Ne găsiți și pe:

Din țară

Șoferul unui TIR care a produs un accident pe A1, la Făget, cercetat penal. Ce s-a întâmplat

Publicat

pe

Şoferul unui TIR care sâmbătă a produs un accident rutier pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în zona localităţii Făget, din judeţul Timiş, în care o persoană a murit și alte două au fost rănite, a fost pus sub control judiciar 60 de zile, după ce poliţiştii au constatat că acesta a condus timp de 12 ore şi 30 de minute.

Şoferul are 56 de ani şi este din Zalău, judeţul Sălaj, iar în urma accidentului produs sâmbătă el este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„În fapt, la data de 3 septembrie 2022, în jurul orei 21:50, bărbatul ar fi condus un ansamblu de vehicule pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de deplasare Nădlac înspre Deva, iar, la km 451, ar fi provocat un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor două persoane. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, s-a constatat faptul că acesta ar fi condus neîntrerupt 12 ore şi 30 de minute, folosind atât cartela tahografică eliberată pe numele său, cât şi o altă cartelă tahografică eliberată pe numele unei alte persoane, care nu se afla cu el în vehicul”, transmite IPJ Timiş.

La momentul producerii accidentului, în aparatul tahograf al autovehiculului se afla introdusă o altă cartelă tahografică decât cea eliberată pe numele conducătorului auto.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Faget.

Sâmbătă seară TIR-ul a intrat în plin într-o autoutilitară care se afla pe banda de urgenţă. Şoferul autoutilitarei, care se afla în spatele maşinii, a rămas încarcerat, iar după ce a fost scos dintre fiare, medicii au constatat decesul acestuia.

O femeie şi o fată de 6 ani, care se aflau în autoutilitară, au fost rănite.

Foto: IPJ Timiș

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite