Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Acțiune de deratizare la Timișoara. Ce trebuie să facă cetățenii

Publicat

pe

Primăria Timişoara anunță  că, în perioada 1 – 15 martie 2022, se va desfășura o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL.

Produsele folosite sunt: Agrorat  Pellet – substanţă activă Brodifacoum pentru combaterea rozătoarelor; Colbrom  Pastă – substanţă activă Bromadiolone pentru combaterea rozătoarelor. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole),Tip 14 (Rodendicide), fiind avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu  legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

„Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem apel la cetăţenii orașului să sprijine această acțiune și să adopte măsuri urgente în privința curăţeniei în propriile gospodării pentru combaterea rozătoarelor.

Rugăm cetățenii să procedeze la salubrizarea și igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, interioare și exterioare clădirilor. Atragem atenția timișorenilor asupra faptului că sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public“, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara.

Aceștia au mai adăugat că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancțiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situația neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) și neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfășurare a acestei acțiuni va fi extinsă.

Locale

Ruslana și Lupii lui Calancea cântă la Revelion 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe toți timișorenii să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul în Piața Victoriei, unde municipalitatea pregătește un spectacol special pentru întâmpinarea noului an.

Seara va fi deschisă de trupa timișoreană PHASER, care va încălzi atmosfera cu energia lor binecunoscută. De la ora 23:00, pe scenă va urca Ruslana, artista ucraineană câștigătoare a concursului Eurovision 2004 cu piesa „Wild Dances”. Cunoscută pentru stilul său unic, o combinație explozivă de pop-rock-dance cu influențe din folclorul carpatic, Ruslana este și deținătoarea titlului de „Artist Național al Ucrainei”. Administrația locală aduce în fața publicului timișorean o artistă cu o puternică prezență scenică, apreciată pentru activitatea sa culturală și civică.

La miezul nopții, după focul de artificii, pe scenă vor urca Lupii lui Calancea, una dintre cele mai apreciate formații din Republica Moldova, condusă de basistul și compozitorul Alex Calancea. Trupa îmbină folclorul românesc autentic cu rock, trap și ritmuri tribale.

Petrecerea se va încheia cu un after party susținut de DJ-ul și producătorul timișorean Sean Norvis, cunoscut pentru stilul său inovator și pentru conceptul „electro popular”, ce aduce împreună muzica electronică modernă și elemente din folclorul românesc.

Transport public

În acest sens, având în vedere numărul mare de participanți așteptați în centrul orașului, Primăria Municipiului Timișoara va asigura funcționarea mijloacelor de transport în comun și după ora 00:00, pentru a evita aglomerația și pentru a contribui la o mobilitate urbană sigură pe durata evenimentului. Astfel, în data de 31 decembrie 2025, liniile 33, 40, E1, E2, E3, E7, Tb 11, Tb 14, Tb 15, Tb 16, Tb 18, Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 7 și Tv 9 vor circula și după miezul nopții, oferind variante suplimentare pentru întoarcerea acasă.

Citeste mai mult

Locale

IMPOZITELE și TAXELE LOCALE pentru 2026, ajustate conform legii, la Timișoara

Publicat

pe

Municipalitatea ajustează taxele și impozitele locale pentru anul 2026 ca urmare a legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice. Actul normativ modifică atât baza de calcul – valoarea în lei/mp, cât și o serie de coeficienți utilizați până în prezent, respectiv scutiri și reduceri la plata impozitului.

Proiectul de hotărâre aferent aplicării acestor prevederi la nivelul municipiului Timișoara urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.

Conform noilor prevederi legale, pentru clădirile rezidențiale din proprietatea persoanelor fizice, valoarea în lei/mp crește cu aproximativ 79%, iar facilitățile fiscale, precum reducerile în funcție de vechimea imobilului, au fost eliminate. Până în prezent, în funcție de vechimea imobilului erau aplicate reduceri de 10%, 30% și 50%. Totodată, scutirile aplicate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele acordate instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive, au fost eliminate.

În baza noii legislații, un apartament cu o cameră de 23 mp aflat în zona A și într-o clădire veche va înregistra o diferență de aproximativ 150 de lei. Un apartament cu două camere, având 50 mp și situat în zona B, ar trece de la un impozit de 119 lei la 447 de lei, iar pentru un apartament cu trei camere, de circa 65 mp, amplasat în zona C, diferența estimată ar fi de circa 410 lei.

Noua legislație națională stabilește și includerea normei de poluare în formula de calcul pentru impozitul pentru mijloacele de transport, alături de capacitatea cilindrică. De exemplu, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual ar putea ajunge la aproximativ 230 lei în cazul normelor Euro 0 – 3 și la aproape 200 lei în cazul normei Euro 6, față de 143 lei în prezent. Pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 3.100 cmc, impozitul este estimat la 7.600 lei pentru normele Euro 0 – 3 și la 6.900 lei pentru norma Euro 6, comparativ cu 10.375 lei în prezent. Pentru autoturismele hibride cu emisii peste 50 g C02/km este estimat un impozit de circa 200 lei. Pentru autoturismele electrice, scutite până în prezent, este introdusă o taxă anuală de 40 de lei. În evidențele Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara sunt peste 156.000 de mijloace de transport, din care circa 127.000 în proprietatea persoanelor fizice, iar restul în proprietatea persoanelor juridice.

Pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie a anului 2026, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2026 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice, municipalitatea acordă o bonificație de 10%.

În ceea ce privește impozitarea clădirilor rezidențiale pentru persoane juridice, municipalitatea menține regimul actual până în anul 2027, ca urmare a OUG 78/17.12.2025.

Pentru clădirile nerezidențiale, atât pentru persoane fizice, cât și pentru cele juridice, proiectului municipalității propune diminuarea cotei adiționale de la 31% la 16%.

Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026 poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020

Citeste mai mult

Locale

Sirenele vor răsuna la Timișoara în amintirea Revoluției din Decembrie 1989

Publicat

pe

Sâmbătă, 20 decembrie, la ora 12:00, în întreg orașul Timișoara vor răsuna sirenele.

Acest moment simbolic marchează eliberarea Timișoarei și omagiază curajul celor care au luptat pentru libertate și demnitate.

Primăria Timișoara invită toți cetățenii să participe la acest moment de reculegere și omagiu, prin care onorăm și reafirmăm valorile pentru care s-a luptat: libertatea, solidaritatea și respectul pentru drepturile omului.

Pentru Timișoara, luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care orașul a devenit primul oraș liber de comunism din România, asumându-și un rol decisiv în declanșarea eliberării întregii țări.

Foto: Primăria Timișoara

36 de ani de la Revoluția din decembrie ’89. PROGRAMUL manifestărilor organizate la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite