Ne găsiți și pe:

Din țară

Industria Nunților, pregătită să reia evenimentele de la 1 iunie, cu persoane vaccinate sau testate

Publicat

pe

Industria Nunților este pregatită să reia organizarea nunților de la 1 iunie în condiții de siguranță medicală pentru toți cei vaccinați sau testați în ziua evenimentului.

Conform declarațiilor susținute de Prim-Ministrul României, Florin Cițu, nunțile vor putea fi posibile de la 1 iunie pentru toți cei vaccinați, dacă se atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate în întreaga țară.

Sunem convinsi că mirii sunt responsabili și își asumă organizarea nunții lor în condiții de siguranță pentru ei, dar mai ales pentru invitații lor.

Asociația Furnizorilor din Industria Nunților (AFIN) a și realizat un sondaj în acest sens printre cele 250.000 de cupluri care așteaptă organizarea nunții de mai bine de 1 an. Majoritatea cuplurilor a înțeles și acceptat că nunta va avea loc ținând cont cel mai probabil de cele 3 principii enumerate de către noi mai-jos.

În plus, nici ei nu își doresc ca invitații să aibă rețineri în a participa la un eveniment dacă nu li se asigură un mediu sigur din punct de vedere medical.

Tocmai de aceea, pentru ca numărul de invitați să fie cel planificat și nu unul mult mai mic, toți sunt de acord că vaccinarea și testarea sunt condiții fără de care nunțile din acest an vor fi realizabile.

AFIN a propus încă din luna februarie că nunțile pot avea loc în siguranță dacă ținem cont de cele 3 modalități de asigurare a participării la un eveniment:

  1. Accesul doar pentru cei vaccinați cu cea de-a doua doză;
  2. Accesul pe baza unui test PCR sau rapid (acesta din urmă efectuat chiar în

zona de triaj a locației);

  1. Accesul pe baza unui test antigen, care să ateste trecerea prin boală.

„Această veste conferă un plus de credibilitate unui domeniu serios încercat de pandemie și practic toți cei din industria nunților își arată deplina deschidere de a se organiza astfel încât data de 1 iunie să marcheze reînceputul nunților în România“, se arată într-un comunicat de presă al AFIN.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că o şedinţă a comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate va avea loc vineri şi a propus ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie. Acesta a adăugat că a mai propus pentru şedinţa de vineri ca evenimente private să poată fi organizate doar cu persoane vaccinate, începând tot cu 1 iunie.

Şeful Guvernului a adăugat că nu vor fi ridicate măsurile de restricţie, dacă nu va fi atinsă ţina de 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie.

Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite