Ne găsiți și pe:

Din țară

Recensământul populației și locuințelor 2022. Începe autorecenzarea online

Publicat

pe

Autorecenzarea populaţiei, prima etapă de colectare a datelor de la populaţie pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021), începe luni, urmând să dureze până pe 15 mai 2022. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei. a subliniat că procesul este 100% sigur din punct de vedere al protecţiei datelor personale.

Link-ul de acces este valid începând cu ora 12.00, în noaptea 13-14 martie.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcţie de situaţia avută la momentul de referinţă al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Ulterior, între 16 mai – 17 iulie 2022, are loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).

„Legat de protecţie şi siguranţă, eu vă asigur că este 100%. Dacă în format de hârtie, un formular putea să treacă cel puţin pe la trei persoane, în formatul acesta, din momentul în care sunt validate, datele sunt criptate”, a declarat vineri preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Etapa de autorecenzare presupune, în premieră pentru România, două etape distincte: autorecenzarea online şi autorecenzarea online asistată, pentru îndrumarea persoanelor cu abilităţi digitale mai reduse.

Persoanele se loghează cu Codul Numeric Personal, după care, în cursul validării, acesta este înlocuit cu un cod de 40 de caractere.

Salariaţii care vor alege să se autorecenzeze online vor primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Dovada autorecenzării online se va realiza prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Codul va fi generat automat de aplicaţia informatică pentru fiecare formular individual transmis către baza de recensământ.

„La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat”, mai spune preşedintele Tudorel Andrei.

Între avantajele autorecenzării este şi aceea că formularul poate fi completat oricând, oriunde sau din confortul casei tale;  online, de pe orice dispozitiv (calculator, telefon, tabletă); oferă protecţie şi siguranţă sanitară.

„De asemenea, completând online corect, beneficiezi de o zi liberă, fie că lucrezi la stat sau la privat”, precizează INS.

Rezultatele preliminare vor începe a fi obţinute şi diseminate la doar câteva luni de la încheierea colectării, respectiv la 30 decembrie 2022.

La 1 februarie, Institutul Naţional de Statistică (INS), autoritatea care administrează acest proiect, a început colectarea informaţiilor din bazele de date administrative, în limba română, limba engleză şi 16 limbi minorităţi.

Fiecare persoană, indiferent de cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România (care trăieşte pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni) se poate  autorecenza în 2 paşi:

  1. Pasul unu: persoana accesează Platforma de autorecenzare şi completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăşi şi pentru membrii gospodăriei din care face parte;
  2. Pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea şi membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” şi chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.

Autorecenzarea este disponibilă populaţiei, în perioada 14 martie-15 mai 2022 şi se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.)

Autorecenzarea online asistată se poate face în spaţii special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

RPL2021 este primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se va desfăşura cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei totale a informaţiilor.

Informaţii detaliate privind desfăşurarea RPL2021 se găsesc la www.recensamantromania.ro, site-ul pe care se găseşte şi Platforma de autorecenzare.

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Din țară

Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.

De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite