Ne găsiți și pe:

Din țară

În 2025, Declarația unică se depune până la data de 26 mai, inclusiv

Publicat

pe

Termenul limitã pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent.

Declarația unicã se completeazã și se depune de cãtre persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formã de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din strãinãtate și care datoreazã impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.

Declarația unicã se depune și de cãtre persoanele fizice care opteazã în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurãri sociale de sãnãtate (CASS).

De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizeazã venituri din activitãți independente, din drepturi de proprietate intelectualã, din activitãți agricole, silviculturã și pisciculturã, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligația declarãrii veniturilor și depunerii declarației.

Declarația se depune, împreunã cu anexele completate, dacã este cazul, astfel:
a) prin mijloace electronice de transmitere la distanțã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnãturã electronicã calificatã.

  1. b) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poștã, cu confirmare de primire. Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștã, dupã caz.

Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unitãților fiscale, cu ajutorul cãrora pot efectua urmãtoarele operațiuni:

– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;

– completarea Declarației Unice;

– depunerea Declarației Unice.

Lista sediilor unitãților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regãsește pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistențã contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cãrora existã personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistențã pentru depunerea Declarației unice.

Informații suplimentare pot fi obținute:

  •        accesând portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistențã contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative;
    ·        participând la webinariile susținute de ANAF (20 și 21 mai, ora 10.00);
    ·        telefonic, la numãrul 031.403.91.60;
  •        la structurile de asistențã pentru contribuabili din cadrul unitãților fiscale teritoriale.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite