conturile menționate!

Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.

De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 0314039160.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite