Ne găsiți și pe:

Internațional

Ceasul de fitness Xiaomi Mi Band 7 lansat, are afișaj mare și funcții noi

Publicat

pe

Xiaomi are o gamă destul de reușită de dispozitive purtabile sub forma seriei de trackere de fitness Mi Band. Compania Xiaomi a lansat zilele trecute următoarea generație de ceasuri de fitness Xiaomi Mi Band 7. Noua serie a fost lansată alături de smartphone-urile din seria Redmi Note 11T.

Primul lucru de remarcat despre cea mai recentă serie Xiaomi Mi Band 7 este dimensiunea ecranului. Tracker-ul primește un ecran AMOLED Always-on de 1,62 inch (4,11 cm) în comparație cu afișajul de 1,56 inch al Mi Band 6. Acest lucru, potrivit Xiaomi, crește aria de vizionare cu 25%. Potrivit AndroidAuthority, densitatea pixelilor afișajului rămâne aceeași ca înainte, la 326 PPI.

Pe de altă parte, designul lui Mi Band 7 rămâne aproape același cu modelul mai vechi și asta nu este chiar un lucru rău. Ecranul în formă de pastilă atașat de o bandă subțire face trackerul funcțional și convenabil de purtat.

Xiaomi oferă patru noi opțiuni de analiză a datelor sportive pentru a măsura încărcarea antrenamentului, timpul de recuperare, aportul maxim de oxigen și efectele antrenamentului aerobic/anaerob. Pentru urmărirea activității, Mi Band 7 aduce 120 de moduri de sport, care acoperă sporturi în aer liber și exerciții de interior, inclusiv antrenamente la sală, aerobic și multe altele. De asemenea, poate urmări consumul de calorii și poate analiza rezultatele în tandem cu statisticile ritmului cardiac pentru a înțelege eficiența pierderii de grăsime.

O altă îmbunătățire vine sub forma monitorizării continue a oxigenului din sânge și a alertelor pentru SpO2 scăzut. Xiaomi Mi Band 7 va vibra și va alerta utilizatorii atunci când oxigenul lor din sânge scade sub 90%. Funcția este destinată amatorilor de aplinism și alergătorilor de fond, pentru a-i ajuta să obțină o perspectivă asupra conținutului lor de oxigen din sânge în timp real. În plus, Mi Band 7 acceptă și monitorizarea ritmului cardiac pe tot parcursul zilei, monitorizarea somnului, monitorizarea stresului, urmărirea sănătății femeilor, antrenamentul respirației și alte funcții populare de urmărire a sănătății.

Mi Band 7 este, de asemenea, certificat 5ATM, ca și predecesorul său. Aceasta înseamnă că poate rezista la presiuni ale apei echivalente cu o adâncime de 50 de metri. În esență, te poți scufunda în piscină cu chestia asta. Din păcate, nu are un GPS încorporat.

Ceasurile de fitness Xiaomi Mi au oferit întotdeauna o durată de viață impresionantă a bateriei, iar nici noul model nu face excepție. Compania promite 14 zile de utilizare neîntreruptă cu utilizare regulată datorită unei baterii de 180 mAh, mai mare decât bateria de 125 mAh de pe Mi Band 6. Ca durată de viață a bateriei noul tracker Xiaomi este aproape la nivelul ceasului de fitness Samsung Galaxy Fit 2.

Versiunea standard Xiaomi Mi Band 7 are un preț de 249 de yuani chinezi (~37 USD), iar versiunea NFC are un preț de 299 de yuani (~44$). Este doar puțin mai scump decât Mi Band 6, care a început de la 229 de yuani și a crescut la 279 de yuani pentru versiunea NFC.

Trackerul de fitness Xiaomi Mi Band 7 va fi disponibil în șase variante de culori diferite. Între timp, brățările colorate din TPU ale lui Mi Band 7 au un preț de 19,9 yuani (~ 3 USD). Curelele speciale fluorescente (Fluorescent) și de camuflaj (Camouflage) vor costa 29,9 yuani (~5 dolari). Trackerul de fitness Xiaomi este la vânzare din 1 iunie în China. Deocamdată, nu se știe despre lansarea și disponibilitatea sa globală.

Sursa Foto: weibo.com

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite