Ne găsiți și pe:

Din țară

RESTRICȚII de circulație pentru autovechiculele de mare tonaj, din cauza caniculei

Publicat

pe

Sâmbătă și duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în județele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare.

Măsura se aplică doar pe sectoarele de drumuri naționale. 

Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi din administrarea CNAIR S.A., traficul se va desfășura în condiții normale.

Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua  rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din județele afectate de codul  portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro /Situatia Drumurilor Naționale.

Din țară

Zilele în care nu se fac nunți în 2023 și 2024

Publicat

pe

Potrivit rânduielilor ortodoxe, în posturi, în ajunul şi în zilele praznicelor împărăteşti, precum și în perioada dintre Crăciun și Bobotează, nu se fac nunți.

Unele dintre aceste posturi sau sărbători sunt cu dată schimbătoare de la an la an, ceea ce-i poate pune în dificultate pe tinerii care planifică nunți cu mult timp înainte.

În acest context, vă punem la dispoziție lista zilelor în care nu se fac nunți în următorii doi ani, conform calendarului editat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română.

Zilele în care nu se fac nunți în 2023

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

în toate miercurile şi vinerile;

de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (20 februarie – 23 aprilie);

în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 12 iunie – miercuri, 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (marți, 1 august – luni, 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (marți, 29 august);

în Postul Naşterii Domnului (miercuri, 15 noiembrie – duminică, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 24-25 mai; 3-5 iunie; 15 august, 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie).

Zilele în care nu se fac nunți în 2024

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

în toate miercurile şi vinerile;

de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (11 martie – 12 mai);

în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 24 iunie – vineri, 28 iunie);

în Postul Adormirii Maicii Domnului (miercuri, 31 iulie – miercuri, 14 august);

la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (joi, 29 august);

în Postul Naşterii Domnului (vineri, 15 noiembrie – marți, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 12-13 iunie; 22-24 iunie; 15 august, 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie).

Foto: Colosseum Timișoara

Citeste mai mult

Din țară

RECOMANDĂRI privind prevenția virozelor respiratorii și gripelor, în școli

Publicat

pe

Elevii revin, luni, la cursuri, după vacanţa de iarnă şi în contextul numărului mare de cazuri de viroze respiratorii şi gripă. 7

Autorităţile au recomandat purtarea măştii de către profesori şi elevi, dar şi triajul epidemiologic zilnic.

În contextul numărului ridicat de cazuri de viroze respiratorii şi gripă, Ministerul Educaţiei a transmis, în urma discuţiilor cu autorităţile din Sănătate, recomandări pentru reluarea cursurilor. Astfel, s-a recomandat să li se acorde sprijin şcolilor pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să încurajeze o stare de calm şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în situaţia excepţională în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.

Astfel, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt obligate să disemineze către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/antepreşcolarilor  informaţiile cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, pentru realizarea triajului epidemiologic zilnic acasă, înainte de intrarea copilului în colectivitate, să realizeze triajul zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, să asigure materialele necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor, să facă dezinfecţia periodică a spaţiilor de învăţământ, să aerisească periodic încăperile, să instruiască elevili privind comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, să recomande utilizarea batistelor de unică folosinţă.

De asemenea, se recomandă folosirea măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari.

Totodată, părinţii trebuie informaţi cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.

“De asemenea, recomandăm şcolilor să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educaţional pe perioada intensificării transmiterii virusului gripal”, a transmis ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Următoarea vacanţă a elevilor este programată în luna februarie, fiind de o săptămână începând din 3, 10 sau 17, în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare.

Citeste mai mult

Din țară

Viteza excesivă, principala cauză a accidentelor în anul 2022

Publicat

pe

O nouă lege care vizează monitorizarea traficului pe drumurile publice, în vederea creșterii siguranței rutiere, a fost promulgată zilele trecute de preşedintele Klaus Iohannis.

Actul normativ prevede instituirea Sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier, denumit e-SIGUR, prin care „se urmăreşte realizarea obiectivului general al Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră”, respectiv reducerea cu 50%, până în anul 2030, comparativ cu anul 2019, a numărului persoanelor decedate şi al celor grav rănite în urma producerii accidentelor rutiere.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022, au fost înregistrate 4.261 de accidente, soldate cu decesul a 1.481 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.324.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, au fost înregistrate cu 203 mai puţine accidente (-4,5%), cu 157 mai puţine persoane decedate (-9,6%) şi cu 111 mai puţine persoane rănite grav (-3,2%).

Principalele cauze de producere a evenimentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (18,4%), care a cauzat 785 de accidente, soldate cu 325 de persoane decedate şi 472 rănite grav, și nerespectarea regimului legal de viteză (17,3%) – 739 accidente, care au provocat decesul a 284 de persoane şi rănirea gravă a altor 601.

Alte cauze sunt abaterile bicicliştilor (11,4%) – 486 de accidente, soldate cu decesul a 118 persoane şi rănirea gravă a altor 368, neacordarea priorităţii vehiculelor (8,3%) – 354 de accidente, cu 84 de persoane decedate şi 314 rănite grav, şi neacordarea priorităţii pietonilor (8,9%) – 381 de accidente, care au dus la decesul a 75 de persoane şi rănirea gravă a altor 314.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite