Actualitate
Doi deținuți s-au făcut nevăzuți în timp ce se aflau la muncă în Buziaș
Publicat
acum 10 anipe
de
Adina Pop

Miercuri, în jurul orei 17:00, s-a constatat că deţinuții GAVRIL BOGDAN și IULKO ZOLTAN au părăsit punctul de lucru din cadrul secției exterioare Buziaș, unde prestau activități lucrative fără supraveghere.
În vederea capturării deţinuților, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unității, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Timișoara, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Timiș, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiș si Poliția de Frontieră.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
În cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinuților vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112. De asemenea, puteţi contacta Penitenciarul Timișoara la telefon: (0256) 200030, au transmis reprezentanții Penitenciarului.
Semnalmente deţinuți:
GAVRIL BOGDAN – înălțime: 1,71 m
– ochi căprui
– păr șaten închis
– constituție: atletică
– purta pantalon trening gri cu verde.
(în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la 1,8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cu domiciliul în localitatea Șeica Mare, judeţul Sibiu, clasificat în regim deschis)
IULKO ZOLTAN – înălțime: 1,72 m
– ochi albaștri
– păr șaten
– constituție: atletică
– tatuaje pe brațe
– purta pantalon crem și tricou roșu.
(în vârstă de 36 de ani, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, cu domiciliul în comuna Peregu Mare, sat Peregu Mic, judeţul Arad, clasificat în regim deschis).
Poate te-ar interesa si:
Cultură
Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“
Publicat
acum 3 orepe
23 iulie 2026de
timispress
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.
Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.
Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.
Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.
Foto: Arhivă
Administrație
ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Publicat
acum 3 orepe
23 iulie 2026de
timispress
La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției 1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.
Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.
Astfel, într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.
De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.
În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.
Administrație
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda
Publicat
acum o zipe
22 iulie 2026de
timispress
Municipiul Timișoara amenajează o nouă conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și localitatea Ghiroda. Municipalitatea a lansat licitația pentru serviciile de proiectare, faza DALI, necesare continuării rețelei de pe malul Begăi.
Proiectul facilitează deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.
„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Primăria Municipiului Timișoara va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.
Investiția va reconfigura intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.
Valoarea estimată a contractului pentru serviciile DALI este de 248.000 lei (fără TVA). Anunțul de licitație este disponibil la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100242535


Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Spania – campioana mondială la fotbal
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
- ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara 23 iulie 2026
- Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda 22 iulie 2026
- Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy 22 iulie 2026
- Spania – campioana mondială la fotbal 20 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară

