Ne găsiți și pe:

Internațional

Samsung va furniza atât afișaje, cât și plăci de circuite pentru iPhone 13 Pro

Publicat

pe

Ultimele informații din Coreea de Sud, via The Elec, sugerează că Samsung va furniza 110 milioane de ecrane OLED pentru seria iPhone 12 și viitoarea serie Apple iPhone 13 anul acesta. Panourile pentru iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max vor avea un ecran OLED TFT de tipul LTPO (Low-Temperature Polycrystalline Oxide – Oxid Policristalin la Temperatură Scăzută (LTPO), care permite o rată de reîmprospătare variabilă de 120Hz fără a afecta bateria.

Conform GSMArena, aceste ecrane LTPO OLED vor fi furnizate în cea mai mare parte de Samsung Display, cu unele mici completări provenind de la LG Electronics. Dar plăcile de circuit din aceste ecrane și care conectează afișajul OLED la telefon vor proveni de la Samsung Electro-Mechanics și Samsung Display. Producătorul de PCB-uri (Printed Circuit Board – circuit imprimat) Youngpoong Electronics a fost adăugat ca partener de aprovizionare prin intermediul Samsung Display.

Samsung va furniza atât afișaje OLED LTPO, cât și plăci de circuit pentru Apple iPhone 13 Pro și Apple iPhone 13 Pro Max. RFPCB (Rigid-Flexible Printed Circuit Board – placă de circuite imprimate rigidă) este atât puternică, cât și rigidă, dar și flexibilă și poate găzdui mai multe modele de circuite și transmiterea mai rapidă a semnalelor electrice. Modelele mai mici Apple iPhone 13 și Apple iPhone 13 Mini, care se pare că nu vor avea un afișaj cu o rată de reîmprospătare mare, vor folosi un circuit FPCB mai convențional și mai ieftin.

Apple va lansa patru modele cu seria iPhone 13. Va fi un Apple iPhone 13 Mini (modelul încă nu este sigur, din cauza vânzărilor sub așteptări ale iPhone 12 Mini) și un Apple iPhone 13, ca modele mai ieftine. Telefoane vedetă vor fi Apple iPhone 13 Pro și Apple iPhone 13 Pro Max. Doar cele din urmă vor folosi ecrane OLED LTPO, aceste ecrane fiind și pe seriile Samsung Galaxy S21 și seria Galaxy Note 20. Ecranele OLED LTPO sunt necesare pentru o rată de reîmprospătare de 120Hz. Acestea vor fi furnizate exclusiv de Samsung Display.

Apple va avea nevoie de cel puțin 169 de milioane de panouri OLED pentru iPhone-urile sale în 2021. Dintre acestea mai mult de 110 milioane vor proveni de la Samsung Display, 50 de milioane de la LG Display și 9 milioane de la compania chineză BOE. Volumul precis al ecranelor OLED pe care aceste companii le furnizează Apple pentru seria iPhone 13 va fi cunoscut doar în jurul lunii iulie, când începe producția pentru acestea.

Sursa Foto: gsmarena.com

Citeste mai mult

Internațional

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România. Cine poate să aplice

Publicat

pe

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene pentru tineri jurnalişti.

„European Parliament Training Programme for Young Journalists“ se va desfășura la Constanța, în perioada 26 – 28 octombrie 2026. Activitățile includ un prim modul concentrat pe cunoștințele generale despre funcționarea Uniunii Europene, precum și pe activitatea mass-media pe teme legate de UE. Cei mai buni dintre jurnaliștii care finalizează prima parte a programului vor avea oportunitatea de a parcurge un al doilea modul, ce va avea loc la Bruxelles sau Strasbourg, la sediul Parlamentului European.

Costurile de transport și cazare în Constanța sunt acoperite de organizatori.

Condiții de eligibilitate

Pentru înscrierea la primul modul de training tinerii jurnaliști trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență;

– să aibă o experiență de lucru în instituții de presă care să nu depășească în total trei ani;

– să manifeste un interes pentru temele europene.

Tinerii jurnaliști interesați pot transmite dosarul de candidatură la adresa de e-mail epbucarest@europarl.europa.eu, în intervalul 15 iulie 2026 – 31 august 2026.

Dosarul de candidatură este compus din:

– O scrisoare de intenție de cel mult o pagină, redactată în limba română, care va prezenta motivația participării, interesul pentru domeniul afacerilor europene și impactul preconizat al acestui program pentru viitorul profesional al candidatului;

– Curriculum Vitae, redactat în limba română;

– Copie după legitimația de presă sau scrisoare de recomandare de la instituția de presă cu care colaborează candidatul;

– O selecție de 2 link-uri cu materiale de presă publicate (articole, reportaje scrise, audio sau video).

Evaluarea candidaturilor se va face în baza criteriilor următoare: claritatea și coerenţa materialelor, veridicitatea informațiilor, abilitățile multimedia, sensibilitatea culturală, diversitate și incluziune.

Rezultatele selecției candidaturilor vor fi anunțate la finalul lunii septembrie.

Context

„European Parliament Training Programme for Young Journalists” este un exercițiu de consolidare a capacităților jurnalistice în domeniul Uniunii Europene ale tinerilor profesioniști din mass-media. Programul are scopul de a contribui la o mai bună înțelegere atât a modului în care funcționează Uniunea Europeană și Parlamentul European, cât și a democrației parlamentare și a valorilor pe care aceasta le reprezintă.Training-ul pentru tineri jurnaliști este un program al Parlamentului European, gestionat și implementat de un consorțiu format din Hikari Group si European Media Connections.

Contact

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la: epbucarest@europarl.europa.eu sau la telefon +40 788 788 879.

Citeste mai mult

Internațional

Cristian Mungiu a câștigat, pentru a doua oară, trofeul „Palme d’Or“, la Cannes

Publicat

pe

Cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu ungmetrajul „Fjord“.

Filmul a mai cucerit patru distincții: Premiul François Chalais (François Chalais Prize), Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).

Filmul „Fjord“ este o dramă despre complexitatea moralității, cu acțiunea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.

Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.

Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d’Or – la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’ în 2007.

Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

Citeste mai mult

Internațional

Cu bicicleta la Zrenjanin. Se deschide, temporar, punctul de frontieră cu Serbia

Publicat

pe

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega.

Ca urmare a interesului crescut din anii precedenți, Consiliul Județean Timiș a solicitat deschiderea punctului de frontieră în anumite perioade stabilite, pe traseul Timișoara – Zrenjanin.

Weekend-urile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele:

  • 28–29 martie 2026, pietonal (biciclete);
  • 25–26 aprilie 2026 pietonal (biciclete);
  • 2–3 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 7–10 mai 2026 pietonal (biciclete);
  • 29–31 mai 2026 pietonal (biciclete) și naval/portuar pentru ambarcațiuni.

În toate aceste intervale, trecerea frontierei se va face între orele 08:00 și 20:00, în baza unui document de identitate valabil, cu respectarea reglementărilor în vigoare. În perioada 29–31 mai, traversarea va fi posibilă inclusiv pe apă.

Bicicliștii vor avea astfel posibilitatea de a parcurge traseul dintre Timișoara și Zrenjanin pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, amenajată pe digul canalului Bega. Traseul are o lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, dintre care 37 de kilometri pe teritoriul României.

Acest proiect contribuie la promovarea mobilității sustenabile și a cicloturismului în zona transfrontalieră, valorificând potențialul turistic al regiunii și încurajând un stil de viață activ.

În acest proiect, Consiliul Județean Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com .

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite