Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Internațional

ZTE Nubia Z60 Ultra disponibil și în Europa

Publicat

pe

Anunțat anul trecut în decembrie 2023, telefonul Nubia Z60 Ultra a fost disponibil inițial numai în China. Acum telefonul este disponibil și mai multe zone, cum ar fi America de Nord, Mexic, Europa, dar și în România. Nubia Z60 Ultra concurează cu telefoane excelente de la mărci consacrate precum Google, Samsung și Motorola. Cel mai recent telefon emblematic al ZTE are cel mai recent hardware mobil, o durată de viață fenomenală a bateriei și un software personalizabil.

Cu toate acestea, sunt unele lucruri de criticat, software-ul parcă mai trebuie ajustat și finisat, iar camerele nu produc cele mai bune rezultate. În plus design-ul camerelor spate arată oarecum ciudat și, pare cel puțin neinspirat în lumea modernă de azi.

Smartphone-ul ZTE Nubia Z60 Ultra are un afișaj AMOLED cu diagonala de 6,8 inch (17,27 cm), aceeași diagonală aflată pe Galaxy S24 Ultra sau Galaxy S24 Ultra, dar alte comparații se opresc aici. Ecranul are o rezoluție de 1.116 x 2.480 pixeli și un raport de aspect de 20: 9. Luminozitatea ecranului poate atinge un maximul de 1.500 niți. Ecranul este plat, iar camera selfie este ascunsă sub display.

Procesorul aflat la bord este Qualcomm Snapdragon Gen 3 iar GPU-ul este Adreno 750. Procesorul este însoțit de 8 / 12 / 16 / 24GB de memorie RAM și opțiuni de stocare internă de 256 / 512 și 1TB. Pe partea de software vine cu sistemul de operare Android 14 și interfața MyOS 14. În schimb, cel puțin până în acest moment, suportul pentru actualizări de Android și securitate este de doar trei ani. Este cel puțin ciudat în aceste zile, Galaxy S24 Ultra amintit mai sus, primește șapte ani de actualizări Android și de securitate.

Smartphone-ul are trei camere pe partea din spate aflate într-un modul foto cel puțin extravagant. Se află acolo o cameră de 50MP (standard), una de 64 megapixeli (teleobiectiv tip periscop) și una de 50MP (ultrawide). În față, există o cameră de 12MP sub afișaj. Modelul comercializat în China are o cameră sub afișaj de 16MP.

Senzorii includ unul de amprente in-display, accelerometru, giroscop, proximitate, busolă și spectru de culori. Are, printre altele, Bluetooth 5.4, GPS și USB Tip-C 3.1. Telefonul este Dual SIM (Nano-SIM, dual stand-by).

ZTE Nubia Z60 Ultra este alimentat cu o baterie Li-Po de 6.000 mAh cu încărcare rapidă de 80W. Are difuzoare stereo și, este primul smartphone produs de compania ZTE ce beneficiază oficial de certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf.

Nubia Z60 Ultra costă 680 de euro în configurația de bază de 8GB RAM + 256GB stocare, aproximativ 750 de euro pentru varianta cu 12GB RAM + 256GB și 900 de euro pentru 16 + 512GB. Acesta este mai ieftin decât majoritatea telefoanelor emblematice Android de pe piață. Cu toate acestea, chiar dacă este impresionant pe hârtie, nu este atât de bun pe cât pare.

Foto: Google.com

Internațional

Cu bicicleta până la Zrenjanin. Cum se face trecerea graniței

Publicat

pe

Pasionații de ciclism sunt invitați să petreacă un nou weekend pe cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Trecerea frontierei va fi posibilă în zilele de 28 și 29 iunie, între orele 8:00 și 20:00.

Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate.

Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia evenimentului „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.

Acest proiect este derulat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, promovând mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.

Cei care aleg să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi informații despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial: www.visitzrenjanin.com.

Citeste mai mult

Internațional

De la Timișoara la Zrenjanin, cu bicileta sau cu ambarcațiuni

Publicat

pe

În perioada 23-25 mai frontiera româno-sârbă va fi din nou deschisă pentru bicicliști și ambarcațiuni.

Consiliul Județean Timiș îi așteaptă pe toți iubitorii de natură și mișcare să profite de vremea frumoasă și să pornească într-o escapadă de weekend spre Serbia, pe două roți sau pe apă, din Timișoara spre Zrenjanin!

Trecerea frontierei se face cu cartea de identitate, de vineri până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Pentru cei care vor să exploreze mai mult, găsiți idei de cazare și locuri de luat masa pe: www.visitzrenjanin.com.

cordul pentru traversarea granței către Serbia, la fiecare sfârșit de lună, a fost prelungit până în august.

În acest proiect, CJ Timiș este partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin.

Citeste mai mult

Internațional

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit premiul „Timișoara pentru Valori Europene“

Publicat

pe

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit, joi, la Timișoara, Premiul „Timișoara pentru Valori Europene“, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene.

Președinta PE, Roberta Metsola: “Sunt puține orașe care reprezintă spiritul european așa cum o face Timișoara, un oraș al pionieratului, al curajului, al speranței. Orașul care a început Revoluția din 1989. Un oraș care știe prețul libertății și puterea noilor începuturi.

De aceea sunt profund onorată că orașul Timișoara a premiat Parlamentul European prin această recunoaștere a valorilor europene.

Vreau să mulțumesc locuitorilor Timișoarei, și în special primarului Dominic Fritz. Mulțumesc pentru leadership-ul dumneavoastră, pentru viziune și atașament față de Europa. Mulțumesc pentru Europa de aici”.

Primarul Dominic Fritz: „Ce moment mai bun pentru a celebra valorile europene decât astăzi, la doar câteva zile după ce cetățenii români au făcut o alegere clară și răsunătoare pentru parcursul nostru european. La alegerile de duminica trecută, mesajul nostru a fost fără echivoc: de la cetățenii orașului nostru la vocile din diaspora, Europa nu este doar o alegere politică sau economică. Este identitatea noastră. Este datoria noastră.

Roberta Metsola a fost mult timp un prieten al democrației românești. A fost alături de noi în timpul protestelor din 2017-2019, când românii au ieșit în stradă pentru a apăra statul de drept. Ea a vorbit când alții au tăcut. Într-un moment în care speranța părea fragilă, ea ne-a reamintit că Europa se uită la noi.

Și într-unul dintre cele mai frustrante și nedrepte momente pentru țara noastră, ea a spus clar și public: «Spațiul Schengen nu este complet fără România». Un adevăr simplu, rostit cu curaj”.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite