Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Comemorarea Revoluției din 1989, la Timișoara. PROGRAMUL evenimentelor

Publicat

pe

Mai multe evenimente au fost incluse în programul organizat de Primăria Timişoara alături de asociaţiile de revoluţionari, pentru comemorarea Revoluţiei din 1989 de la Timişoara.

Anul acesta se împlinesc 34 de ani de când la Timișoara au început mișcările de stradă care au dus la căderea regimului comunist în România.

PROGRAM

Duminică, 10 decembrie

În data de 10 decembrie va avea loc Cupa „Memorialul Revoluţiei la minifotbal”, ediţia a XV-a. Vor participa echipe ale asociaţiilor de revoluţionari, orfani şi copii din categorii defavorizate. Organizator: Memorialul Revoluţiei.

De ora 18:00, la Cinema Victoria, va avea loc loc proiecţia filmului şi dezbaterea „Decembrie 89, drumul spre Europa”. Organizator: Asociaţia A.L.T.A.R.-1989

Joi, 14 decembrie

În 14 decembrie 2023, ora 14:00, la Memorialul Revoluţiei va avea loc o lansare de carte şi Revista Memoria 1989 nr. 32

Vineri, 15 decembrie

În 15 decembrie 2023, tot la Memorialul Revoluţiei, de la ora 13:00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Gulag”, realizată de Platforma pentru Memorie şi Conştiinţă Europeană. Organizator: Asociaţia Memorialul Revoluţiei

La ora 13:45, va avea loc lansarea revistei „Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO)” nr.4/2023 Decernarea Premiului revistei pe anul 2023, Gabriel Andreescu. Organizator: Asociaţia Memorialul Revoluţiei, iar la ora 14:30 este programată dezbaterea Asociaţia „15 decembrie, ziua solidarităţii româno-maghiare”. Organizator: Asociaţia Memorialul Revoluţiei

De la ora 15:15 este programată lansarea de carte „Adio CEAUŞESCU. Trei tineri din Romagna dincolo de Cortina de Fier”, de Andrea Riceputi şi Maurizio Paganelli. Organizator: Asociaţia Memorialul Revoluţiei

La ora 16:00 va putea fi vizionat filmul „Dittatura Last Minute – Aventurile unor italieni în Est” – Premiul pentru Cel mai bun film, la San Diego Movie Awards, California. Organizator: Asociaţia Memorialul Revoluţiei

În perioada 15 – 22 Decembrie 2023, pe Podul Maria, va avea loc expoziţia de fotografie semnată de Constantin Duma (unul dintre fotografii Revoluţiei din 1989 de la Timişoara).

Tot în 15 decembrie 2023, de la ora 17:00 în Piaţa Victoriei va avea loc un concert de colinde:

Ora 17:00 – Paula Seling & Corala Contrast

Ora 18:00 – Festivalul coral „Leru-i, Doamne, Ler”

Ora 19:15 – Corul „Harmonia Christi”, Liceul Catolic „Gerhardinum”

Ora 19:45 – MA RA MU

Sâmbătă, 16 decembrie

În 16 decembrie 2023, Memorialul Revoluţiei va avea Ziua porţilor deschise, iar în program, de la ora 10:00 va avea loc un vernisaj al expoziţiei „Timişoara văzută prin alţi ochi”, dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere

La ora 19:00, Galeria Poli Drukeria va ajunge la Memorialul Revoluţiei – suporterii echipelor de fotbal din Timişoara vor porni pe urmele eroilor Revoluţiei din 1989 pe traseul Piaţa Maria (acolo unde a început Revoluţia) – Piaţa Victoriei – Memorialul Revoluţiei – Cimitirul Eroilor.

Tot în 16 decembrie 2023, la ora 11:00, la Sala Capitol, Filarmonica „Banatul” va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara.

De la ora 12:00 în Foaierul Operei Naţionale Române va avea loc vernisajul expoziţiei cu lucrările participante la concursul de arte vizuale. Expoziţia va putea fi vizitată în intervalul orar 12:00-21:00.

Organizator: Asociaţia A.L.T.A.R.-1989

De la ora 14:00, în Foaierul cu oglinzi al Operei Naţionale Române va avea loc Festivitatea de premiere a elevilor câştigători la concursul de istorie şi arte vizuale. Proiecţie de film ”Timişoara, remember 89”

Organizator: Asociaţia A.L.T.A.R.-1989

De la ora 17:00, în Piaţa Victoriei va avea loc un concert de colinde şi cântece tradiţionale de Crăciun după următorul program:

Ora 17:00 – Colindători din Balsa, Hunedoara – Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor

Ora 18:00 – Ansamblul „Timişul”, obiceiuri de Crăciun – Invitaţi: Cornelia şi Lupu Rednic, Angelica Flutur, Dan Necşa şi Carmen Popovici-Dumbravă

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

De la ora 19:00 la Filarmonica „Banatul” este programat concertul Recviem pentru Timişoara

Dirijor: Gabriel Bebeşelea

Solişti: Luiza Fatiol, Martiniana Antonie, Marius Budoiu, Adrian Sâmpetrean

Organizator: Filarmonica „Banatul”

La ora 20:00 în Piaţa Victoriei are loc un moment de reculegere şi aprinderea „candelelor nemuririi”

Organizator: Asociaţia A.L.T.A.R.-1989

La ora 23:45 la Biserica Martirilor va avea loc Sfânta Liturghie cu priveghere

Duminică, 17 decembrie

În data de 17 Decembrie – este zi de doliu la Timişoara

La ora 9:00 la Biserica Martirilor vor fi depuse coroane

La ora 11:30 la Catedrala Mitropolitană va fi oficiată Slujba de pomenire a eroilor martiri

La ora 13:00 la Cimitirul Eroilor va avea loc o depunere de coroane în memoria eroilor martiri şi parastas

Organizator: Asociaţia 17 Decembrie, a răniţilor şi familiilor îndoliate din Revoluţia 1989

Luni, 18 decembrie

În 18 decembrie 2023 la ora 9:30 va fi oficiată o slujbă de comemorare, la Capela Eroilor

La ora 10:00 – CIRCUIT 89 – Concurs interactiv despre Revoluţie, pentru liceeni

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

La ora 10:00 – Pelerinaj la monumentele Memorialului Revoluţiei din Timişoara

La ora 17:00 Piaţa Victoriei – Premiere CIRCUIT 89

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

La ora 19:00 „Zile Roşii, Nopţi Albe”, spectacol de teatru, Teatrul Portabil Timişoara

19:30 – Piaţa Victoriei -NOI VREM SĂ FIM! – Show cu lasere

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

Marți, 19 decembrie

În 19 decembrie 2023 de la ora 18 va avea loc „ieri ŞI astăzi”, spectacol de teatru, scenariu şi regie Rareş Rusan

La ora 17:30 la Sala Lira – Lansare de carte Radu Reja, „Revoluţia sufletelor noastre”

Ora 18:00 – Sala Lira – Corala Contrast va susţine un concert de colinde, în memoria martirilor Revoluţiei

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

În perioada 19-20 Decembrie 2023 va avea loc Pelerinajul pe urmele Eroilor Martiri Bucureşti şi Popeşti-Leordeni

Organizator: Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”

Miercuri, 20 decembrie

În 20 decembrie 2023 la ora 12:00 în Piaţa Victoriei se va declanşa sirena pentru a marca dobândirea, de către Timişoara, a statutului de oraş liber de comunism

De la ora 18:00 –  Rock for Revolution. Vor urca pe scenă Sonatic, Rock-Ing şi Rezident X cu Ansamblul „Timişul”.

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara

Locale

ATENȚIE șoferi! Resticții de trafic pentru evenimentul sportiv „Timișoara Triathlon“

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în perioada 18 iulie 2025 – 20 iulie 2025, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și în următoarele intervale orare, după cum urmează:

18 iulie 2025 (ora 18:00) – 19 iulie 2025 (ora 18:00), pe splaiul Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie și bulevardul Mihai Viteazu

19 iulie 2024, între orele 06:00 – 18:00, pe traseul START: bulevardul Mihai Viteazu banda 2 > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Sfînta Rozalia > bulevardul Mihai Viteazu > bulevardul Vasile Pârvan > Pasajul Michelangelo > bulevardul Corneliu Coposu > strada Pestalozzi până la intersecția cu strada Cuvin > strada Pestalozzi după intersecția cu strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Ștefan cel Mare > strada Pestalozzi > bulevardul Corneliu Coposu > Pasajul Michelangelo > bulevardul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > bulevardul I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > bulevardul I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > strada 20 Decembrie 1989 > bulevardul C.D. Loga > bulevardul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

în perioada 19 iulie 2025 (ora 17:00) – 20 iulie 2025 (ora 17:00), în Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu bulevardul I.C. Brătianu – strada 20 Decembrie 1989.

în data de 20 iulie 2025, între orele 08:00 – 15:00, pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga, dreapta pe bulevardul C.D.Loga, stânga pe B-dul Regele Ferdinand l (benzile 2 și 3), stânga pe str. 20 Decembrie 1989, B-dul I.C. Brătianu, până la intersecția cu str. Michelangelo, str Carol Telbisz până la intersecția cu str E. Carusso

Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentului.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Aglomerație la eliberarea cărților de identitate. Este recomandată programarea

Publicat

pe

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara recomandă cetățenilor să se programeze din timp pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări în această perioadă.

Pentru a evita eventualele neplăceri, persoanele care solicită eliberarea unui act de identitate,  din motive precum expirarea documentului, deteriorarea, schimbarea domiciliului, a numelui sau a fizionomiei sau altele, trebuie să își planifice din timp depunerea documentelor.

În prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara funcționează la capacitate maximă și a suplimentat numărul ghișeelor de lucru.

Astfel, dacă în vara anului trecut erau disponibile 7 ghișee, în prezent cetățenii au la dispoziție 8 ghișee, dintre care Ghișeul 8 este destinat persoanelor vârstnice, cazurilor sociale și urgențelor justificate. Accesul la acest ghișeu se face în baza unui număr de ordine, eliberat la sediul Direcției. Cu toate aceste măsuri, creșterea numărului de solicitări, alături de durata mai mare necesară pentru preluarea cererii pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), determină timpi de așteptare mai mari decât în mod obișnuit. În acest context, cele mai apropiate programări disponibile sunt în cursul lunii august.

Reamintim, cererile pentru eliberarea cărților electronice de identitate se depun cu programare online, pe portalul Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. Interfața de programare HUB MAI va fi optimizată în perioada următoare, astfel încât să prioritizeze programările pentru persoanele cu act de identitate expirat, pentru minorii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și pentru persoanele care solicită schimbarea numelui.

În ceea ce privește termenele medii de emitere a actelor de identitate, Ministerul Afacerilor Interne estimează că acestea vor fi:

5 – 7 zile lucrătoare pentru Cartea Electronică de Identitate

30 de zile pentru Cartea de Identitate Simplă

minimum 20 de zile pentru Cartea de Identitate (model 1997)

Începând cu data de 8 mai 2025 și până în prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a preluat peste 3.800 de cereri pentru CEI, iar aproape 3.000 de cereri au fost deja soluționate.

În prezent, timișorenii interesați pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate chiar dacă documentul de identitate, pe care îl au în posesie, se află în termen de valabilitate. De asemenea, începând cu data de 2 iunie 2025, Cartea Electronică de Identitate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani poate fi solicitată, de părinți sau de reprezentantul legal.

Citeste mai mult

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite