Ne găsiți și pe:

Locale

Bazin de înot modern la Jimbolia. Cât timp are constructorul să finalizeze lucrarea

Publicat

pe

Una dintre cele mai mari investiții ale Consiliului Județean Timiș intră în lucru. Este vorba despre bazinul de înot pe care instituția îl construiește în Jimbolia.

Contractul de proiectare și execuție a fost deja semnat, asocierea de firme care a câștigat licitația publică având la dispoziție 18 luni pentru a duce lucrarea la bun sfârșit. Într-o primă etapă, timp de șase luni, se va lucra la proiectul tehnic, urmând ca utilajele să intre pe șantier la finalizare acestuia.

Valoarea contractului se ridică la puțin peste 9.000.000 lei + TVA. Dacă inițial obiectivul era programat a fi finanțat exclusiv din bugetul județului, instituția, prin președintele Alin Nica și senatorul de Timiș Alina Gorghiu, a reușit să obțină recent suma necesară investiției prin bugetul de stat, urmând ca CJ să acopere doar costurile cu TVA.

„Am reușit să degrevăm bugetul județului de o cheltuială majoră. Beneficiem de o deschidere importantă la București față de proiectele județului, iar asta ne permite să ne diversificăm portofoliul de lucrări în infrastructură. Este o investiție gândită pentru întreaga zonă de vest a județului și va fi deschisă atât elevilor, cât și celor care doresc să se antreneze sau să practice înotul ca stil de viață sănătos. Veștile bune vor continua să vină anul acesta, pe măsură ce deblocăm, inițiem noi investiții și le accelerăm pe cele existente”, a subliniat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Bazinul va avea o suprafață utilă de 1.482 mp, fiind prevăzute toate dotările necesare, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cameră de filtrare, pompare și clorinare, cât și spații administrative. Capacitatea acestuia va fi de 65 de persoane, ceea ce permite utilizarea simultană de către două clase de elevi, împreună cu profesorii lor. Estimativ, durata de funcționare va fi de peste 50 de ani.

Proiectarea și execuția va fi realizată de SC JDA CONSULT, în calitate de lider, avându-i ca asociați pe cei de la VAST INKOMEN și CIV GROUP.

Locale

Primăria Timișoara preia cereri pentru atestarea administratorilor de blocuri

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Compartimentul Asociații de Proprietari, anunță preluarea de cereri în vederea atestării persoanelor fizice ca administratori de condominii, în baza Legii nr. 196/2018.

Administratorii neastestați în baza Legii 196/2018 au obligația de a solicita atestarea. Menținerea în funcție a unui administrator neastestat, sau angajarea de către președintele asociației de proprietari a unui administrator neatestat, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 196/2018, atât asupra persoanei fizice care desfășoara activitatea de administrator fără atestare, cât și asupra reprezentanților asociațiilor care angajează administratori neatestați.

În vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate, persoanele juridice specializate, care au ca obiect de activitate administrarea condominiilor, au obligația obținerii atestatului în condițiile legii 196/2018, pentru toți angajații acestora care presteaza activitatea de administrare a condominiilor.

Pot fi atestate ca administrator de condominii persoanele fizice cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara, care vor depune următoarele documente, în vederea obținerii  certificatului de atestare:

a)  cerere tip – formular cerere

c) copia documentului de identitate;

d)  certificatul de cazier judiciar;

e) certificat de cazier fiscal eliberat de ANAF

h) copia certificatului de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii conform Legii 196/2018;

Cererile, însoțite de documente, se depun, fie la sediul Primariei Municipiului Timișoara, Bd.C.D.Loga nr.1,  Camera 12 (luni – vineri, interval orar 8-20), fie prin poștă sau online pe platforma guvernamentală https://edirect.e-guvernare.ro

Atestatul pentru dobândirea calității de administrator condominii va fi emis persoanelor fizice,în urma unei hotărâri a Consiliului Local Timişoara.

Certificatul de atestare va menţiona datele de identitate ale titularului (nume, prenume si codul numeric personal), autoritatea emitentă. Certificatul de atestare este valabil 4 ani, de la data emiterii și este valabil pe întreg teritoriul României.

Citeste mai mult

Locale

COLABORARE. Regiunea Vest și Israelul – parteneriat în cercetare, inovare, sănătate și agricultură

Publicat

pe

Cercetare și inovare, sănătate, agricultură și industria de apărare sunt domeniile în care Regiunea Vest și Israelul ar putea colabora în viitorul apropiat, după o serie de acțiuni inițiate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

O importantă delegație a statului Israel condusă de E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului la București, căruia i s-au alăturat mai mulți experți în inovare; s-a aflat în aceste zile la Timișoara, unde s-a întâlnit cu administrația locală și județeană, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și cu cei ai mediului universitar.

Primele rezultate le-am putea vedea prin crearea unui ecosistem în domeniul inovației. Suntem dispuși să împărtășim cu Regiunea Vest ceea am creat în Israel. Țara noastră nu are multe resurse naturale, dar spiritul inovator este o trăsătură esențială. În 2019, 5,4% din Produsul Intern brut al Israelului a fost alocat pentru cercetare și dezvoltare, iar anul acesta procentul este de aproximativ 4,8%, ceea ce face din țara noastră prima din lume care acordă acestui domeniu cel mai mare procent din PIB”, a spus E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

O altă direcție în care se vor putea vedea rezultate în perioada următoare este cea a medicinei. Reprezentanții Spitalului Sheba, din Israel, cotat de revista Newsweek între primele 10 din lume au fost de acord să sprijine dezvoltarea domeniului medical din județul Timiș.

Ne dorim să realizăm un hub de sănătate în jurul Spitalului Județean, dar sunt și alte inițiative ale autorităților publice locale (Primăria Timișoara, Primăria Lugoj) de extindere a serviciilor în domeniul sanitar. Experiența de top mondial a Israelului ne va fi extrem de utilă pentru a ne putea diversifica serviciile sanitare. Ne-am gândit la telemedicină și la performanțele pe care Israelul le are în diferitele specialități medicale”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

În ceea ce privește domeniul agricol, au fost inițiate deja discuții cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului cu privire la componentele în care regiunea Vest ar putea deveni mai competitivă pe partea de resurse de apă și pentru eficientizarea cu ajutorul tehnologiei a culturilor produse aici.

Înainte să plecăm spre România, domnul Saranga ne-a spus de ce am ales această regiune. Ajungând aici, am și înțeles alegerea aceasta. Sunt multe componente esențiale pentru creștere, pentru că zona reprezintă un adevărat hub de inovare, creștere și dezvoltare”, a spus Ofer Sachs, CEO-ul companiei de consultanță Herzog Strategic, din Israel.

Este extrem de important să existe un ecosistem de inovare în Timișoara, la care universitățile, companiile și autoritățile locale să colaboreze. Iar noi, ca autorități locale, vom lupta în continuare ca să îi atragem aici pe cei mai buni tineri care să contribuie la dezvoltarea lui”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Componenta de inovație ocupă un loc important în viitorul Program Operațional Regional al regiunii Vest, proaspăt avizat de Guvernul României.

Odată cu aprobarea noului POR, adăugând și fondurile care vor veni prin Programul Național pentru Redresare și Reziliență, precum și Fondul pentru tranziție justă care va fi alocat județului Hunedoara, vom avea un buget al regiunii de aproximativ 2 miliarde de euro pentru următorii șapte ani. Avem o strategie, avem și resurse, ne dorim să avem și competențe pe măsura nivelului pe care dorim să îl atingem și de aceea cred că este extrem de importantă această colaborare cu Israelul. Sper ca în această toamnă să avem primele rezultate concrete ale colaborării noastre”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Citeste mai mult

Locale

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a plantat un stejar în Piața Libertății din Timișoara

Publicat

pe

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a participat, joi, la Timișoara, la plantaea unui stejar în Piaţa Libertăţii, pe locul în care un alt stejar a fost sădit în urmă cu aproape 100 de ani în numele străbunicului ei, Regele Ferdinand I. 

Vizita Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, a început la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, ctitorită de tatăl sau, Regele Mihai I al României, unde s-a întâlnit cu IPS Ioan, mitropolitul Banatului.

Majestatea Sa a făcut mai apoi un popas la busturile foştilor suverani ai României din Piaţa Victoriei, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, şi a dezvelit plăcuţă cu denumirea „Bulevardul Regele Mihai I”, din vecinătatea Operei. O parte a bulevardului Republicii a redobândit denumirea pe care o avea până în 1947.

Apoi, Majestatea Sa Margareta a participat la ceremonia simbolică care a marcat plantarea stejarului, în locul celui sădit în urmă cu aproape 100 de ani de străbunicul sau, Regele Ferdinand I.

Trunchiul uscat al stejarului regal a ajuns la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, unde va fi transformat într-o opera de artă care va fi amplasată într-un spaţiu public din municipiu.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite