Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Furturi din autoturisme, în lanț, la Lugoj. Hoții au fost prinși și arestați

Publicat

pe

Doi bărbați de 43 și 49 de ani, reţinuţi, în cursul zilei de 4 decembrie, de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Lugoj pentru furt din mai multe  autoturisme, au fost arestaţi preventiv în  pe o perioadă de 30 de zile.

În fapt, între 6 noiembrie 2020 și 19 noiembrie 2020 cei doi bărbați au sustras mai multe bunuri din 4 autoturisme parcate pe raza municipiului Lugoj, în 4. decembrie 2020  au comis 3 acte de furt pe raza municipiului Reșița, sustrăgând din 3 autoturisme,  un laptop, o boxă și suma de 1300 de lei.

Suma de bani și cele două bunuri au fost recuperate.

În urma activităților întreprinse de polițiștii lugojeni în colaborare cu polițiștii din Reșița, s-a reușit depistarea celor doi bărbați.

Persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în data de 5 decembrie, magistrații au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor și recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Administrație

Aplicația Atlas, activă la Timișoara. Se pot obține certificate fiscale

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția Fiscală, reamintește contribuabililor, persoane fizice și juridice, că pot obține automat certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile prin aplicația Atlas.

Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a genera automat documentele fiscale necesare în diverse situații, fără verificări suplimentare.

Timișorenii pot obține instant certificatul fiscal pentru diverse situații, cum ar fi: credit ipotecar, bancă, chirie, bursă școlară, ajutor social, informare, instanță, ambasade, cetățenie, licitații, obținere avize, cesiunea părților sociale, radierea sau dizolvarea societăților. De asemenea, certificatul fiscal este emis automat și pentru instituții sau programe precum: ANAF, Administrația Fondului de Mediu (panouri fotovoltaice), Institutul Național al Patrimoniului – Programul Național de Restaurare, Programul Rabla (achiziția de autoturisme), schema de minimis sau fonduri europene.

Pentru operațiuni care necesită verificări suplimentare din partea Direcției Fiscale, cum ar fi vânzarea bunurilor sau cesiunea unui contract de leasing, certificatul fiscal se eliberează pe baza verificărilor interne.

Pentru a folosi serviciul online, contribuabilii trebuie să dețină un cont de acces în Atlas (user și parolă). Accesul la platformă se face aici: https://plata.dfmt.ro/Plata2/auth/login

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite