Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Avertizare MAE: Restricții de circulație în Ungaria

Publicat

pe

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Ungariei că primarul general al Budapestei a dispus să fie interzisă circulaţia vehiculelor în Budapesta care sunt încadrate în clasa de poluare 0,1,2,3,4 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare. Aceste restricţii se aplică zilnic, în intervalul orar 06:00 – 22:00, până la anunțarea unor noi măsuri.

Potrivit unui comunicat MAE, aceste restricţii nu se aplică pe segmentele drumului expres M0 care tranzitează zona administrativă a Budapestei, pe segmentul de drum dintre limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovacsi – Drumul Szépjuhászné – Drumul Budakeszi – limita zonei administrative a Budapestei, respectiv limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovácsi – str. Nagyrét – Drumul Máriaremete – Drumul Hidegkúti – limita zonei administrative a Budapestei.

În cazul încălcării acestor reglementări, pentru conducătorul auto se consideră că a săvârşit o contravenţie. Poliţia verifică respectarea acestor măsuri de restricţionare a circulaţiei vehiculelor. În caz de încălcare a prevederilor legale, se poate aplica o amendă de până la 150.000 Huf (aprox. 500 euro). Aceste restricţii nu se aplică vehiculelor îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, vehiculelor care efectuează transport în comun, taxiurilor, vehiculelor care transportă bolnavi, vehiculelor medicilor, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv vehiculelor de depanare sau de transport vehicule care au girofare galbene. Totodată, în această categorie de excepţie se încadrează şi vehiculele diplomaţilor, vehiculele militare, vehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV.

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Budapesta: +36305356912.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.utinform.hu și www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

Sursa: dcnews.ro

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite