Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Apel la populația din Timișoara să sprijine acțiunile primăriei de dezinsecţie şi deratizare

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara își îndeplinește atribuțiile legale ce îi revin, fapt pentru care, începând din 17  și până în 30 iunie 2022, desfășoară activităţi de dezinsecţie pe domeniul public. Lucrările de dezinsecţie terestră se desfăşoară între orele 21-6, urmate de lucrările de dezinsecţie aeriană între orele 6-10 şi 17-21.

Și în lunile aprilie și mai, s-au desfășurat acţiuni de dezinsecţie cu aviotratament dimineața şi seara după ora 17 până la asfinţit, continuate cu tratamente terestre de dezinsecţie. De asemenea, în perioada 1-15 martie 2022 a avut loc o amplă acțiune de deratizare pe domeniul public al orașului.

Primăria Timișoara efectuează periodic tratamente de deratizare din martie până în octombrie în fiecare an. De asemenea, monitorizează în permanență situația rozătoarelor și insectelor, iar în momentul în care se înregistrează creșteri ale populației acestora, intervine prin acțiuni specifice.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL. Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu  legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Organizarea, derularea şi participarea la activităţile edilitar-gospodăreşti constituie o obligaţie permanentă a consiliilor locale şi a primarilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, precum şi a cetăţenilor.

„Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem apel la cetăţenii orașului să sprijine acțiunile primăriei și să adopte măsuri urgente în privința curăţeniei în propriile gospodării pentru combaterea rozătoarelor. Rugăm cetățenii să procedeze la salubrizarea și igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, interioare și exterioare clădirilor. Atragem atenția timișorenilor asupra faptului că sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public“, precizează reprezentanții Primăriei Timișoara, într-un comunicat de presă.

Prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancțiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situația neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) și neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

Locale

PROIECT. Conceptul noului skatepark din Timișoara, în dezbatere publică

Publicat

pe

Proiectul noului skatepark ce va fi construit de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Central Anton Scudier a fost prezentat, marți, de primarul Dominic Fritz, împreună cu arh. Radu „Dudu” Radoslav, unul din fondatorii mișcării Underground din Timișoara și Anonim TM.

Primăria Municipiului Timișoara, împreună cu comunitatea locală de skateri, rolleri și bikeri, și arh. Radu Radoslav, ca lider de proiect, a demarat un proces de proiectare participativă a viitorului skatepark al Timișoarei.

„Am spus din start că trebuie să avem un skatepark în Timişoara. Dar, în același timp, am vrut foarte mult să evităm greşelile trecutului. Asta înseamnă să nu lăsăm comunitatea de skateri fără suport, așa cum a fost în anii ‘90, dar nici să preluăm noi în totalitate acest proiect, fără implicarea comunității locale. Altfel, ar fi existat riscul să nu răspundem așteptărilor foarte mari. De aceea mă bucur că o echipa condusă de Radu Radoslav de la firma Subcontrol, magazinul U-Man şi alții au dezvoltat un concept serios. Conceptul nu vorbeşte doar de infrastructură şi câteva rampe din beton, ci de activarea unei comunităţi în Parcul Central. Au dezvoltat un concept împreună cu comunitatea de skateri şi bikeri din oraş. Acum conceptul este într-o fază în care poate fi prezentat public. Proiectul ne va fi donat, iar primăria își asumă scoaterea lui la licitație și execuția noului skatepark. Eu am mare încredere ca în momentul în care avem studiul de fezabilitate aprobat, putem să-l introducem în buget la următoarea rectificare. Cred că e realist ca anul viitor să putem finaliza acest skatepark. E cu mult prea multă întârziere, dar mă bucur că acum, comunitatea, nişte firme serioase, dar şi administraţia s-au unit pentru acest concept frumos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Arhitectul Radu Radoslav a subliniat că a ajuns la conceptul prezentat public în urma unor dezbateri cu comunitatea locală de skateri, rolleri și bikeri, iar acest proiect are avantajul de a fi modular și de a integra într-un concept unitar tot ce ține de această comunitate. Astfel, pe lângă două zone destinate skaterilor, skateparkul mai include și un perete de escaladă, care se poate dubla ca scenă, are zone destinate grafferilor, dar și un pump track pentru bicicliști.

„Dacă administraţia publică ne cere ajutorul atunci noi răspundem şi încercăm să ajutăm. Pentru că asta face o comunitate locală, încearcă să rezolve lucruri cu administrația locală. Proiectul e pro bono. Am încercat să adunăm mai mulţi proiectanţi şi care au interes, poate s-au dat pe vremuri pe role sau pe skateuri sau biciclete. Poate nu pentru ei, ci poate generaţia viitoare”, a punctat arh. Radu Radoslav.

Conceptul va fi dezbătut public pentru a doua oară împreună cu comunitatea de skateri din Timișoara săptămâna viitoare, marți, 30 mai, de la ora 18:00, la magazinul U-man.

Încă de la începutul anilor ‘90, Parcul Central a devenit locul de întâlnire a skaterilor și rollerilor din Timișoara. Pe locul unui fost Luna Parc, pe o platformă betonată, aceștia și-au creat singuri sau cu ajutorul unor sponsori, primele rampe și obstacole. Din păcate, în prezent, acestea au dispărut, iar administrațiile anterioare, chiar dacă au avut intenția de a construi un nou skatepark, nu au reușit acest lucru.

Citeste mai mult

Locale

Zilele economiei sociale și solidare la Timișoara

Publicat

pe

Târg de produse și servicii sustenabile, proiecție de film, vizite pe teren, întâlniri între specialiști, ateliere și degustări de produse

Asociații, întreprinderi sociale și instituții și-au dat mâna pentru a organiza, la Timișoara, în perioada 23-28 mai 2023, Zilele economiei sociale și solidare. Este un eveniment prin intermediul căruia dorim să facem cunoscute inițiativele de economie socială existente, astfel încât tot mai mulți timișoreni să afle despre acestea, să le devină parteneri, consumatori sau să se implice ca voluntari pentru susținerea lor.

În contextul situației socio-economice dificile pe care o traversăm, Timișoara cunoaște o dinamică socială pozitivă în domeniul economiei sociale și solidare. Peste 70 de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție sunt înregistrare în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Sunt demersuri lansate pentru a răspunde unor nevoi sociale și de mediu insuficient adresate, care își propun totodată să construiască încredere și legături sociale, acolo unde acestea s-au distrus.

Zilele economiei sociale și solidare la Timișoara vor culmina cu Târgul economiei sociale, eveniment organizat în data de 25 mai, în intervalul orar 10.00-20.00, pe strada Vasile Alecsandri, nr. 1 (curtea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara).

15 întreprinderi sociale și de inserție își vor prezenta produsele și serviciile în cadrul târgului – produse alimentare ce provin dintr-o agricultură durabilă, produse vestimentare sustenabile, servicii de cazare și masă, servicii de petrecere a timpului liber, servicii suport pentru persoanele vârstnice, servicii de recuperare a uleiului alimentar uzat, servicii de tâmplărie și producere brichete pentru încălzit.

Este important să înțelegem că, dincolo de produsele și serviciile pe care întreprinderile sociale le oferă, acestea încearcă să rezolve o problemă socială sau de mediu. Fie că vorbim de locuri de muncă pentru persoane în dificultate, lipsa unei locuințe, probleme de izolare socială în rândul persoanelor vârstnice, accesul dificil la piață pentru mici producători, probleme legate de poluare, risipă alimentară sau acces redus la programe de formare privind dezvoltarea durabilă. Din acest motiv, încurajăm totodată participanții să afle „povestea” din spatele acestor inițiative și care este impactul social al acestora.

Evenimentul mai cuprinde lansarea unei băcănii cu produse locale la Timișoara, Ziua porților deschise la OilRight, un atelier pe tema achizițiilor publice responsabile, precum și o vizionare de film tematic, în data de 26 mai, ora 18.00, la Cinema Victoria. Este vorba de filmul „Alcarràs”, în regia lui Carla Simón, care va fi urmat de o dezbatere cu reprezentanți din economia socială.

Întreprinderile sociale vor avea, de asemenea, un stand de prezentare în cadrul Timotion, în Piața Huniade, în data de 28 mai, o ocazie în plus de a se întâlni cu publicul timișorean.

Zilele economiei sociale și solidare la Timișoara sunt organizate de: ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociația Curtea Culorilor, Asociația Generații pentru Generații, Asociația INTERSECT, Asociația Kolping România, Asociația Practicienilor și Specialiștilor în Economie Socială, Asociația VIVIAL, BrodMed Team, Green Aware, Federația Caritas Timișoara, OilRight, OneShirt, RECIPROC și Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Sociologie și Psihologie.

Citeste mai mult

Locale

PROIECT. Regulament pentru activitățile cultural-stradale, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, a pregătit Regulamentul de desfășurare a activităților cultural-stradale, pentru categoriile de solicitanți care includ: muzicieni, actori, dansatori, artiști din sfera artelor vizuale și nu numai. Aceștia pot participa activ la crearea unei atmosfere vibrante în Timișoara și la dezvoltarea culturală a orașului prin mini-piese de teatru, scenete, recitaluri, dans, iluzionism, acrobații sau pictură.

Avizele de funcționare puse la dispoziție pentru artiștii stradali sunt anuale sau ocazionale. Avizele anuale sunt eliberate în lunile ianuarie și iunie și trebuie solicitate până atunci, iar cele ocazionale pot fi cerute în orice lună a anului și se eliberează pentru maximum 30 de zile. Artiștii stradali trebuie să aibă minimum 16 ani și pot activa singuri sau în grupuri de până la 5 persoane.

Aceștia vor putea să își desfășoare activitatea de luni pană vineri, de la 16:00 -22:00, iar în weekend-uri, în intervalele orare 10:00 – 12:00 și 17:00 – 22:00. Între octombrie și aprilie, orarul permis de luni până vineri este redus la intervalul 16:00 – 20:00.

De menționat că obținerea unui aviz de funcționare nu este cu titlu definitiv și că acesta poate fi retras, în urma a două avertismente date de Poliția Locală, în timpul unui an calendaristic. Pentru evitarea acestor situații, artiștii sunt rugați să respecte prevederile regulamentului, inclusiv cele referitoare la păstrarea distanței corespunzătoare față de alți artiști stradali, precum și de școli, biserici, spitale sau alte clădiri de interes public și să schimbe locația conform programării stabilite. Amplificarea este permisă pentru voce, cu condiția să nu depășească valoarea admisă a zgomotului în spații publice.

Zonele autorizate pentru aceste activități sunt următoarele: Piața Victoriei, Parcare Modex, Piața Libertății, Piața Unirii, Piața Sf. Gheorghe, platoul din fața Parcului Central, Str. Mărășești, Parcul Botanic, Parcul Poporului, Platoul din fața Complexului Bega, Str. Jules-Verne – Șc. Gen. Nr.14, Parcul Frații Constantin, Str. Garofiței, Str. Petofi Sandor, Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Calea Bogdăneștilor, Str. Herculane, Str. Ismail.

În vederea obținerii avizului de autorizare, artiștii stradali interesați sunt rugați să pregătească un portofoliu, un repertoriu specific sau un moment teatral sau coregrafic. Aceștia trebuie să le susțină în fața unei comisii de specialitate a Casei de Cultură.

Regulamentul se află momentan în consultare publică pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare și este disponibil aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=291B7000408E0D56C22589B20044125F

Imagine de F. Muhammad de la Pixabay

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite