Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Concurs de fotografie pentru copii și tineri. Ce premii se dau

Publicat

pe

Aquatim și Fundația Aquatim lansează, în luna august, un concurs de fotografie pentru copii și tineri, pe tema apei.

Intitulat „Apa vieții, viața apei“, concursul are ca obiectiv conștientizarea tinerilor asupra importanței apei și a numeroaselor feluri în care ea e prezentă în viața noastră de zi cu zi, dar și a protejării acestei prețioase resurse.

Concursul este deschis copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani (inclusiv), fiind împărțit în două categorii: 6-12 ani și 13-18 ani.

Participanții vor trimite pe adresa concursfoto@aquatim.ro, începând cu 1 august și până la data de 31 august, ora 24, maxim 3 imagini, în format electronic, imagini ce trebuie să respecte încadrarea în temă – apa și legătura ei cu viața. Copiii și tinerii sunt încurajați, așadar, să exploreze creativ toate aspectele apei ce au legătură cu viața: ciclul urban al apei, circuitul ei în natură, apa ca mediu de viață pentru plante și animale, dar și ca suport necesar activităților omului, apa ca sursă de energie și cale de transport, simbolistica apei, ritualuri și obiceiuri etc.

Un juriu, format din reprezentanți ai Fundației Aquatim, fotografi și/sau persoane cu cultură fotografică, va evalua lucrările prezentate, conform criteriilor fotografice (compoziţie, cromatică, încadrare în temă, poveste etc.). Câştigătorii concursului vor fi anunţați public în data de 11 septembrie, iar lucrările vor fi expuse într-o galerie virtuală. Premiile sunt: locul I – 300 lei, locul II – 200 lei, locul III – 100 lei, pentru fiecare categorie.

Mai multe detalii sunt prezentate pe site-ul organizatorilor, în Regulamentul de concurs (https://www.aquatim.ro/templates/default/img/regulament-concurs-foto-cu-premii-apa-vietii-viata-apei.pdf)

„Ne dorim ca poveștile pe care le vom scoate la lumină în concursul Apa vieții, viața apei să inspire, tuturor generațiilor, un comportament responsabil față de resursele de apă existente și să genereze, în rândul tinerilor, în primul rând, o atitudine proactivă, de răspuns la problemele de mediu cu care ne confruntăm, printre care criza resurselor și schimbările climatice“, anunță reprezentanții Primăriei Timișoara.

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Locale

Incendiu la biserica-paraclis din lemn de la Săcălaz

Publicat

pe

Biserica de lemn din localitatea Săcălaz cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ a ars, în totalitate marți dimineața, după izbucnirea unui incendiu.

„Marţi, 7 aprilie 2026, în jurul orei 07:25, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 despre izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn  – paraclis  provizoriu – din comuna Săcălaz, str. Lacului.

Au fost alertate Detaşamentele 1 şi 2 de Pompieri Timişoara şi la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară mecanică, o autocisternă de 30.000 l si un echipaj SMURD, cu un efectiv de 28 pompieri”, a transmis ISU Timiş.

În sprijin a intervenit şi SVSU Săcălaz.

Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute.

Pompierii urmează să stabilească exact cauza izbucnirii incendiului.

Comunitatea din Săcălaz a început mobilizarea pe rețelele de socializare pentru refacerea cât mai rapidă a lăcașului de cult.

Conturi parohie pentru donații:
RON: RO64BTRLRONCRT0616362501
EUR: RO14BTRLEURCRT0616362501
Titular Cont: Parohia Adormirea Maicii Domnului Săcălaz

Citeste mai mult

Locale

PROGRAMUL slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată

Publicat

pe

LUNI, 6 aprilie
– ora   8,00 Ceasurile urmate de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite
– ora 18,00 Denie

MARȚI, 7 aprilie
– ora   8,00 Ceasurile urmate de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite
– ora 18,00 DENIE

MIERCURI, 8 aprilie
– ora   8,00 Ceasurile urmate de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite
–  ora 18,00 Denie

JOI, 9 aprilie 2026
– ora   7,00 Ceasurile urmate de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite
– ora 18,00  Denia celor 12 evanghelii

VINERI, 10 aprilie
– ora  8,00 Ceasurile împărătești
– ora 15,30 Punerea în mormânt a Domnului
– ora 19,00 Denia Prohodului Domnului

SÂMBĂTĂ, 11 aprilie
– ora   7,30  Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile Cel Mare
– ora 24,00 Sluijba Învierii Domnului

DUMINICĂ, 12 aprilie 2026 –  (Duminica Învierii) 
– ora   9,30 Sfânta Litughie Arhierească
– ora  18,00 A Doua Înviere A Domnului urmată de Concertul Corului  Catedralei   Mitropolitane

Luni (a doua zi de Paști) – 13 aprilie 2026
– ora 8:30 Utrenia
– ora 10:00 Sfânta Liturghie
– ora 18:00 Vecernia

Marţi (a treia zi de Paști) – 14 aprilie 2026
– ora 8:30 Utrenia
– ora 10:00 Sfânta Liturghie
– ora 18:00 Vecernia

Miercuri, 15 aprilie 2026
– ora 7:00 Acatist
– ora 7:30 Sfânta Liturghie A Sfântului Ioan Gură De Aur
– ora 18:00 Vecernia

Joi, 16 aprilie 2026
– ora 7:00 Acatist
– ora 7:30 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
– ora 18:00 Vecernia cu Utrenie

Vineri (Izvorul Tămăduirii) – 17 aprilie 2026
– ora 08:00 Utrenia
– ora 10:00  Sfânta Liturghie la sfârșitul căreia se va sfințit Aghiazma mică  (se va împărți la locurile obișnuite)
– ora 18:00 Vecernia

Sâmbătă, 18 aprilie 2026
– ora 7:00 Acatist
– ora 7:30 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
– ora 18:00 Vecernia cu Litie

Duminică – 19 aprilie 2026
– ora 08:00 Utrenia
– ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
– ora 18:00  Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite