Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

ACTUALIZARE. Al șaptelea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat la Timișoara

Publicat

pe

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au anunţat, vineri, că doi dintre pacienţii depistaţi pozitiv cu coronavirus au fost externaţi din spital.

Este vorba despre femeia de 38 de ani care a venit în data de 20 februarie din Bergamo, Italia, cu avionul, dar şi de pasagerul care se afla lângă ea în avion, un bărbat de 47 de ani.

Femeia a fost depistată în 28 februarie, iar bărbatul în data de 3 martie.

În spital se mai află, în prezent, elevii de 16 ani, colegi de clasă la un liceu din Timişoara, un băiat şi o fată. Băiatul este nepotul bărbatului de 47 de ani. Starea lor de sănătate este bună, neavând simptome specifice.

Știrea inițială

Al şaptelea caz de infectare cu coronavirus în România a fost confirmat joi seara, la o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul  din Timişoara diagnosticat cu o zi în urmă.

„În urma testelor realizate la Timişoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv.  Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia. Tânăra a fost transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara”, a anunţat, joi seară, Grupul de Comunicare Strategică.

În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacţi ai tânărului de 16 ani, rezultatele au fost negative.

Acestea  vor rămâne în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

Vineri va începe ancheta epidemiologică la persoanelecu care a intrat în contact tânăra de 16 ani, urmând să fie luate măsurile de izolare şi de prelevare de probe.

Băiatul de 16 ani, din Timişoara, a fost al cincilea caz de coronavirus din România.

Autorităţile din Timiş au decis sistarea cursurilor la clasa respectivă, iar toate persoanele cu care a intrat în contact au fost testate.

Locale

„Străzi pentru comunitate“, pe Bulevardul Cetății din Timișoara. Programul evenimentelor

Publicat

pe

„Străzi pentru comunitate” dăruiește cetățenilor din cartiere, pentru o zi, o stradă circulată în mod obișnuit de mașini, și o transformă în loc de desfășurare a unor activități destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare specificul cartierului, organizate cu parteneri „din vecini”: școli, societăți comerciale, universități, cluburi sportive etc.

Anul acesta, evenimentul se va desfășura pe Bd. Cetății, duminică 14 aprilie.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația tramvaielor și a autovehiculelor pe Bd. Cetății, între Calea Torontalului și str. Amforei/Martir Cernăianu va fi oprită, între orele 7:00 și 17:00.

Participarea la activități este gratuită. De asemenea, la fiecare atelier, participanții pot câștiga premii simbolice: penare (truse) din meshuri reciclate, cărți, biscuiți gigantici și pâine de la Prospero, chiar și flori cu rădăcină, pentru grădinile din fața blocului (care vor fi plantate ulterior, cu sprijinul Horticultura).

Programul se desfășoară între orele 11:00-16:00 și cuprinde următoarele activități:

SCENĂ
11:00 – Sticluța, spectacol pentru copii cu Asociația „Teatru pentru Tine”
Povestea unei sticle de plastic aruncate în apă de un copil nepăsător. O temă actuală și esențială astăzi, „tradusă” în mod amuzant pe înțelesul celor mici.
12:30 – Spectacol realizat de elevii Școlilor Gimnaziale 19 și 24
14:00 – Dans cu Magnum Team

15:00 – Spectacol folcloric cu Ansamblul „Timișul” Tineret

Soliști: Sara Vasilescu, David Crișan, Maria Șaptebani, Ana-Maria Moldova, Alexandra Acs, Cristian Negrea și Bianca Opăriuc
Dirijor: Nicolae Baniciu. Coregrafi: Maria Topciov, Ciprian David și Doina Susan

ATELIERE, 12:30-16:00

– Împletit de nuiele cu meșterul popular Dinu Perva

– Ateliere creative cu CODRU– Grădinărit cu Facultatea de Horticultură, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I”
– Croșetat cu Cristina Codreanu

– Percuție cu Sorina Savii

– Pictură cu Claudia Marta

– Lectură cu Florina Jinga

– Mânuit de păpuși cu maestrul păpușar Maria Gornic

– Desene pe asfalt și obiecte din materiale reciclabile, cu Gabriela Muscan

CONCURSURI, 11:00-16:00

Crosul Cetății, ora 11:00

Crosul se adresează copiilor între 6 și 15 ani. Startul se va da la ora 11:00, pe Bd. Cetății, în apropierea colțului cu Str. Amforei. Regulamentul de participare poate fi consultat pe www.casadeculturatm.ro, începând de astăzi, 9 aprilie, ora 17:30.
Battle de street dance, ora 13:00

CLICK AICI PENTRU REGULAMENT 

COMPETIȚII AMICALE PENTRU SENIORI, 12:30-16:00

Șah, table, rebus, integrame, sudoku. Seniorii sunt invitați să vină cu jocul de table/șah de acasă. Rebus, integrame și sudoku sunt furnizate de organizatori.

MIȘCARE ÎN AER LIBER, 11:00-16:00

Bd. Cetății/Str. Iancu Flondor

11:00 – clasă de aerobic cu Beauty Center

12:00 – ora de mișcare cu Smartfit

Bd. Cetății

11:00-16:00 – ping-pong, baschet, volei tras cu arcul etc. cu Asociația Campioni pentru Viitor

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația tramvaiului 6, la Timișoara. O nouă linie de autobuz

Publicat

pe

Din 22 aprilie timișorenii vor avea la dispoziție două noi opțiuni de călătorie: o nouă linie de autobuz care va lega Calea Urseni de oraș și reluarea circulatiei tramvaiului 6, suspendat din cauza lucrărilor de modernizare pe care Primăria Timișoara le face pe bulevardul Stan Vidrighin.

„Sunt două linii foarte așteptate de cei care locuiesc sau lucrează fie în zona Urseni sau pe Calea Stan Vidrighin și ambele rute ajută la o mai bună conectare a acestor zone cu restul orașului. Dezvoltarea și modernizarea transportului public fac parte din strategia noastră de a reduce ambuteiajele în trafic și de a avea un oraș mai verde”, a spus primarul Dominic Fritz.

Începând cu data de 22 aprilie 2024, linia de autobuz 24 va face legătura între Bulevardul Sudului, AEM și Calea Urseni/Intrare Rudicica.

Această linie va avea un traseu tur-retur care va include următoarele străzi: Piața Gheorghe Domășneanu – strada Venus – strada Mareșal Constantin Prezan – girație b-dul. Sudului – strada Mareșal Constantin Prezan – Calea Urseni – Intrare Rudicica.

De asemenea, au fost stabilite și stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor pentru această linie. Astfel, pe traseul dus, acestea vor fi amplasate în următoarele locații: Gheorghe Domășneanu – Venus – Uzina de apă Urseni – Calea Urseni – Grădinița Calea Urseni – Intrare Rudicica. Pe traseul întors, stațiile vor fi: Intrare Rudicica – Grădinița Calea Urseni – Calea Urseni – Uzina de apă Urseni – girație b-dul. Sudului – Parc Sudului – Gheorghe Domășneanu.

Noua linie de autobuz va aduce un plus de comoditate și accesibilitate pentru locuitorii zonelor respective, facilitând deplasările într-un mod eficient și confortabil. Aceasta va face legătura cu liniile de troleibuz 15 și 16 (la Bulevardul Sudului), cu tramvaiele 4, 8 și 9 și cu autobuzele 23 și E2 la AEM.

Circulația tramvaielor pe linia 6a respectiv 6b se reia începând de luni 22 aprilie 2024, ca urmare a finalizãrii lucrãrilor la intersecția Cãii Stan Vidrighin cu strada 1 Decembrie.   Tramvaiele liniei 6a vor circula pe urmãtorul traseu:  P-ta Maria; Catedrala Mitropolitană; P-ta 700; Libertății; Hotel Continental; Prefectură; 3 August 1919; P-ta Traian; Fabrica de bere;  Banatim; Deliblata; Sala Olimpia; Cluj; P-ta Crucii; P-ta N. Bălcescu;  Parc Doina.

Tramvaiele liniei 6b vor circula pe urmãtorul traseu:  P-ta Maria; Parc Doina; P-ta N. Bălcescu; P-ta Crucii; Cluj; Sala Olimpia; Deliblata; Banatim; Fabrica de bere; P-ta Traian; 3 August 1919; Prefectura; Hotel Continental; Libertății; P-ta  700; Catedrala Mitropolitană. Linia 6 autobuz va fi suspendatã începând cu aceastã datã.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Campanie de salubrizare stradală, la Timișoara. Când și unde să nu parcați autoturismele

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara va începe o campanie de salubrizare stradală, ce va consta în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei.

Operațiunile de măturat mecanic și spălare a carosabilului au drept scop prevenirea riscului de îmbolnăvire a populației ca urmare a acțiunii patogene a microorganismelor existente în praful stradal.

În urma verificărilor efectuate în teren, s-a constatat că sunt străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la rigolă acumulându-se cantități însemnate de praf și nisip, ceea ce reprezintă un factor de poluare a aerului prin emiterea de pulberi în suspensie PM10.

Pentru desfășurarea eficientă a acestor operațiuni de salubrizare, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor și restricționarea parcării pe străzile incluse în graficul de curățenie (https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura).

Astfel, începând de luni, 15 aprilie, se va implementa parcarea alternativă a autovehiculelor pe anumite străzi și bulevarde din Timișoara, în zilele și orele stabilite pentru efectuarea operațiunilor de măturat mecanic și spălat carosabil.

Primăria Municipiului Timișoara își propune prin această acțiune să asigure un mediu curat și sănătos pentru locuitorii orașului, iar implicarea cetățenilor în respectarea regulilor de parcare va contribui la succesul acestei campanii de salubrizare stradală.

Pentru informații suplimentare și pentru a consulta graficele cu parcarea alternativă, puteți să accesați https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite