Ne găsiți și pe:

Din țară

LEGE. Carantina și izolarea persoanelor infectate cu COVID-19, obligatorii

Publicat

pe

Legea privind carantina intră în vigoare, marţi, la trei zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

Pentru adopta actele administrative şi normative necesare pentru punerea în aplicarte a măsurilor cuprinse în lege, premierul Ludovic Orban are întâlniri cu miniştrii de resort, dar şi cu toţi prefecţii şi toţi directorii Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară.

De asemenea, este programată o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi şedinţă de Guvern, urmând a fi completată HG privind starea de alertă. Autorităţile iau în calcul şi modificarea modului de raportare a cifrelor.

Legea privind carantina intră, marţi, în vigoare, după ce sâmbătă a fost promulgată de preşedintele Klaus Ioannis şi a fost publicată în Monitorul Oficial.

Legea permite carantinarea şi izolare persoanelor bolnave, dar şi alte măsuri necesare pentru a limita răspândirea virusului.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că sunt necesare acte normative şi acte administrative pentru ca legea să fie pusă în practică, toate aceste aspecte fiind stabilite în cursul zilei de marţi.

De la ora 08.00, se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul Ludovic Orban. Specialiştii vor decide completarea HG privind starea de alertă cu măsurile care acum sunt permise potrivit noii legii.

De asemenea, autorităţile iau în calcul modificarea modului în care sunt raportate datele referitoare la pandemie, astfel încât să se precizeze numărul de cazuri noi, de teste noi, de retestări, inclusiv pe judeţe.

De la ora 09.00, este programată şedinţa de Guvern, pentru adoptarea Horărârii de completare a stării de alertă.

De la ora 11.00, Ludovic Orban participă, la Ministerul Sănătăţii, la videoconferinţa cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema modului de gestionare a crizei sanitare.

Premierul a precizat, luni seară, că se va discuta despre modul concret în care instituţiile vor pune în aplicare legea. În plus, Orban a explicat că pentru toate persoanele care s-au externat până acum la cerere vor fi emise decizii, fie pentru reinternarea în spital, fie pentru izolarea la domiciliu. De asemenea, se va dispune izolarea pentru toate cele peste 3.600 de persoane care, din 2 în 20 iulie, deşi au fost confirmate cu coronavirus, nu au stat deloc în spital.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite