Din țară
Comercianții de produse specifice sărbătorilor vizați de controale
Publicat
acum 6 anipe
de
timispress
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat la nivel naţional controalele specifice sărbătorilor de iarnă, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu produse alimentare sigure.
Inspectorii sanitar-veterinari vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peşte, ouă) şi produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe, asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea lor către consumatorul final.
Controalele se derulează în pieţele agroalimentare, abatoare şi unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi non-animală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării).
De asemenea, sunt vizate unităţile de alimentaţie publică, pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, unităţile de tip hotelier şi pensiunile turistice; unităţile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare şi alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare.
Medicii veterinari din DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din piețele agroalimentare au un program prelungit de lucru în această perioadă, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
ANSVSA informează, de asemenea, că cetăţenii au la dispoziție numărul 0800.826.787, care poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie, la care pot sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
Poate te-ar interesa si:

STUDIU. Medicul de familie, primul punct de contact când apare o problemă de sănătate, la Timișoara

Două piețe volante în cartierul Freidorf din Timișoara

ATENȚIE! Campanie pentru depistarea terenurilor cu ambrozie, la Timișoara

PROGRAMUL Direcției de Evidență a Persoanelor din Timișoara, în perioada Sărbătorilor Pascale

17 zile libere în anul 2025

Noi reguli de funcționare ale activității CNAIR în Punctele de Trecere a Frontierei după aderarea României la spațiul Schengen
Din țară
EUROBAROMETRU. Cum îi afectează folosirea excesivă a telefoanelor mobile pe adolescenți
Publicat
acum 23 de orepe
24 iunie 2026de
timispress
Datele unui Eurobarometru privind impactul ecranelor şi reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a tinerilor arată că 44% dintre adolescenţii din România consideră că petrec prea multe ore în faţa ecranelor, iar 38% susţin că utilizarea reţelelor sociale este excesivă.
La nivelul UE, 41% dintre adolescenţi declară că petrec prea mult timp în faţa ecranelor, iar 39% pe reţelele sociale.
Totodată, 28% dintre respondenţi consideră că impactul reţelelor sociale asupra vieţii lor este pozitiv, 34% negativ, iar 37% neutru.
În privinţa stării de bine, 41% afirmă că reţelele sociale au un impact pozitiv asupra sănătăţii lor mintale, iar 21% unul negativ.
Sondajul relevă şi o serie de probleme cu care s-au confruntat adolescenţii în ultima lună: 33% au acuzat oboseala ochilor, 33% că au avut o alimentaţie mai puţin sănătoasă, 31% s-au simţit obosiţi sau copleşiţi, 31% au avut probleme cu somnul, 28% au întâmpinat dificultăţi de concentrare, 27% au avut dureri de cap, iar 25% nu au avut suficient timp pentru hobby-uri şi alte activităţi recreative.
Întrebaţi care ar fi cele mai eficiente măsuri pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale a tinerilor în mediul digital, 51% au indicat mai multă educaţie în şcoli, 47% o aplicare mai bună a regulilor de către platformele de socializare, 46% introducerea unor limite sau restricţii suplimentare.
Din țară
ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord
Publicat
acum 5 zilepe
20 iunie 2026de
timispress
S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.
Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899
Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.
Din țară
Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică
Publicat
acum 6 zilepe
20 iunie 2026de
timispress
Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.
Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.
În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.
După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.
Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.
Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.


Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

EUROBAROMETRU. Cum îi afectează folosirea excesivă a telefoanelor mobile pe adolescenți

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Exproprieri pentru realizarea Radialei de Vest din Timișoara
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor 25 iunie 2026
- Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara 25 iunie 2026
- EUROBAROMETRU. Cum îi afectează folosirea excesivă a telefoanelor mobile pe adolescenți 24 iunie 2026
- Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii 23 iunie 2026
- Exproprieri pentru realizarea Radialei de Vest din Timișoara 23 iunie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară






