Ne găsiți și pe:

Internațional

Anul nou chinezesc 2020. Ce spun astrele

Publicat

pe

Anul nou chinezesc 2020 începe în data de 25 ianuarie și este dedicat nativilor Șobolanului Alb de Metal, unul dintre cele mai puternice semne din zodiacul chinezesc.

Știm, sună ciudată întreaga denumire, însă fiecare element are o anumită importanță în zodiacul chinezesc. Pe lângă numele animalului, întâlnim și unul dintre cele 5 elemente primordiale ale naturii (apă, lemn, foc, pământ și metal) care asigură echilibrul și armonia, dar și o culoare, chinezii preferând să își petreacă Anul nou în haine în nuanța respectivă și decorându-și casa în culoarea anului respectiv.

Șobolanul este cel care începe ciclul calendarului chinezesc. Se spune că în momentul în care Buddha a chemat toate animalele la el, șobolanul a fost cel care s-a prezentat primul, iar pentru acest lucru, i s-a acordat dreptul de a începe zodiacul chinezesc. Conform calendarului, anului Șobolanului este un an al începuturilor și al schimbărilor pe toate planurile. În același timp, șobolanul este un simbol al muncii și al ambiției, iar dacă analizăm previziunile acestui horoscop chinezesc 2020, putem spune că va fi un an bun, încununat de succes, pentru toate zodiile. Cu toate acestea, cei care își doresc să se bucure de succes, trebuie să acționeze cu rapiditate și eficiență și să învețe să fie perseverenți.

Tigru

Anul naşterii: 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010

Persoanele aflate sub zodia tigrului sunt descrise ca fiind puternice, aventuroase şi pline de pasiune. În anul 2020 Tigrul se va bucura de câştiguri uriaşe care chiar îl vor transporta pe teritorii neexplorate. Să nu mai spunem că se va încăpăţâna atât de tare încât va alege să facă parte din cele mai riscante scenarii.

Şobolan

Anul naşterii: 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008

Se pare că în 2020 nativul Şobolan nu va avea parte de atât de mult noroc pe cât ne aşteptam. Persoanele aflate sub acest semn vor avea un nor negru deasupra capului şi, din acest motiv, vor fi nevoiţi să-şi schimbe perspectiva. Anul Şobolanului de Metal anunţă noi oportunităţi în carieră, aşa că nu lăsa anxietatea sau gândirea negativă să te afecteze.

Bivol

Anul naşterii: 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009

Cei născuţi sub semnul Bivolului sunt persoane dependente şi puternice, dar foarte încăpăţânate. În acest sens, este posibil să apară unele probleme în timpul anului în care Metalul este elemenul care domină însă, succesul şi norocul sunt gata să fie prezente pentru persoanele flexibile şi gata de orice.

Iepure

Anul naşterii: 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011

Nativii din semnul Iepurelui sunt rafinaţi, sensibili şi foarte rezervaţi. În anul 2020, nativul Iepure nu se va simţi tocmai confortabil în privinţa noilor experienţe şi începuturi. Au nevoie de linişte şi spaţiu pentru a-şi face ordine în gânduri şi pentru a-şi stabili planurile de viitor.

Dragon

Anul naşterii: 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012

Nativii din zodia Dragonului sunt carismatici şi rebeli. Iubesc orice oportunitate care îi face să iasă în evidenţă, iar anul Şobolanului de Metal anunţă numeroase oportunităţi. Însă, cu toate astea, trebuie să fie foarte atenţi să nu se lase prea mult purtaţi de val înainte ca lucrurile să scape de sub control. Ar trebui să fie conştienţi că uneori pot fi aroganţi.

Şarpe

Anul naşterii: 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013

Şarpele are o personalitate destul de complexă. În anul 2020 se va concentra foarte mult atât pe relaţiile personale, cât şi pe cele profesionale. Modul în care le va face faţă va determina maniera în care va decurge viaţa lor.

Cal

Anul naşterii: 1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014

Dacă nativul Iepure va fi foarte atent în privinţa noilor oportunităţi, nativul Cal va fi exact opusul. Ne aşteptăm la emoţii în exces care pot afecta planurile de viitor. Cu toate astea va fi de admirat spiritul independent care va fi de ajutor în situaţiile dificile.

Capră

Anul naşterii: 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015

Persoanele aflate sub zodia Oaie/ Capră sunt delicate, pasive şi orientate spre familie. Temperate de fel, aceste semne din zodiacul chinezesc vor reuşi să treacă în 2020 peste orice problemă cu care se confruntă. Mai mult, nu lasă dragostea pentru linişte şi stabilitate să stea în calea oportunităţilor cu adevărat valoroase.

Maimuţă

Anul naşterii: 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016

Nativul Maimuţă este foarte distractiv, dar în anul 2020 va trebui să-şi impună anumite limite. Vor trece print-o perioadă dificilă, dar orice moment va fi depăşit cu brio. Odată aflaţi pe calea cea bună, soarele va răsări în viaţa lor.

Cocoş

Anul naşterii: 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017

Persoanelor aflate sub semnul Cocoşului le place să iasă în evidenţă, iar în 2020 se vor afla de foarte multe ori în centrul atenţiei. Va fi un an de succes, în special în relaţiile personale şi profesionale. În plus, se vor concentra foarte mult şi asupra nevoilor celor din jur, dar asta nu înseamnă că se vor neglija.

Câine

Anul naşterii: 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018

Pentru nativul Câine, anul 2020 va fi chiar unul foarte uşor. Este momentul noilor începuturi şi, tot ce trebuie să facă este să lase timpul să-şi facă treaba. Dacă îşi doreşte ceva cu adevărat, va trebui să lupte pentru acel lucru şi, pentru că este o fire sinceră şi loială, o persoană cu principii, va trebui să înveţe să nu le sacrifice pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte.

Porc

Anul naşterii: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019

Ca oricare alt nativ, în anul Şobolanului de Metal, nativul Porc va avea numai de câştigat, iar asta datorită calităţilor pe care le are: este inteligent, un suflet bun şi onest. În plus, ştie că este nevoie să muncească cu toate forţele pentru că nu totul i se cuvine.

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite