Ne găsiți și pe:

Din țară

ATENȚIE! Escrocherie prin WhatsApp. Recomandările polițiștilor

Publicat

pe

O nouă metodă de înșelătorie este activă, prin WhatsApp, transmit reprezentații Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, care recomandă vigilență maximă din partea utilizatorilor aplicației.

„Această metodă de înşelătorie implică persoane cu intenţii rău voitoare care vă contactează, pretinzând că sunt prieteni, membri ai familiei sau chiar reprezentanţi ai unor instituţii. Ele vor solicita un cod de verificare pe care l-aţi primit prin SMS, invocând diverse motive (precum o «eroare tehnică» sau «necesitatea urgentă de ajutor»). După ce le furnizaţi codul, aceştia pot prelua controlul asupra contului dumneavoastră de WhatsApp şi îl pot utiliza pentru a înşela alte persoane sau pentru alte scopuri”, a precizat IPJ Timiş, luni, într-un comunicat de presă.

IPJ Timiş a transmis unele recomandări:

„- Fiţi precauţi la mesajele primite de la numere necunoscute sau chiar de la contacte salvate. În această schemă, infractorii se prezintă ca fiind persoane cunoscute sau oficiali şi vă cer să trimiteţi un cod de verificare pe care l-aţi primit prin SMS.

– ⁠Nu divulgaţi niciodată coduri de verificare WhatsApp. Acestea sunt folosite pentru a securiza contul dvs., iar furnizarea lor poate permite infractorilor să preia controlul contului.

– ⁠Verificaţi întotdeauna identitatea persoanei care vă contactează. Dacă primiţi cereri neobişnuite sau urgente, apelaţi direct persoana respectivă pentru a confirma autenticitatea mesajului.

– ⁠Activaţi autentificarea în doi paşi pe WhatsApp. Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate şi previne accesul neautorizat la contul dvs., chiar dacă cineva obţine codul de verificare.

– ⁠Nu daţi curs cererilor financiare sau promisiunilor suspecte. Escrocii pot încerca să vă convingă să faceţi plăţi rapide sau să trimiteţi bani sub pretexte false.

– ⁠Educaţi-vă familia şi prietenii. Informaţi-i despre această metodă de fraudă pentru a preveni alte incidente”.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite