Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ACORD. Primăria Timișoara va plăti în rate gazul consumat de Colterm

Publicat

pe

Primăria Timișoara va plăti până în ianuarie 2024 încă 1 milion de lei pe lună către E.On în contul gazului consumat de Colterm în 2016

Primăria Municipiului Timișoara și E.On Energie România S.A. au ajuns la un acord privind plata în rate a unei datorii de peste 17,5 milioane de lei, reprezentând gazul consumat de Colterm, dar garantat de municipalitate, în perioada ianuarie – noiembrie 2016 și a penalităților aferente. Acordul vine în urma mai multor sentințe rămase definitive și executorii în 2019 și 2020.

„Am achitat chiar azi o primă tranșă de aproape un milion de lei și vom plăti în fiecare lună această sumă către E.On, până în ianuarie 2024. Este rezultatul modului defectuos în care fosta administrație a înțeles să conducă orașul, rostogolind în viitor datorii. Acestei rate i se adaugă o altă rată lunară de 1,7 milioane de lei, pe care deja o plătim de un an, pentru gazul consumat în 2014. Plătim acum nu doar factura la gazul consumat în iernile trecute, ci și o grămadă de penalități care au adus datoria la 70 de milioane de lei. Lună de lună, până în 2024 scoatem din bugetul local 2,7 milioane de lei ca să plătim datorii la gaz”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Vă reamintim că Primăria Municipiului Timișoara este obligată să plătească această sumă de aproape 70 de milioane de lei întrucât a garantat contractul dintre Colterm și furnizorul de gaz, însă, atunci când compania nu a achitat facturile, municipalitatea nu a virat banii pe care se obligase că îi va plăti. Nici în 2019, când furnizorul de gaz a obținut prima sentință definitivă în acest caz, municipalitatea nu a pus în aplicare hotărârea instanței, fiind acum obligată să plătească penalități consistente pentru această decizie.

Locale

Primele insule ecologice vor fi puse în funcțiune, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând cu data de 10 iulie, vor fi puse în funcțiune primele insule ecologice din oraș.

Astfel, 19 insule din cartierele Aradului și Torontalului vor deveni operaționale în cadrul unui program pilot. În funcție de observațiile și sesizările venite din partea cetățenilor în perioada de testare, sistemul va fi ajustat și îmbunătățit până la operaționalizarea tuturor celor 100 de insule, în toamna acestui an.

Insulele au fost achiziționate direct de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fac parte dintr-un program mai amplu derulat de municipalitate, dedicat modernizării sistemului de colectare a deșeurilor. În total, au fost instalate 100 de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate din oraș.

Aceste sisteme moderne de colectare a deșeurilor vor fi gestionate de RETIM și ADID, partenerii responsabili cu operarea, monitorizarea și întreținerea lor. Fiecare insulă este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor: biodegradabil, rezidual, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă. Accesul se va face pe bază de cartelă, iar insulele sunt dotate cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și trimit alerte în cazul în care nu sunt folosite corespunzător.

Proiectul municipalității are o valoare de 6.887.300 lei (fără TVA) și este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis un cod  portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabil în perioada 4 iulie 2025, ora 10:00 – 5 iulie 2025, ora 10:00.

Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii de la ISU Timiș recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!

Evitați expunerea prelungită la soare!

Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Consumați fructe și legume proaspete!

Evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

Creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.

Arderea vegetației uscate și/sau a miriștilor este strict interzisă.

În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla accesând https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Locale

Campanie de colectare și reciclare a hainelor uzate, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă campania de colectare și reciclare a hainelor uzate. Până în prezent, aproape 15 tone de haine uzate au fost colectate prin parteneriatul încheiat între municipalitate și societatea CVS Recycling SRL.

Dintre acestea, 2 tone au fost predate numai în prima parte a lunii iunie. În loc să ajungă la gunoi cu resturile menajere sau chiar să se transforme în rampe ilegale, textilele sunt reciclate și li se dă o nouă viață.

În paralel, în perioada 2 iulie – 6 august, timișorenii au la dispoziție încă o modalitate gratuită de a renunța la textilele pe care nu le mai folosesc. În cadrul campaniei derulate de Retim, în parteneriat cu ADID, pot fi predate haine, lenjerii, pilote, pături, covoare mici, draperii, perdele, lavete, mopuri și alte textile de dimensiuni medii (nu voluminoase). Fiecare persoană poate preda maximum 60 de kilograme.

Campania municipalității este una permanentă, iar timișorenii pot lăsa hainele pe care nu le mai folosesc la containerele speciale amplasate în mai multe zone din oraș: Piața Dacia, Piața 700, Piața Traian, Intrarea Doinei – punct TRAFO, Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30.

În plus, le pot preda la centrul de colectare din Moșnița Nouă, situat pe Calea Medveș nr. 100, Hala 14, în intervalul orar 08:00 – 15:00.

Pentru cei care preferă colectarea de la domiciliu, pot face o programare la numărul 0742 344 784.

Data Locația Ora
2 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal  11.00 – 18.00
3 iulie Cartier Aeroport (Turnul de apa/terenul de fotbal
4 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
7 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
8 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
9 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
10 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
11 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
14 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
15 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
16 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
17 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
18 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
21 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
22 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
23 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
24 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
25 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
28 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
29 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
30 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
31 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
1 august Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
4 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
5 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
6 august Str. București – parcare

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite