Ne găsiți și pe:

Din țară

Timișoara va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova după pandemie

Publicat

pe

După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai mari organizatori de congrese din lume a ales Timișoara pentru a găzdui evenimentul său global de trei zile, congresul regional din 2023, intitulat „Fiți răbdători!”.

Înainte de 2019, în timpul verilor din Timișoara Martorii lui Iehova umpleau hotelurile și restaurantele în timp ce participau la congresele anuale. În 2020, pandemia a întrerupt această tradiție, iar Martorii lui Iehova și-au anulat la nivel global evenimentele ținute cu prezență fizică. Acestea au început să fie organizate online, în peste 500 de limbi. Începând cu 14.07. 2023, Martorii se vor întruni din nou cu prezență fizică în Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri – Timişoara , Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22.

„Oricât de mult ne-au plăcut comoditatea și calitatea congreselor noastre virtuale, nimic nu poate înlocui faptul de a fi împreună în grupuri mari”, a spus domnul Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Deși congresele regionale ținute online au ajuns la milioane de oameni de pe tot globul și ne-au păstrat comunitățile în siguranță, dorim foarte mult să ne bucurăm din nou de compania prietenilor noștri cu ocazia acestor evenimente mari.”

În cadrul seriei de congrese din 2023 cu tema „Fiți răbdători!” vor fi organizate la nivel global în jur de 6 000 de congrese. Doar în România, vor fi ținute 36 de congrese, în 15 localități. De vineri până duminică, cele șase sesiuni ale congresului vor analiza calitatea răbdării și vor scoate în evidență valoarea acesteia în zilele noastre, prin intermediul unor exemple biblice. La finalul sesiunii de sâmbătă dimineață va avea loc un botez în direct, iar în cadrul sesiunilor de după-amiază din zilele de sâmbătă și duminică va fi prezentată o producție video specială în două părți.

„Răbdarea este o calitate frumoasă, pe care toți creștinii doresc să o arate în viața lor de zi cu zi”, a spus Domnul Ionuț Moraru. „Totuși, în pofida bunelor noastre intenții, păstrarea răbdării în fața numeroaselor provocări ale vieții poate fi o luptă zilnică. Faptul de a analiza timp de trei zile diverse aspecte ale răbdării va fi un lucru foarte oportun pentru fiecare dintre noi.”

De mai bine de 100 de ani, Martorii lui Iehova țin congrese publice pe stadioane sau arene, în centre de congrese și teatre din întreaga lume. După ce în 2022 și-au reluat întrunirile în persoană ținute în număr mic, precum și serviciul public, vara lui 2023 marchează prima ocazie, de la ridicarea restricțiilor din perioada pandemiei, de a se întruni în număr mare la congresele regionale ținute pe tot globul.

Congresul regional este deschis publicului larg, iar cu ocazia acestuia nu se fac colecte. Pentru mai multe informații cu privire la program și la datele și locurile unde vor fi organizate congresele, vă rugăm să accesați site-ul jw.org și să navigați la pagina „Despre noi”.

Pentru mai multe informații, puteți contacta Departamentul de informații publice al Martorilor lui Iehova din România la +40770 315 146 sau birouldeinformatiipublice.ro@jw.org.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite