Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

Echinocțiu de toamnă. Ziua este egală cu noaptea, în 22 septembrie 2021

Publicat

pe

Echinocţiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ, este în ziua de 22 septembrie, la ora 22:21.

În timpul echinocţiul de toamnă, Soarele traversează o extensie imaginară a ecuatorului Pământului. Acesta va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, egalând astfel durata zilelor cu cea a nopţilor.

De asemenea, în zona Polului Nord începe noaptea polară, în timp ce în a Polului Sud, Soarele va fi deasupra liniei orizontului, timp de 6 luni, până la echinocţiul de primăvară, conform informațiilor transmise de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Totodată, durata zilelor va fi în scădere începând de la data de 22 septembrie. Simultan, cea a nopţilor va creşte, până când va avea loc solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie.

Acest eveniment astronomic marchează intrarea în toamnă și venirea nopților lungi și reci. Nopțile călduroase de vară s-au dus iar oamenii trebuie să se pregătească pentru un nou sezon.

Obiceiurile din popor transmit că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi anul viitor. Se mai spune și că, dacă va ploua în această dimineaţă de 22 septembrie, primăvara va fi ploioasă. Totuși, soarele la amiază simbolează un an bun.

În această zi, oamenii obișnuiesc să bată nucile şi să scuture merele şi gutuile. Tradiţia populară ne mai spune și că florile sunt supărate şi plâng astăzi. Pentru a rămâne frumoase şi sănătoase pe toată durata iernii, acestea trebuie unse cu mir sfinţit.

Internațional

TOP. Ce au căutat românii pe Google, în anul 2025

Publicat

pe

Păpuşa Labubu, kendama, idei de afaceri, dar şi plecarea dintre noi a unor persoane publice s-au aflat în topul căutărilor pe Google în România, în 2025, conform unei statistici publicate de companie.

Alegerile prezidenţiale din primăvară au avut un impact major asupra căutărilor românilor anul acesta.

Nicuşor Dan, preşedintele ales, dar şi contracandidatul său din finala prezidenţială, George Simion, precum şi prezenţa la vot sunt în topul 10 al căutărilor românilor pe Google, informează compania.

De asemenea, decesul lui Ion Iliescu, cel al fostului papă, Francisc, sau asasinarea lui Charlie Kirk, personalitate media din Statele Unite, au dus la un interes ridicat în căutările pe Google în ţara noastră, potrivit aceleiaşi surse.

Topul celor mai populare căutări ale românilor în 2025 este completat de momente precum meciul dintre FSCB şi PAOK Salonic sau lansarea noului iPhone.

Pe lista târgurilor de Crăciun cu cele mai importante creşteri în căutări, anul acesta, se află cele din străinătate (Viena şi Budapesta), care le depăşesc pe cele mai populare din România (Bucureşti şi Craiova).

Totodată, între reţetele cele mai căutate pe google.com se remarcă cele tradiţionale legate de sărbătoarea Paştelui, respectiv: drob, friptură de miel şi pască.

Printre întrebările adresate de către români pe motorul de căutare s-au aflat, în acest an, „Cum se alege Papa” sau „Cum a votat diaspora”, în ton cu evenimentele anului 2025.

Citeste mai mult

Internațional

Se vor sfârși vreodată războaiele și violența?

Publicat

pe

Martorii lui Iehova desfășoară o campanie mondială de informare cu privire la eliminarea violenței de pe tot globul

În septembrie 2025, peste 9 milioane de persoane de pe tot globul vor lua parte la o campanie de informare a publicului larg despre soluția Bibliei la înlăturarea definitivă a războaielor și a conflictelor violente.

Pe măsură ce teroarea și vărsarea de sânge continuă să facă ravagii pe glob, în special în conflicte la scară largă, cum ar fi războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Sudan, Martorii lui Iehova din întreaga lume vor distribui ediția nr. 1 din 2025 a revistei Turnul de veghe, care dezvoltă tema „Sfârșitul războaielor – Cum?”.

„Trăim într-o perioadă în care numărul conflictelor violente, chiar și al războaielor la scară largă, este în creștere. Această revistă le va aduce speranță nu numai milioanelor de oameni care suferă din cauza traumatismelor și a rănilor emoționale profunde pe care războiul le provoacă, ci și tuturor celor care caută pacea în viața lor”, spune Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din România.

Revista concisă, dar cuprinzătoare, acoperă subiecte precum:

De ce continuă să aibă loc războaie și conflicte violente

Cum se vor sfârși războaiele și conflictele violente

Cum poți găsi pacea într-o lume a războaielor și a conflictelor violente

Poate că cel mai incitant subiect abordat în revistă este răspunsul încurajator la întrebarea: Vom trăi vreodată într-o lume fără războaie?

„Soluția, care face referire la o declarație simplă a lui Isus Cristos în Rugăciunea Tatăl Nostru, îi va sensibiliza în special pe cei care încă așteaptă ca guvernele actuale să instaureze pacea pe tot globul”, spune Dl. Moraru.

În timpul campaniei din septembrie, Martorii lui Iehova își vor invita semenii la un discurs biblic special, cu aceeași temă ca a revistei: „Sfârșitul războaielor – Cum?”. Acesta va dura 30 de minute și va fi prezentat în întreaga lume în bine-cunoscutele lor lăcașuri de cult, numite săli ale Regatului. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Dl. Moraru conchide: „Îi invităm să asiste pe toți cei care sunt interesați de acest subiect. Ideile biblice pe care le vor auzi vor fi pentru mulți nu doar o sursă de mângâiere, ci și un punct de cotitură în viața lor.”

Pentru a găsi cea mai apropiată sală a Regatului la care se va prezenta discursul special intitulat „Sfârșitul războaielor –Cum?”, accesați jw.org > Despre noi > Întruniri.

Turnul de veghe nr. 1 din 2025, „Sfârșitul războaielor –Cum?”, va fi disponibil în luna septembrie pe jw.org pentru descărcare în format electronic.

Tot conținutul de pe jw.org este gratuit și poate fi accesat fără autentificare.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite