Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

România trece la ora de iarnă. Când va fi cea mai lungă zi din an

Publicat

pe

România va trece în noaptea dintre 28 și 29 octombrie la ora de iarnă când ora 04:00 va deveni ora 03:00. Astfel, duminica respectivă va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie.

Ora de iarnă este ora oficială pe glob, ora de vară fiind implementată pentru valorificarea la maximum a luminii naturale.

Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin, iar primul stat care a pus în practică trecerea la ora de vară a fost Germania, în 1916.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial.

Astfel, trecerea la ora de iarnă reprezintă, de fapt, revenirea la ora oficială.

Din țară

Compania aeriană Turkish Airlines va opera curse către Istambul de la Timișoara

Publicat

pe

Compania aeriană Turkish Airlines a pus în vânzare primele bilete de avion pe ruta Timișoara – Istanbul.

Anunţul a fost făcut marţi seara de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, pe o rețea de socializare.

Acesta a mai precizat că Turkish Airlines va opera cinci curse pe săptămână, iar durata unui zbor între Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ Timișoara şi cel din Istanbul este de o oră şi 40 de minute.

Conform celor precizate  de Alfred Simonis, Aeroportul Internațional Istanbul oferă legături rapide către 300 de destinații.

Din aprilie 2026, Compania aeriană Turkish Airlines va opera cinci curse pe săptămână conectând întreg vestul României cu unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene internaționale.

Citeste mai mult

Din țară

ATENȚIE! Email fals în numele ANAF!

Publicat

pe

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituției, de la adresa ion@impal.ro, prin care contribuabilii sunt anunțați de „o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse”, iar pentru „remedierea situației” trebuie urmați anumiți pași.

Reiterăm următoarele:

nu deschideți aceste emailuri și

nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut;

nu transmiteți date personale sau bani către conturile menționate!

Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.

De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 0314039160.

Citeste mai mult

Din țară

Se deschide traficul pe noul drum DN 69A, care face legătura între partea de nord a Timișoarei și autostrada A1.

Publicat

pe

Începând de astăzi, luni 13 octombrie, de la ora 17.00, se va deschide traficul pe noul drum – DN 69A – care face legătura între partea de nord a Timișoarei și autostrada A1.

Drumul de legătură de 10 km, cu două benzi pe sens, va aduce avantaje semnificative pentru circulație și comunități, inclusiv preluarea unei părți importante din traficul de tranzit spre zona de nord a Timișoarei și conectarea cu centura de ocolire a Timișoarei (VTM). Odată cu deschiderea acestui drum, se vor echilibra și fluxurile de trafic între celelalte două conexiuni existente cu A1 (nodurile rutiere Giarmata și Remetea Mare).

În cadrul proiectului, au fost amenajate două noi sensuri giratorii, pe DN 69, iar traficul pe direcția Timișoara – Arad, dar și către DJ 692, din Timișoara spre Sânandrei, se va desfășura cu modificări. Îndemnăm participanții la trafic să acorde atenție sporită semnalizării rutiere, să respecte indicatoarele și regulile de circulație, întrucât traseele și regimul benzilor sunt diferite față de configurația anterioară.

Ø  Pe direcția Timișoara – Orțișoara – Arad, pe DN 69, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, spre Orțișoara/Arad;

Ø  Pe direcția Arad – Orțișoara – Timișoara, pe DN 69, șoferii vor folosi cele două sensuri giratorii, breteaua spre direcția Timișoara fiind la a treia ieșire;

Ø  Pe direcția Timișoara – Sânandrei, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, apoi se vor întoarce către Timișoara, pe DN 69 și, în sensul giratoriu sud, vor urma prima ieșire spre DJ 692. Pe direcția Sânandrei – Timișoara, șoferii vor folosi sensul giratoriu sud, cu acces pe a treia bretea;

Ø  Breteaua a doua de ieșire din sensul giratoriu sud este un acces exclusiv către platforma industrială, printr-un drum colector, care nu are acces în DN 69 pe direcția Timișoara. Așadar, șoferii care merg pe direcția Timișoara vor folosi doar a treia ieșire din sensul giratoriu sud.

 DATE TEHNICE – DN 69A:

Ø  Contract: Proiectarea și Execuția Lucrărilor din cadrul Obiectivului ”Drum de legătură Autostrada A1 – DN69” – Rest de Executat

Ø  Beneficiar: – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A prin D.R.D.P. Timișoara.

Ø  Finanţare: – Contribuția Uniunii Europene din Programul Transport 2021-2027 – Programe FEDR.

Ø  Valoare: 235.884.751,42 Lei  + TVA

Ø  Antreprenor: Antrepriza de Reparații Și Lucrări ARL Cluj S.A.

Ø  Supervizor: Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. – UTIBER Kozuti Beruhazo Kft

Ø  Lungime: 9,90 km

Ø  Viteza de proiectare: 100 km/h

Ø  Investiția este situată pe teritoriul comunelor Sânandrei, Giarmata și Pișchia.

NODURI RUTIERE (3)

Ø  Nod rutier DN 69 (Timișoara – Arad)

Ø  Nod rutier km 5+300 (Drum Comunal 58)

Ø  Nod rutier A1 (între nodurile rutiere Giarmata și Orțișoara, km 509)

STRUCTURI (8):

Ø  Pasaj peste drumul de legătură pe DN 69 km 0+712

Ø  Pasaj peste drumul de legătură pe drum de exploatare km 2+158

Ø  Pod peste pârâul Niarad (Bega Veche) km 3+558

Ø  Pod peste drumul de legătură pe drum de exploatare km 5+162

Ø  Pod peste pârâul Măgheruș km 6+001

Ø  Pasaj inferior pe drumul de legătură peste drum de exploatare km 7+521

Ø  Pasaj inferior pe drumul de legătură peste drum de exploatare km 9+670

Ø  Pasaj peste autostrada A1 Arad – Timișoara pe Bretea 1 – Nod A1 km 0+565.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite