Ne găsiți și pe:

Din țară

PETIȚIE pentru plafonarea pensiilor speciale. Peste 100.000 de oameni au semnat

Publicat

pe

Societatea civilă a inițiat zilele trecute o campanie care are ca scop strângerea de semnături pentru o inițiativă legislativă care ar plafona pensiile speciale din România.

Până acum, peste 100.000 de oameni au semnat, însă este necesară adunarea a 200.000 de semnături pentru care petiția să poată să devină subiect de lege.

Iată textul integral al petiției:

„Pandemia COVID-19 va fi aproape sigur urmată de o criză economică majoră. Oamenii care au rămas fără resurse financiare vor avea mare nevoie de susținere. Pe de altă parte, bolnavii au nevoie de medicamente gratuite.

În tot acest timp, peste 185.000 de români primesc pensii speciale, potrivit unui articol Digi24 din decembrie 2019.

Cea mai mare astfel de indemnizație este de 77.000 de lei. Doar din plafonarea acestei pensii la 4.000 de lei pentru următoarele 6 luni ar putea fi asigurat un venit cât indemnizația de șomaj, într-o lună, pentru 876 de persoane sau un venit cât salariul minim pe economie pentru 347 de cetățeni.

Prin solidaritate, am putea să asigurăm supraviețuirea a cel puțin un milion de români doar dintr-o simplă realocare a unor privilegii neavenite în această perioadă.

Iar criza generată de pandemie ar putea să ducă tocmai la un milion de șomeri. Alte sute de mii de oameni în vârstă și bolnavi cronici stau cu grijă că nu vor mai avea cu ce să-și plătească medicamentele. Plafonarea pensiilor speciale este un prim pas pentru a ne asigura sumele necesare unui fond de solidaritate în vremea coronavirusului. 

Domnule Președinte, haideți să fim solidari!“, spun inițiatorii petiției.

Pentru a semna petiția click AICI

Cele mai mari pensii speciale în România

Peste 9.000 de români primesc pensii speciale. Cea mai mare pensie specială în plată este de 74.000 de lei pe lună, adică aproape 15 mii de euro, şi este încasată de un fost magistrat. În medie, foştii procurori şi foştii judecători iau pensii de 18.700 de lei. Printre beneficiarii de pensii speciale se numără şi foştii angajaţi ai Securităţii, consideraţi acum pensionari ai Ministerului de Interne.

Pentru 16 mii de pensionari ai ministerului de Interne, inclusiv foştii angajaţi ai Securităţii, pensiile au fost mărite, anul trecut, la iniţiativa ministrului Carmen Dan, cu sume cuprinse între 540 şi 7.000 de lei.

Pensiile militarilor nu se numără printre cele eliminate prin legea votată în Parlament.

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite