Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Atenție șoferi! Pregătiți autovehiculele pentru anotimpul rece

Publicat

pe

Obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă nu depinde de o anumită dată calendaristică, ci exclusiv de condiţiile meteorologice. Pentru pregătirea autoturismului de anotimpul rece, efectuarea unei revizii generale este obligatorie. Poliţiştii recomandă şoferilor ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze cu privire la condiţiile meteo şi starea drumurilor.

Codul rutier interzice circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, dacă acestea nu sunt dotate cu anvelope de iarnă. Legislaţia în vigoare nu precizează o dată calendaristică pentru utilizarea anvelopelor de iarnă, aceasta fiind condiţionată doar de condiţiile meteorologice, respectiv de starea părţii carosabile.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, Poliţia Rutieră va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberând o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Pe lângă dotarea cu anvelope de iarnă, pregătirea autoturismului pentru anotimpul rece poate include și o revizie generală, realizată la service-urile auto, ceea ce înseamnă verificarea bateriei, a instalaţiei de iluminat şi semnalizare, a instalaţiei de încălzire şi dezaburire. Pentru evitarea neplăcerilor care pot apărea la drum pe timp de iarnă sunt indicate şi achiziţia de lanţuri, schimbarea antigelului şi a ştergătoarelor, dar şi înlocuirea lichidului pentru spălarea parbrizului cu unul special pentru anotimpul rece, care să nu îngheţe la temperaturi negative. Printre accesoriile importante, care nu trebuie să lipsească din portbagajul maşinii în sezonul rece, se numără şi cablurile de pornire, racleta şi cablul de remorcare.

Costurile reviziei de iarnă a maşinii variază în funcţie de service, dar şi de oraş. Verificarea standard pentru intrarea în iarnă costă aproximativ 100 de lei, la aceşti bani adăugându-se costurile pentru anvelopele de iarnă (aproximativ 800 de lei) şi/sau montarea acestora (100 de lei).

Folosirea anvelopelor de iarnă nu este însă suficientă pentru siguranţa în trafic. „Şoferii sunt sfătuiţi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Chiar dacă se află în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare”, recomandă poliţiştii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Totodată, aceștia sfătuiesc şoferii ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze cu privire la condiţiile meteo şi starea drumurilor.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din țară

ANA – asistentul virtual al contribuabililor ANAF

Publicat

pe

„Bună! Eu sunt ANA” — astfel se prezintă noul chatbot creat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – un asistent virtual inteligent, conceput pentru a sprijini contribuabilii să obțină rapid informații generale despre obligațiile fiscale. Într-o primă etapă, care este faza de testare, chatbot-ul ANA va fi disponibil doar în conturile de SPV ale utilizatorilor, ulterior fiind accesibil direct din portalul instituțional www.anaf.ro.

Chatbot-ul face parte din proiectul “Dezvoltarea serviciilor la distanțã (electronice sau telefonice) actuale, prin noi funcționalitãți și/sau crearea de servicii noi – e-Services ANAF”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma 1 – Reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscalã (ANAF) prin digitalizare, Investiția 1 – Creșterea conformãrii voluntare a contribuabililor prin dezvoltarea serviciilor digitale. Lansarea chatbot-ului marchează o nouă etapă concretă în modernizarea administrației fiscale, iar prin acest proiect, ANAF își propune să îmbunătățească modul în care oferă servicii la distanță și să reducă efortul contribuabililor pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Fiind un instrument bazat pe tehnologie, la data lansării ANA va deține un set parțial de răspunsuri la întrebările utilizatorilor. În continuare, chatbot-ul va fi într-un proces continuu de actualizare și își va dezvolta performanța pe măsură ce interacționează cu utilizatorii, pe baza întrebărilor adresate de aceștia. Sistemul se dezvoltă și se îmbunătățește continuu odată cu fiecare problematică sau întrebare adresată, iar prin fiecare interacțiune cu utilizatorii, ANA își va îmbunătăți continuu capacitatea de a furniza informații corecte și relevante pentru contribuabili. Cu cât mai mulți utilizatori vor accesa chatbot-ul și vor adresa întrebări, cu atât asistentul virtual va deveni mai precis, mai util și mai adaptat nevoilor reale ale contribuabililor.

În prima etapă, ANA va oferi informații generale despre obligațiile fiscale ale persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea bunurilor personale și/sau activități independente. Pe măsură ce sistemul acumulează date și experiență prin interacțiuni reale, domeniile acoperite se vor extinde, contribuind la simplificarea semnificativă a comunicării dintre contribuabili și administrația fiscală. Astfel, ANA va putea răspunde în viitor la o gamă tot mai largă de întrebări din domeniul fiscal, simplificând accesul la informații fiscale pentru toți contribuabilii.

ANAF încurajează contribuabilii să interacționeze activ cu ANA și să transmită permanent feedback, contribuind astfel la perfecționarea continuă a sistemului. Fiecare întrebare adresată reprezintă o contribuție directă la construirea unui serviciu public digital mai performant.

Chatbot-ul ANA este un pas important în direcția digitalizării administrației fiscale și reflectă angajamentul transformării ANAF într-o instituție modernă, deschisă, orientată către servicii publice de calitate și adaptată erei digitale. Instituția urmărește modernizarea și digitalizarea serviciilor publice, reducerea efortului administrativ al contribuabililor și creșterea gradului de transparență și accesibilitate a informațiilor fiscale.

Citeste mai mult

Din țară

CÂND nu se fac nunți în anii 2026 și 2027, conform rânduielilor Bisericii Ortodoxe

Publicat

pe

Cei care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.

Conform tradiției ortodoxe, nu se fac nunți în zilele de post de peste an (miercurea și vinerea), în posturile mari, în ajunul și în zilele marilor sărbători, precum și în intervalul dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Zile în care nu se fac nunți în 2026

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (16 februarie – 19 aprilie);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (8 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

20-21 mai (Înălțarea Domnului);

30 mai – 1 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci).

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026.

Zile în care nu se fac nunți în 2027

Nu se fac nunți în zilele de post:

miercurea și vinerea;

din lunea de după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paști și până în Duminica Sfântului Apostol Toma, inclusiv (8 martie – 9 mai);

în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (22 – 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie).

Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora:

1-2 februarie (Întâmpinarea Domnului);

9-10 iunie (Înălțarea Domnului);

19-21 iunie (Pogorârea Sf. Duh și Sf. Treime, precum și ajunul);

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

13-14 septembrie (Înălțarea Sf. Cruci);

Nu se fac nunți între Nașterea Domnului și Bobotează:

25 decembrie 2026 – 6 ianuarie 2027.

Sursa:

https://basilica.ro/ghid-pentru-miri-2026-2027/

Citeste mai mult

Din țară

SOLSTIȚIUL de iarnă. Începe iarna astronomică

Publicat

pe

Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în data de 21 decembrie 2025, la ora 17.03, conform informațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite