Ne găsiți și pe:

Din țară

Intră în circulație bancnota nominală de 20 de lei

Publicat

pe

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 de lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

Pe aversul bancnotei se regăsesc portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, sigla BNR, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021”.

Pe reversul bancnotei, compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti și o floare de crin.

Punerea în circulaţie a bancnotei de 20 de lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale BNR, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Tot la 1 decembrie 2021, banca centrală va lansa, pentru colecționari, replica primei ­bancnote de 20 de lei emise de BNR în anul 1881. Tirajul pentru emisiunea numismatică este de 30.000 de bucăţi, iar preţul de vânzare este de 100,00 de lei, exclusiv TVA.

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Din țară

Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Publicat

pe

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului „Proiectare și execuție autostrada Lugoj – Deva, Lot 3”, este necesară închiderea traficului rutier pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra și Holdea (A1, km 401+510 – km 412+300) și devierea circulației pe următoarea rută, pentru relația Deva – Nădlac și retur:

A1 Deva –> A1 km 401+510 (nod rutier Dobra) –> DN 68A km 64+536 (nod rutier Holdea) –> DN 68A (Coșevița, Coșava, Margina) –> DN 68A km 38+750 (nod rutier Margina) –> A1 km 425+910 –> Nădlac.

Restricția este valabilă în perioada 17 – 19 iunie 2026.

Semnalizarea temporară și restricțiile vor fi menținute atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în perioada menționată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite