Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Aproape 2.000 de locuri de muncă vacante în țări europene. Cum puteți aplica

Publicat

pe

Angajatorii din Spaţiul Economic European au 1.927 de locuri de muncă vacante în reţeaua Eures, cele mai multe fiind în Spania, la cules de căpşuni, în Portugalia, la cules de zmeură, şi în Danemarca, la cules de mazăre. De asemenea, angajatorii din Marea Britanie caută 100 de muncitori în fabrică, în timp ce în Cehia sunt disponibile 30 de locuri de muncă pentru şoferi de autobuz.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), angajatorii din Spania au 815 locuri de muncă vacante – 800 la cules căpşuni, 10 pentru sudori, 3 locuri de muncă pentru tehnicieni şi câte unul pentru inginer automatizări, şi montator structuri (panouri) metalice. În Portugalia, sunt vacante 330 de locuri de muncă – 300 pentru culegători de zmeură şi 30 pentru culegători de zmeură, mure şi afine, iar în Danemarca sunt vacante 200 de locuri de muncă la cules de mazăre.

Angajatorii din Marea Britanie au disponibile 165 de locuri de muncă – 100 muncitor în fabrică, 50 măcelari, tranşatori, fansonatori, împachetatori carne, 10 operator procesare carne, cinci ingrijitor persoane la domiciliu, în timp ce în Cehia sunt 98 de locuri de muncă – 30 şofer autobuz, 20 şlefuitor, pilitor, 15 forjor, 15 operator CNC, 5 electrician auto, 5 şofer tir, 5 mecanic auto, 1 electrician, 1 tehnician frigidere, 1 tehnician la maşini pentru prelucrarea produselor din plastic;

În Germania, sunt vacante 95 de locuri de muncă: 20 şofer de camion, 10 personal în domeniul gastronomiei de sistem, 10 programator PLC, 4 betonist, 4 electrician în construcţii, 4 excavatorist, 4 montator izolaţii clădiri, 4 specialist sisteme de canalizare, 3 mecanic instalaţii sanitare, termice/de climatizare, 3 operator utilaje pentru construcţii, 3 zidar, 2 electrician construcţii cabluri, 2 lucrător în construcţii, 2 maistru construcţii reţele de cabluri, 2 maistru hidroizolaţii clădiri, 2 maistru construcţii de drumuri, 2 montator instalaţii electrice, 2 operator maşini, 2 ospătar, 1 bucătar, 1 instalator clădiri, 1 instalator/montator ţevi, 1 manager în construcţii, 1 mecanic instalaţii de climatizare şi refrigerare, 1 maistru construcţii civile, 1 montator acoperişuri, 1 muncitor în construcţii din beton armat, 1 operator pompe beton, 1 sudor;

În Finlanda, sunt 60 de locuri de muncă – 30 montator izolaţii şi 30 montator pe linie de producţie.

în Italia se caută 40 de îngrijitori la domiciliu, iar în Slovacia sunt vacante 40 de locuri de muncă pentru operator producţie.

Şi în Malta sunt disponibile 37 de locuri de muncă – 15 dulgher, 10 montator oţel, 6 zidar, 3 instalator lifturi, 3 tehnician lifturi.

În Belgia sunt 13 locuri de muncă – 2 electrician întreţinere şi reparaţii, 2 operator CNC, 1 bucătar restaurant de afaceri, 1 magaziner, 1 medic stomatolog, 1 montator semnalizare de cale ferată, 1 montator linie superioară cale ferată, 1 operator maşină de îndoit cu forma liberă, 1 sudor semi automat, 1 stivuitorist, 1 şofer cu experienţă în utilizarea macaralei, iar în Luxembourg sunt disponibile 10 locuri de muncă pentru senior tehnician Chrome.

În Cehia, angajatorii caută 5 lăcătuşi şi cinci 5 sudori, în Suedia sunt vacante 3 locuri de muncă pentru tehnician sistem Mercedes-Benz şi două pentru specialist componente auto, iar în Slovenia sunt 5 locuri de muncă – 2 îngrijitor curăţenie, 1 electrician auto, 1 mecanic auto, 1 tinichigiu auto.

Câte două locuri de muncă sunt disponibile şi în Norvegia şi Polonia, unde se caută frizeri şi vânzători/ specialist în servicii clienţi.

Cei care doresc să aplice pentru aceste joburi se pot adresa birourilor EURES din cadrul Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

O trăinicie a conștiinței: Martorii lui Iehova și Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Publicat

pe

În fiecare an, data de 27 ianuarie marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Este un moment solemn în care umanitatea își îndreaptă privirea către una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei, amintindu-și de milioanele de oameni care au căzut victime genocidului nazist. Deși persecuția a vizat grupuri diverse pe criterii de rasă, naționalitate sau ideologie politică, una dintre primele ținte vizate de naziști, cu o ferocitate și cruzime de neînțeles, a fost ulterior marginalizată și aproape înlăturată din memoria comună: Martorii lui Iehova.

Cunoscuți în acea perioadă sub denumirea de Studenți în Biblie, aceștia au reprezentat un grup aparte în peisajul terorii naziste. Conform surselor analizate, Martorii lui Iehova au fost, după cum afirmă profesorul Robert Gerwarth, „singura grupare din timpul celui de-al Treilea Reich persecutată exclusiv pe criterii religioase”. Această distincție subliniază natura specifică a suferinței lor: nu originea sau etnia i-a transformat în obiect al torturii, ci refuzul lor neclintit de a-și compromite credința creștină.

„Dușmanii Statului” și refuzul compromisului

Mecanismul de opresiune nazist nu tolera nicio formă de disidență, iar poziția Martorilor lui Iehova a intrat în coliziune directă cu doctrina național-socialistă. Istoricul Christine King explică de ce naziștii i-au catalogat pe aceștia drept „dușmani ai Statului”. Motivul principal a fost refuzul categoric al Martorilor de a accepta chiar și aspectele minore ale național-socialismului, atunci când acestea contraveneau credinței lor.

Datorită conștiinței lor religioase, Martorii și-au menținut o neutralitate politică strictă. Această poziție s-a tradus prin fapte concrete ce au sfidat rigorile regimului:

  • refuzul de a folosi salutul obligatoriu „Heil Hitler” [1];
  • refuzul de a se implica în orice fel de acțiuni rasiste sau violente;
  • refuzul de a se înrola în armata germană.

Mai mult decât o simplă rezistență pasivă, aceștia au avut curajul de a demasca ororile regimului. Doamna King adaugă un detaliu esențial: „În publicațiile lor, ei făceau cunoscute pe scară largă nelegiuirile acelui regim, inclusiv atrocitățile comise împotriva evreilor”.

Triunghiul violet și cifrele persecuției

Consecințele acestei poziții ferme au fost devastatoare. Martorii lui Iehova s-au numărat printre primii deținuți trimiși în lagărele de concentrare, imediat după ascensiunea nazismului. În universul concentraționar, ei erau identificați printr-un simbol specific cusut pe uniforma de deținut: un triunghi violet.

Datele statistice prezentate în articolele analizate conturează dimensiunea tragediei:

Dintr-un total de aproximativ 35.000 de Martori aflați în țările europene ocupate de naziști, peste o treime au fost persecutați direct.

  • Majoritatea au suferit arestări și întemnițări repetate.
  • Aproximativ 4.200 de Martori au fost trimiși în lagăre de concentrare.
  • Bilanțul victimelor indică faptul că aproximativ 1.600 de Martori au murit în această perioadă. Dintre aceștia, 370 au fost condamnați la moarte și executați.[2]

Suferința nu s-a limitat doar la adulți. Regimul a vizat distrugerea familiilor, iar sute de copii ai Martorilor lui Iehova au fost smulși cu o cruzime imposibil de descris de lângă părinți și plasați fie în case ale naziștilor, fie în centre de reeducare, într-o încercare brutală de a-i îndoctrina. Obiectivul final al regimului era clar, așa cum notează profesorul Detlef Garbe: „Scopul era exterminarea acestui grup religios: trebuia să nu mai existe niciun Martor în Germania”.

Oferta de libertate și documentul „Erklärung”

Un aspect unic al persecuției Martorilor lui Iehova, subliniat în documentele istorice, a fost componenta psihologică intensă a atacului nazist. Obsedați de ideea de a frânge integritatea morală a acestor oameni, naziștii le-au făcut o ofertă pe care nicio altă categorie de prizonieri nu a primit-o: posibilitatea de a-și cumpăra libertatea, sau, mai simplu spus, să semneze eliberarea.

Prețul libertății aducea cu sine îndepărtarea de propriile lor convingeri. Începând cu anul 1938, a fost introdusă o declarație-standard, numită Erklärung. Pentru a fi eliberat, un Martor trebuia să semneze acest document prin care:

  • renunța la credința sa;
  • îi denunța pe ceilalți Martori;
  • recunoștea guvernul nazist ca fiind autoritatea supremă;
  • se angaja să-și apere Patria „cu arma în mână”.

Comandanții lagărelor și ai închisorilor au recurs la tortură și privațiuni extreme pentru a smulge aceste semnături. Cu toate acestea, profesorul Garbe consemnează că „foarte puțini au semnat” dezicerea de la credință. Refuzul lor de a semna a reprezentat o victorie morală zdrobitoare asupra călăilor lor.

Mărturia Genevièvei de Gaulle

Una dintre cele mai puternice mărturii despre tăria de caracter a acestor femei și bărbați vine din partea doamnei Geneviève de Gaulle, nepoata generalului Charles de Gaulle și membră a Rezistenței Franceze. Închisă în lagărul de la Ravensbrück, ea a interacționat direct cu deținutele care purtau triunghiul violet. Cuvintele sale rămân un tribut impresionant adus rezistenței spirituale:

„Ceea ce am admirat mult la ele a fost faptul că ar fi putut să plece oricând, fiind suficient să semneze renunțarea la credință. … De fapt, aceste femei, care păreau atât de slăbite și de epuizate, au fost mai puternice decât SS-iștii, care aveau de partea lor puterea și toate mijloacele. Martorele aveau forță proprie, iar tăria voinței lor nu putea fi învinsă de nimeni”.[3]

Concluzie: o lecție de integritate

Contrastul dintre atitudinea Martorilor lui Iehova și conformismul majorității populației față de ideologia nazistă, atât înainte cât și în timpul Holocaustului, este izbitor. Într-o epocă dominată de frică și compromis, ei au demonstrat că integritatea morală poate supraviețui chiar și în fața terorii absolute.

Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, povestea lor aduce în prim-plan valori fundamentale la care societatea contemporană este invitată să reflecteze: respingerea fermă a rasismului, a naționalismului extrem și a violenței. Poziția lor istorică rămâne o dovadă că, până și în cele mai întunecate lagăre, conștiința umană poate rămâne liberă, un far care poate atrage orice corabie a unei simple vieți rătăcite în oceanul învolburat al lumii.

Citeste mai mult

Internațional

TOP. Ce au căutat românii pe Google, în anul 2025

Publicat

pe

Păpuşa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar şi plecarea dintre noi a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor pe Google în România, în 2025, conform unei statistici publicate de companie.

Alegerile prezidenţiale din primăvară au avut un impact major asupra căutărilor românilor anul acesta.

Nicuşor Dan, preşedintele ales, dar şi contracandidatul său din finala prezidenţială, George Simion, precum şi prezenţa la vot sunt în topul 10 al căutărilor românilor pe Google, informează compania.

De asemenea, decesul lui Ion Iliescu, cel al fostului papă, Francisc, sau asasinarea lui Charlie Kirk, personalitate media din Statele Unite, au dus la un interes ridicat în căutările pe Google în ţara noastră, potrivit aceleiaşi surse.

Topul celor mai populare căutări ale românilor în 2025 este completat de momente precum meciul dintre FSCB şi PAOK Salonic sau lansarea noului iPhone.

Pe lista târgurilor de Crăciun cu cele mai importante creşteri în căutări, anul acesta, se află cele din străinătate (Viena şi Budapesta), care le depăşesc pe cele mai populare din România (Bucureşti şi Craiova).

Totodată, între reţetele cele mai căutate pe google.com se remarcă cele tradiţionale legate de sărbătoarea Paştelui, respectiv: drob, friptură de miel şi pască.

Printre întrebările adresate de către români pe motorul de căutare s-au aflat, în acest an, „Cum se alege Papa” sau „Cum a votat diaspora”, în ton cu evenimentele anului 2025.

Citeste mai mult

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite