Ne găsiți și pe:

Din țară

Ordonanța Militară 5. Sancțiuni mai drastice pentru cei care nu respectă carantina

Publicat

pe

Ministrul Afacerilor Interne a emis Ordonanţa militară militară numărul 5, care prevede mai multe măsuri printre care și sancțiuni mai aspre pentru cei care nu respectă perioada de carantină.

Textul integral al ordonanței:

Art.1 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.

(2) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor este abilitat să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanţă militară.

(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art. 1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiei prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 – (1) Alineatele (1) şi (2) ale articolului 3 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii.

(2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune.”

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4 – Prevederile art. 4 din Ordonanţa militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, nu se aplică:

a) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;

b) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă ROŞIE” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecţie (combinezon, mănuşi, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.

Art. 5 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite