Ne găsiți și pe:

Din țară

Soldări de iarnă. Ce sfaturi au reprezentanții Protecției Consumatorilor pentru cumpărători

Publicat

pe

Cumpărătorii trebuie să fie foarte atenţi la preţuri în această perioadă a reducerilor de iarnă şi să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri, sfătuiesc reprezentanții autorității pentru protecția consumatorilor.

În anii precedenţi, comisarii ANPC au constatat numeroase abateri precum afişe de tipul „reduceri de la 29,99” care induceau în eroare sau afişe cu „reduceri până la 50%”, fără a exista nici un articol cu reducere de 50%.

În contextul începerii perioadei reducerilor de iarnă, mult așteptate de unii cumpărători care vor să profite de prețurile avantajoase, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a făcut câteva recomandări amatorilor de reduceri.

„Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile preţ nou, preţ vechi lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale)”, afirmă Paul Anghel.

De asemenea, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”.

„La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul 3 la preţ de 2, trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional”, a declarat directorul general al ANPC.

Atenționările se bazează pe abaterile constatate în anii tre­cuți, în această perioadă a reducerilor, de comisarii ANPC, precum prezentarea într-o formă ambiguă a promoţiilor sau afișarea de reduceri promoţionale fără a fi specificate produsele cu prețuri reduse, în condiţiile în care nu toate se vindeau cu preţ redus.

Alte exemple de „capcane” prezentate de Paul Anghel vizează zona de încălţăminte, unde bulina roşie cu care erau semnalizate produsele ca fiind cu preţ redus menţiona reducere de până la 30% şi de până la 50%, dar în realitate aceste reduceri s-a constatat a fi de până la 29,17%, respectiv 49,06%.

Sau „s-a constatat practica comercială înşelătoare prin expunerea la comercializare a unor produse textile aflate în soldare, în anumite zone ale magazinului, semnalizate prin afişe de informare cu menţiuni precum Totul la 49,90 lei, Totul la 39,90 lei, Totul la 29,90 lei sau Totul la 19,90 lei, sugerând ideea că toate produsele din zonele respective pot fi achiziţionate la preţul indicat, în realitate fiecare produs din zonele respective avea eti­cheta de preţ individual“, a mai exemplificat Anghel.

Din țară

ANUNȚ. Elaborare PUZ centrală electrică fotovoltaică 11 MW pe sol Timișoara Nord

Publicat

pe

S.C MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediul social în judetul Timiș, Municipiul Timișoara, strada Salcâmilor, nr. 8, parter, camera 2, anunţă elaborarea primei versiuni a „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“, amplasat în extravilanul Municipiului Timișoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717, jud. Timis și declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ, se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2 jud. Timiș, în zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP-DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A, jud. Timis, în termen de 15 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Din țară

Solstițiul de vară. Când începe vara astronomică

Publicat

pe

Solstițiul de vară din 2026 va avea loc, în acest an, în 21 iunie, la ora 11:24, ora României, conform datelor publicate de reprezentanții Observatoului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, pe site-ul astro-urseanu.ro.

Acest moment marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și aduce cea mai lungă zi din întregul an.

În această zi, Soarele urcă cel mai sus pe cer la amiază, iar lumina naturală durează mai mult decât în orice altă perioadă a anului. În România, ziua depășește 15 ore de lumină, iar noaptea devine cea mai scurtă din an.

După solstițiu, zilele încep încet să se scurteze, chiar dacă temperaturile de vară continuă să crească în următoarele luni. Fenomenul are loc în același moment peste tot în lume, însă ora diferă de la o țară la alta, în funcție de fusul orar. De-a lungul timpului, solstițiul de vară a fost legat de multe tradiții și obiceiuri populare. În mai multe culturi europene, această perioadă era văzută ca un simbol al luminii, al fertilității și al naturii aflate la apogeu.

Solstițiul de vară este fenomenul astronomic care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. El are loc în fiecare an în jurul datei de 20 sau 21 iunie și reprezintă momentul în care partea de nord a Pământului primește cea mai multă lumină de la Soare.

Totul se întâmplă din cauza felului în care este înclinat Pământul. Planeta noastră nu se rotește perfect drept în jurul Soarelui, ci este ușor înclinată, cu aproximativ 23,5 grade. Această înclinare este motivul pentru care există anotimpurile. În perioada solstițiului de vară, emisfera nordică este orientată cel mai mult spre Soare. Din această cauză, razele soarelui ajung mai direct pe această parte a planetei, iar ziua devine foarte lungă.

Citeste mai mult

Din țară

Apicultorii pot depune cererile de plată până în 31 iulie, la APIA

Publicat

pe

Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Sunt eligibile la plată cheltuielile aferente intervenţiilor apicole efectuate începând din 1 ianuarie 2026 și până la data depunerii cererii.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite