Ne găsiți și pe:

Locale

BILANȚ. Trafic scăzut cu 70 la sută din cauza pandemiei, la Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

Anul 2020, în contextul pandemiei Covid-19, resimțit în toate domeniile de activitate, a însemnat și pentru Aeroportul Internațional Timișoara un an de încercări în fața unor restricții impuse la nivel global.

Raportându-ne la cifrele de trafic mult mai mici față de anii trecuți, putem aprecia faptul că a fost un an nu doar atipic, dar și dificil pentru activitatea aeroportuară. Chiar și în aceste condiții, administrația Aeroportului Timișoara a continuat implementarea proiectelor de dezvoltare demarate anterior.

Față de anul 2019, în care Aeroportul Internațional Timișoara a fost tranzitat de un număr de 1.595.012 pasageri, în 2020 acest număr a scăzut cu 70,5%, înregistrându-se 470.631 de pasageri. Aproximativ 30% din numărul total de pasageri au preferat cursa internă spre/dinspre destinația București. Primele cinci destinații pe care le-au ales cei mai mulți pasageri au fost: București (cu 141.744 pasageri), Londra (cu 51.870 pasageri), Bergamo (cu 36.947 pasageri), Memmingen (cu 28.862 pasageri) și Munchen (cu 28.101 pasageri).

În 2020, perioada operării curselor charter de vacanță s-a redus la doar trei luni de zile: iulie, august și septembrie. Acest fapt, pe lângă restricțiile de călătorie, a fost și unul dintre factorii care au condus la o scădere considerabilă a numărului de curse de tip charter de vacanță, – cu 75,3%, respectiv a numărului de pasageri pentru cursele de vacanță – cu 84,3%. Peste 10.000 de pasageri au zburat spre destinații de vacanță din Grecia, Turcia și Egipt: Heraklion, Rhodos, Skiathos, Antalya, Hurghada.

Pe parcursul a șapte luni de zile, preponderent în a doua jumătate a anului 2020, comparativ cu anul precedent, traficul de marfă a înregistrat creșteri lunare, între 1,6% și 17,3%. Cu toate acestea traficul de marfă a înregistrat, la final de an, o scădere de 0,4%: de la 5.167 tone în 2019, la 5.147 tone în 2020.

”Pe fondul pandemiei, Aeroportul Timișoara, alături de întreg domeniul aviatic, a suferit o scădere pronunțată a traficului și a activității. Cifrele anului 2020, an a cărui evoluție nu putea fi anticipată, reflectă un declin considerabil al numărului de pasageri și al numărului de operări zboruri aeriene. Pentru anul 2021, ne propunem să facem tot ceea ce este necesar pentru a sprijini creșterea operațiunilor aeriene de la Timișoara, vom continua politica comercială și de marketing pentru deschiderea de noi destinații disponibile din Timișoara și pentru mărirea frecvenței celor existente. În continuare, avem în vedere protejarea angajaților și menținerea tuturor măsurilor pentru a asigura pasagerilor noștri siguranța și confortul în tranzitarea aeroportului”, Dorel Grădinaru, Director General al Aeroportului Internațional Timișoara.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite