Ne găsiți și pe:

Internațional

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene

Publicat

pe

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata de anul acesta a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, înființat de Municipiul Timișoara. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 22 mai.

Premiul a fost atribuit de un juriu format din personalități de vârf ale corpului profesional românesc în diverse domenii. În desemnarea Excelenței Sale, juriul apreciază că prin leadership-ul său puternic și viziunea clară asupra unei Europe unite și reziliente, a demonstrat că politica poate fi un instrument de progres și speranță. Într-un moment de provocări majore pentru Europa, Roberta Metsola a avut un rol esențial în mobilizarea sprijinului european pentru Ucraina, promovând măsuri concrete de asistență umanitară și militară, dar și susținând integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei. Juriul este impresionat de poziția fermă a Robertei Metsola de aliat de încredere al României în eforturile de aderare la spațiul Schengen, reafirmând constant că locul țării noastre este alături de celelalte state membre în această zonă de liberă circulație.

„Îi mulțumesc Președintei Parlamentului European că a acceptat premiul Timișoarei. Acest premiu e o recunoaștere a poziției ei ferme de apărătoare și promotoare a valorilor europene. Roberta Metsola a fost în prima linie a celor care au mobilizat sprijinul european atunci când Rusia a invadat Ucraina. S-a bătut pentru dreptul României de a fi în Schengen. Face parte din tânăra generație de politicieni europeni care crede în construcția europeană și în valorile care o definesc, și care zi de zi reclădește încrederea oamenilor în democrație și în instituții. O așteptăm la Timișoara, pentru a celebra împreună Europa”, a spus primarul Dominic Fritz, inițiatorul premiului și membru în juriu.

Juriul a fost unanim în alegerea Președintei Roberta Metsola: „O respect mult și pentru că este un președinte al Parlamentului European pragmatic, echilibrat și un campion al consensului” (ambasadoarea Simona Miculescu), „Roberta Metsola, un spirit veșnic tânăr în politica europeană. Remarcabile toate inițiativele în domeniul anticorupției și curajul de care a dat dovadă în orice împrejurare, integritatea și fermitatea” (judecătoarea Iulia Motoc), „O apreciez pe Roberta Metsola pentru curajul de a apăra o Uniune Europeană construită pe compromisuri, păstrându-și în același timp convingerile puternice. Este o inspirație” (dirijorul Cristian Măcelaru), „Acordarea Timișoara Award for European Values dnei Roberta Metsola se încarcă

în aceste zile cu o semnificație aparte. Premiul nostru este un semn de solidaritate, implicare și speranță că aceste valori vor învinge” (scriitoarea Adriana Babeți), „Roberta Metsola este cu doar două luni mai mare decât mine: 46 de ani. Dar ea a atins obiective pentru care altora le-ar trebui de două ori mai mulți ani” (regizoarea Anca Miruna Lăzărescu).

Premiului Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de către Municipiul Timișoara pentru a onora personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Prima laureată a premiului a fost Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la Timișoara anul trecut, pentru înmânarea premiului.

Membrii juriului sunt: Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), ambasador, preşedinte al Conferinței generale a UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.

Evenimentul este organizat de Municipiul Timișoara prin Visit Timișoara, asociația de promovare a orașului, iar sponsor principal este compania PROFI.

Declarații ale membrilor juriului Premiului Timișoara pentru Valori Europene:

Simona Miculescu: „ Mă bucur că o vom onora pe Roberta Metsola, care are mai multe recorduri la activ – este cea mai tânără președinte al Parlamentului European, prima malteză și doar a treia femeie care ocupă această funcție. Domnia sa are la activ și recorduri de popularitate, pentru că farmecul și eficiența sa formidabilă lucrează deopotrivă asupra alegătorilor și a aleșilor: în 2024, la alegerile europene din Malta, a doborât recordul de voturi înregistrat vreodată, apoi, în Parlamentul European, a fost realeasă cu 95% din voturile exprimate. O respect mult și pentru că este un președinte al Parlamentului European pragmatic, echilibrat și un campion al consensului. Aștept cu plăcere să o celebrăm la Timișoara!”.

Iulia Motoc: „Roberta Metsola, un spirit veșnic tânăr în politica europeană. Remarcabile toate inițiativele în domeniul anticorupției și curajul de care a dat dovadă în orice împrejurare, integritatea și fermitatea cu care a impus importantul principiul al transparenței în Parlamentul European. Admirabile toate inițiativele ei în favoarea Moldovei, pe care o consideră o parte din familia europeană, Moldova așteptată cu brațele deschise în Uniunea Europeană”.

Cristian Măcelaru: „Cu o forță neclintită în promovarea drepturilor egale și a unei Europe mai incluzive și mai puternice, Roberta Metsola este alegerea perfectă pentru a primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Eforturile ei constante de a lupta împotriva bigotismului și corupției, sprijinind în același timp agenda pro-europeană – nu ca un instrument de dominație, ci ca un catalizator al păcii pe un continent ale cărui identități culturale profunde formează o tapiserie bogată de viziuni diverse – reprezintă un exemplu remarcabil de urmat. O apreciez pe Roberta Metsola pentru curajul de a apăra o Uniune Europeană construită pe compromisuri, păstrându-și în același timp convingerile puternice. Este o inspirație să îi vedem devotamentul față de cauza noastră comună și iubirea pentru continentul pe care îl împărțim”.

Adriana Babeți: „Acordarea Timișoara Award for European Values doamnei Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, se încarcă în aceste zile cu o semnificație aparte. Premiul atestă atașamentul Timișoarei și al României pentru proiectul european, participarea efectivă la edificarea acestuia și la promovarea valorilor pe care el se construiește. Premiul nostru este un semn de solidaritate, implicare și speranță că aceste valori vor învinge”.

Anca Miruna Lăzărescu: „Roberta Metsola este cu doar două luni mai mare decât mine: 46 de ani – o vârstă minunată. Dar ea a atins obiective pentru care altora le-ar trebui de două ori mai mulți ani. Este cea mai tânără președintă a Parlamentului European, mamă a patru fii și luptă cu pasiune pentru valorile europene. Cuvintele ei – „Europa va supraviețui doar dacă încetăm să o considerăm un lucru de la sine înțeles” – m-au inspirat, alături de mulți alții, să nu luăm niciodată de-a gata realizările democratice din Europa. Niciodată!”

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite