Ne găsiți și pe:

Din țară

REVENIRE. Plățile cash se fac după Legea 70 din 2015

Publicat

pe

Ministerul Finanţelor a publicat marţi seară proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care se revine la plafoanele anterioare, prevăzute în Legea 70 din 2015, în ceea ce priveşte plăţile cash. Potrivit unei cercetări IRES din 2022, în tranzacţiile uzuale, 4% dintre români utilizează numai cardul, 26% mai mult cardul, 34% numerarul şi cardul în egală măsură, 23% mai mult numerar şi 13% numai numerar.

În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, autorităţile motivează decizia de menținere a actualelor plafoane prin faptul că „societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului”.

Astfel, pentru operatorii economici se revine la plafoanele de 5.000/10.000 de lei pentru încasări de la persoane juridice şi alte entităţi, respectiv pentru cele efectuate de magazinele cash and carry; 5.000 de lei/persoană zilnic pentru plăţi către operatori economici, dar nu mai mult de 10.000 de lei/zi; de 10.000 de lei zilnic pentru plăţile către magazinele cash and carry. Sunt interzise încasările sau plățile fragmentate în numerar pentru facturile mai mari de 5.000/10.000 de lei. Operatorii economici pot achita asemenea facturi astfel: 5.000/ 10.000 de lei în numerar, iar restul sumei numai prin instrumente de plată fără numerar. Se menţine prevederea potrivit căreia sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice pot fi de maximum 50.000 de lei, la finalul zilei.

Între operatorii economici şi persoanele fizice, încasările şi plăţile în numerar nu pot depăși plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană, iar între persoanele fizice, încasările şi plăţile în numerar pot fi de maximum 50.000 lei/tranzacţie zilnic.

Revenirea la plafoanele mențio­nate vine după ce, prin pachetul de măsuri fiscal-bugetare, Guvernul urma să reducă încasările și plăţile cash între persoanele juridice – la maximum 1.000 de lei/persoană, între o persoană juridică şi o persoană fizică – la maximum 5.000 de lei către/de la o persoană, iar între două persoane fizice – la cel mult 10.000 de lei zilnic.

Limitările erau motivate de necesitatea combaterii evaziunii, în condițiile în care multe tranzacții în România se fac cu cash, economia subterană este de circa 30% din PIB, iar utilizarea numerarului este principala metodă de spălare a banilor.

Reacțiile din spaţiul public, de la nivelul societății, autorităților locale sau mediului de afaceri au determinat, însă, Guvernul să facă un pas înapoi.

„Un risc de evaziune fiscală a fost şi există totdeauna, dar, din punctul nostru de vedere, există organe de control care pot să urmărească şi să verifice evaziunea fiscală”, a declarat marți preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, care a menționat că plăţile cu cardul sunt în creştere, dar forţarea lor nu se poate face „peste noapte”.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite