Ne găsiți și pe:

Din țară

NEATENȚIE! Patru pietoni din zece traversează strada cu ochii la telefonul mobil

Publicat

pe

Patru pietoni din zece sunt atenţi mai mult la telefon atunci când traversează strada, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în decursul lunii decembrie de o companie de asigurări şi de Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).

Întrebaţi cât de des se întâmplă să nu li se acorde prioritate pe trecere ca şi pietoni, 12% dintre cei peste 10.000 de respondenţi ai sondajului au declarat că păţesc acest lucru în fiecare zi, 28% dintre ei, foarte des – adică în fiecare săptămână, 30% – des, cel puţin o dată pe lună, în timp ce 22% păţesc acest lucru rar – o dată sau de două ori pe an.

Doar 8% dintre pietoni au declarat că li se acordă de fiecare dată prioritate la trecerea de pietoni.

De asemenea, 86% dintre pietoni au declarat că iarna îşi iau măsuri speciale de precauţie atunci când traversează, faţă de alte perioade ale anului, 89% dintre ei aşteaptă ca maşinile aflate în apropiere să se oprească complet îna­inte de a traversa pe la o trecere de pietoni nesemaforizată, iar 86% declară că stabilesc contact vizual cu şoferii înainte de a traversa strada pe la o trecere de pietoni nesemaforizată.

Pe de altă parte, 8 din 10 conducători auto au afirmat că au făcut manevre bruşte ca să evite un accident cu pietoni care traversau neregulamentar.

Sondajul s-a desfăşurat online, prin intermediul portalului treazlavolan.ro, în perioada 13-31 decembrie 2019. La acesta au răspuns 10.233 de respondenţi, dintre care 9.803 şoferi (96%).

Din țară

Primul caz de infecție cu coronavirus din România. Pacientul de 25 de ani, în stare bună

Publicat

pe

Primul caz de coronavirus a fost confirmat în România, la o persoană din Gorj din grupul care are legătură cu italianul diagnosticat deja la Rimini şi care s-a aflat pentru câteva zile în ţară.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache a declarat că bărbatul este asimptomatic.

Alte 7 persoane care locuiau aceeaşi casă vor rămâne la domiciliu şi nu vor putea părăsi locuinţa.

El este din satul Dobrana, are 25 de ani şi lucra la o firmă a italianului. Tânărul a ajuns la Institutul „Matei Balş”, în noaptea de mierucuri spre joi, i s-a stabilit deja o schemă de tratament, iar starea sa este bună.

Transportul s-a desfăşurat în condiţii normale pentru astfel de situaţii şi nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane.

Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător şi având condiţii de izolare totală a pacientului.

„Pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenţii de tip CBRN (situaţii de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară)”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT:

DECIZIE. Persoanele care intră în România din localități din Italia aflate în carantină din cauza coronavirusului, izolate

Măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus în marile magazine

Ministerul Sănătății anunță măsurile de urgență pentru prevenirea epidemiei determinată de infectarea cu coronavirus

Citeste mai mult

Din țară

Patriarhia Română a instituit măsuri pentru prevenirea infecției cu coronavirus

Publicat

pe

Patriarhia Română face apel la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătăţii şi de celelalte autorităţi abilitate, în contextul îngrijorării provocate de creşterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid-19.

Printre măsurile sanitare enunţate de Patriarhia Română se numără spălarea riguroasă a mâinilor şi a feţei cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului în caz de tuse şi strănut, dezinfectarea obiectelor şi suprafeţelor frecvent utilizate etc.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, în acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc, Patriarhia recomandă ca persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autorităţile medicale, să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spaţiul bisericii, pentru a nu-i expune şi pe alţii la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas şi Trinitas TV.

„Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtăşirea din Sfântul Potir cu linguriţa comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtăşirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriţă adusă de acasă şi folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin). Menţionăm că în Biserică Sfânta Împărtăşanie se pregăteşte şi se administrează totdeauna în condiţii de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă”, precizează Patriarhia.

Totodată, persoanelor care nu se pot împărtăşi pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.

Potrivit sursei citate, „toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţia de epidemie”.

„Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toţi credincioşii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate şi responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea şi binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire”, se mai arată în comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

Citeste mai mult

Din țară

Florin Câțu, nominalizat pentru funcția de premier al României

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că l-a nominalizat pe Florin Cîţu ca premier.

Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat că nominalizarea sa de către preşedintele Klaus Iohannis îl onorează şi îl încarcă de responsabilitate şi a anunţat că împreună cu Ludovic Orban va demara negocierile pentru a forma o nouă majoritate.

„Aş vrea să mulţumesc domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis, vreau să mulţumesc preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pentru susţinere şi pentru încredere. Este o propunere care mă onorează şi care mă încarcă de responsabilitate. În baza acestei desemnări voi avea discuţii cu partidele parlamentare pentru constituirea unei majorităţi împreună cu Ludovic Orban, voi avea în plan un calendar al negocierilor. Fac parte din echipa guvernamentală condusă de Ludovic Orban şi din echipa PNL. Desemnarea mea este o garanţie a continuităţii în guvernare a PNL, dar şi a orientării strategice a partidului pentru depesedizarea României. În cel mai scurt timp voi înainta Parlamentului lista guvernului şi a programului de guvernare şi sper că de data aceasta PSD nu va mai tergiversa calendarul”, a declarat Cîţu după nominalizarea sa de către preşedinte.

La rândul său, Ludovic Orban a declarat că este o decizie extrem de importantă care are ca obiectiv deblocarea situaţiei care este creată de PSD şi de ”prelungirile sale instituţionale”.

Potrivit liderului PNL, decizia preşedintelui este conformă cu dorinţa PNL.

Florin Câțu, un finanțist școlit în America

Florin Cîţu a urmat studiile la Colegiul Grinnell din cadrul Universității de Stat din Iowa, specializându-se în domeniul economic.

Născut în 1972, Florin Cîțu este licențiat în economie la Grinnell College, SUA, 1996, doctorand în macroeconomie și economie internațională la Iowa State University, având și un master în economie la această Universitate.

A lucrat ca economist pentru Banca Națională a Noii Zeelande, în perioada 2001-2003 și pentru Banca Europeană de Investiții, Luxemburg, în perioada 20003-2005.

A fost economist ștef și ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, București, în perioada 2006-20011.

Florin Cîțu este membru în Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din 1 februarie 2018 și al Comisiei pentru afaceri europene din 24 septembrie 2018.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite