Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Șomajul tehnic, revine. Cine poate să beneficieze de indemnizație pâmă la 31 martie

Publicat

pe

„Astăzi în şedinţa Guvern am propus spre aprobare şi a fost şi aprobată o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri de protecţie socială atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, dar şi pentru ceilalţi profesionişti, mă refer aici la sportivi, antrenori şi alte categorii de liberi profesionişti.

În această ordonanţă am reintrodus, practic, acordarea şomajului tehnic şi reglementăm aceste noi măsuri de protecţie socială atât de necesare pe această perioadă, când, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea. Este acea indemnizaţie de şomaj de 75% din salariul aflat în plată, dar nu mai mult de salariul 75% din salariul mediu brut pe ţară folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022”, a declarat Marius Budăi, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Ministrul a apreciat aprobarea actului normativ, subliniind că a existat şi o solicitare în acest sens în cadrul Consiliului Naţional Tripartit din partea partenerilor sociali.

El a precizat, întrebat în acest sens, că respectarea prevederii privind acordarea şomajului tehnic va fi monitorizată prin controale efectuate de Inspecţia Muncii.

OUG privind reintroducerea șomajului tehnic a fost anunțată și de premierul Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern de miercuri.

„Practic, vorbim despre acordarea unei indemnizații în cuantum de 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022, în situația suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada stării de alertă”, a precizat șeful Executivului.

Șomajul tehnic a mai fost folosit pentru sprijinirea angajaților firmelor afectate de pandemie, dar schema precedentă s-a încheiat la finele anului trecut, fără să fie prelungită.

Din țară

Tortul Anului 2024 are în compoziție nuci caramelizate, foi cu miere și cireșe

Publicat

pe

La GastroPan 2024, a avut loc o competiție mult așteptată pentru a desemna cel mai spectaculos și delicios tort al anului.

După o analiză atentă și riguroasă a tuturor torturilor participante, juriul a decis că titlul de „Tortul Anului 2024″ îi revine Gabrielei Mirică, un maestru cofetar cu o creativitate și un talent extraordinar în arta cofetăriei care a folosit un blat cu nuci românești, strat crocant cu pralină de nuci coapte și fulgi crocanți din albuș de ou, foi cu miere, cremos pe bază de miere caramelizată și smântână dulce, dulceață de cireșe negre, bavareză de ciocolată cu lapte, glasaj de caramel și pralină de nuci coapte, jeleu de vișine și decor din ciocolată și floricele din jeleu deshidratat de miere și vișine.

Premiații secțiunii COFETĂRIE, categoria TORTUL ANULUI 2024 sunt:

Locul I: Gabriela Mirică, cofetăria MONCRIS

Locul II: Tufă Georgian-Ștefan, cofetăria SWEET DESSERT

Locul III: Claudia Prie, cofetăria LABORATOARELE REMEDIA

Basme, folclor și tradiții românești prin creațiile de pastă de zahăr

La categoria Piesă artistică, au reușit să se remarce și să se impună în această competiție dedicată promovării bogăției culturale a României concurenți care au avut provocarea de a prezenta o piesă artistică compusă din elemente structurale și decorative obținute exclusiv din pastă de zahăr, montate pe o machetă artificială (polistiren).

Lucrarea câștigătoare a impresionat juriul prin capacitatea sa de a captura esența și frumusețea basmelor, folclorului și tradițiilor românești. Câștigătorul a folosit 9 proverbe românești ascunse în lucrarea expusă prin pastă de zahăr, vafă, flori comestibile, isomalț.

Arta gastronomiei prin ochii tinerei generații

Se acordă o atenție deosebită ideilor și tendințelor propuse și implementate de către tinerele generații de studenți și elevi. În acest sens, echipele formate din aceștia au avut oportunitatea de a crea un platou festiv folosind fructe de mare și pește, însoțit de un desert tradițional românesc. Participanții, tineri fiind, au resimțit emoții puternice legate de reușita prezentării, însă rezultatul a fost unul impresionant și a întrecut așteptările!

Premiații secțiunii GASTRONOMIE, categoria ZIUA ELEVULUI/STUDENTULUI BUCĂTAR sunt:

Locul I: echipa formată din Silvia Jepan, Alexandra Margalina, Reileanu Andrei, Olaru Anamaria, Hortista Rareș, Iacob Cristian de la UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV, Brașov

Locul II: echipa formată din Albineș Giulia, Dumitru Cristina Georgiana, Alexandra Elena, Andreea Valentina, Valentina Denisa de la LICEUL TEHNOLOGIC MATEI BASARAB, Maxineni

Locul III: echipa formată din Grecu Răzvan, Mihalache Robert de la COLEGIUL TEHNIC SIMION MEHEDINTE, Codlea.

Citeste mai mult

Din țară

Pâinea Anului 2024. Pâinea „Magia făinii“, obținută din trei feluri de făină și maia sălbatică

Publicat

pe

Pâinea Anului 2024, denumită „Magia făinii“ a impresionat juriul prin calitatea sa excepțională, ingrediente naturale și respectul față de conceptul de etichetă curată.

S-a obținut din făină de grâu, făină de spelță integrală, făină de secară integrală, maia sălbatică, fulgi de ovăz, iaurt și sare caracterizându-se prin procesul de făină fiartă (pentru înlocuirea aditivilor alimentari), dospire îndelungată, fără adaos de drojdie, iar făinurile au fost măcinate la o moară cu pietre.

Premiații secțiunii PANIFICAȚIE-PATISERIE, categoria PÂINEA ANULUI 2024 sunt:

Locul I: Bârsan Csaba, Brutăria BOCSKOR

Locul II: Asztalos Attila, Brutăria ELDI

Locul II: Brutăria HARMOPAN

Locul III: Brutăria HARMOPAN

Locul III:Paul Adrian Gabriel, Paul Alin Claudiu, Brutăria CEN PAN

Produse de patiserie cu etichetă din miez de nucă, lapte, făină integrală și turmeric

La categoria Produse de patiserie, concurenții au avut sarcina de a prezenta un produs de patiserie cu etichetă curată care s-a putut realiza prin adaosul unor ingrediente cât mai naturale și benefice pentru organismul uman. Cel mai bun produs de patiserie s-a dovedit a fi produsul realizat de către Trifa Nicoleta de la Brutăria Casa Simplu.

Premiații categoriei PANIFICAȚIE-PATISERIE, categoria PRODUSE DE PATISERIE sunt:

Locul I: Trifa Nicoleta, Brutăria Casa Simplu

Locul II: Brutăria HARMOPAN

Locul II: Poteraș Mihai Sebastian, cofetăria MONCRIS

Locul III: Bârsan Csaba, Brutăria BOCSKOR

Locul III: Ardelean Raluca Mariana, Brutăria MOARA MARIA

Tânăra generație aduce inovația în patiserie

Cu o creativitate debordantă și un talent incontestabil, studenții și elevii din toată țara a reușit să se evidențieze și să se impună în această categorie dedicată promovării unei patiserii sănătoase și responsabile. Premiul „Cupa Elevului/Studentului brutar” reprezintă o recunoaștere a eforturilor tinerilor de a crea produse delicioase și autentice, respectând în același timp principiile unei alimentații sănătoase și sustenabile.

Tinerii au avut ocazia de a evolua prin cunoștințele dobândite în cadrul Concursurilor, de a compara produsele, materiile prime și ingredientele folosite, modurile de obținere – ceea ce reprezintă un element foarte important pentru dezvoltarea profesională a tinerilor. Cel mai inovativ produs a fost creat de echipa Vasile Daniela și Piștea Alexandra de la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”, Brașov.

Citeste mai mult

Din țară

Ajutoare pentru crescătorii de albine. Când se vor primi banii

Publicat

pe

Crescătorii de albine vor primi ajutoare de stat în valoare totală de 59,86 milioane de lei (12 milioane de euro) pentru compensarea parţială a pierderilor suferite în anul 2023 în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Cuantumul sprijinului este de 25 de lei (5 euro) pe familia de albine, iar numărul estimat al familiilor de albine care vor beneficia este de aproape 2,4 milioane. Ajutorul acoperă, practic, întregul efectiv de familii de albine înregistrat la nivel național.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească crescătorii de albine pentru a primi ajutorul sunt următoarele: să aibă familii de albine înscrise, la 31 decembrie 2023, în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, să deţină familii de albine în exploataţii apicole sau stupine autorizate sanitar-veterinar la data depunerii cererii, să nu se afle în lichidare sau faliment la 24 februarie 2022, conform Registrului Comerţului sau, în cazul persoanelor fizice, să nu existe o decizie judecătorească definitivă de constatare a falimentului până la 24 februarie 2022.

Beneficiarii sprijinului de 25 de lei pe familia de albine pot fi apicultori – persoane fizice cu atestat de producător, apicultori – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, precum şi societăţi agricole.

De la data intrării în vigoare a ordonanței, timp de 30 de zile lucrătoare, apicultorii şi asociaţiile de apicultori vor putea depune cereri, iar plăţile se vor face la data de 30 iunie 2024.

Sprijinul a fost adoptat în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanță de urgență, și face parte din ajutoarele de stat acordate în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrai­nei.

Potrivit Ministerului Agriculturii, suma totală care poate fi acordată pentru o întreprindere nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 de euro.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite