Din țară
Încep să circule Trenurile Soarelui spre Marea Neagră și Delta Dunării
Publicat
acum 4 anipe
de
timispress
CFR Călători introduce, începând de vineri, trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării.
Trenurile Soarelui vor circula până la 11 septembrie 2022.
Elevii beneficiază de gratuitate, în timp ce studenţii plătesc cu 50% mai puţin la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
În perioada vacanței de vară, mai exact între 10 iunie și 11 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie trenuri directe din principalele orașe ale țării către staţiunile de pe litoral şi către Tulcea, a anunțat CFR Călători.
„Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur”, menţionează compania de transport feroviar, citată de Agerpres.
Astfel, timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul, din care 18 (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa – din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor). Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 de minute.
Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor circula zilnic între Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. În plus, în Medgidia va fi disponibilă conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.
Lista detaliată a trenurilor se găsește la adresa de aici.
În ceea ce priveşte tarifele, pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa, la clasa a 2-a, la tren Inter Regio, un bilet costă 59,60 lei, la tren Regio-Expres preţul este de 33,20 lei şi la tren Regio de 30,30 lei. La aceste tarife se aplică reduceri, după cum urmează: 5% din tarif la cumpărarea online (de pe site sau aplicaţie) şi de la automatele de bilete din gările mari; 10% din tarif la cumpărarea unui bilet dus-întors; până la 10% din tarif la cumpărarea cu anticipaţie.
Poate te-ar interesa si:

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) marchează mijlocul verii

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Classic meets Teodora Brody. Concert de jazz simfonic în Grădina Filarmonicii „Banatul“

Sectorul HoReCa, în declin. Cheltuielile cu forța de muncă și creșterea prețurilor duc la închiderea restaurantelor

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

ATENȚIE! Se trece la ora de vară. Ceasurile de dau cu o oră înainte
Din țară
Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut
Publicat
acum o săptămânăpe
8 iulie 2026de
timispress
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat la 20 iulie într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.
Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.
Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.
Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Ministerul Mediului a mai precizat că a renunțat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.
Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.
Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.
Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).
Din țară
DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei
Publicat
acum 2 săptămânipe
29 iunie 2026de
timispress
Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.


Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Argentina vs. Spania, în finala Cupei Mondiale 2026

Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara

Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată

Spania – prima finalistă la Cupa Mondială 2026
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara 16 iulie 2026
- Argentina vs. Spania, în finala Cupei Mondiale 2026 16 iulie 2026
- Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național din Timișoara 15 iulie 2026
- Regenerare urbană în Piața Traian din Timișoara. Circulația tramvaielor va fi modificată 15 iulie 2026
- Spania – prima finalistă la Cupa Mondială 2026 15 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară



