Ne găsiți și pe:

Locale

Consiliul Județean Timiș asfaltează drumul de pământ dintre Săcălaz și Dudeștii Noi

Publicat

pe

Consiliul Județean asfaltează drumul de legătură între Săcălaz și DN6, o zonă care nu este în prezent acoperită de centura de ocolire a Timișoarei.

Investiția face parte din strategia CJ Timiș de a lega comunele din jurul municipiului prin drumuri județene, o minicentură care să degreveze orașul de traficul de tranzit.

Între Dudeștii Noi și Sânandrei, precum și între Sânmihaiu Român și Săcălaz există deja drumuri județene asfaltate, noua investiție creând astfel o legătură între patru comune și DN7. Trebuie menționat de asemenea că CJ Timiș are în lucru și documentația pentru lărgirea la patru benzi a șoselei dintre Sânandrei și Calea Aradului.

Șoseaua propusă spre asfaltare are 5 km și este în prezent din pământ. Investiția se ridică la 13 milioane lei, cu tot cu TVA. Consiliul Județean va asigura o cofinanțare de aproape 6 milioane de lei, restul de bani provenind din PNDL.

„În perioada imediat următoare, scoatem proiectarea și execuția la licitație. Lucrarea este cu atât mai importantă în contextul în care lucrăm și la documentația pentru legătura dintre Șag și Sânmihaiu Român. Când vom finaliza aceste două drumuri, vom avea un inel complet în jurul Timișoarei, format din drumuri județene pe parte de vest și centura ocolitoare la nivel de drum național în rest. Asta, în condițiile în care lucrările la Centura de Sud trebuie să înceapă și ele în curând. Chiar și până la realizarea legăturii dintre Șag și Sânmihai, ‹‹inelul›› se va închide prin Utvin”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Durata estimată de execuție este de 21 de luni, din care cinci sunt alocate proiectării. Benzile de circulație vor avea trei metri lățime fiecare, cu un acostament de un metru pe ambele sensuri. Pentru siguranța circulației s-au prevăzut și 2,5 km liniari de parapeți metalici, iar la intersecția cu DN6 se va amenaja un sens giratoriu, care va include și accesul existent spre Dudeștii Noi.

Locale

Incendiu la un cămin de nefamiliști din Timișoara

Publicat

pe

Peste 40 de persoane au fost evacuate, duminică seară, dintr-un cămin de nefamilişti din municipiul Timişoara, după ce a izbucnit un incendiu.

Incendiul, care a izbucnit într-o cameră aflată la etajul al treilea al unui cămin de nefamilişti de pe strada Babadag nr. 4, a fost lichidat şi se fac cercetări pentru stabilirea cauzei probabile.

Au fost evacuate 41 de persoane, dintre care o persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicată uşor cu monoxid de carbon, au precizat reprezentanţii ISU Timiş.

La incendiu s-a intervenit cu 3 autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, o autospecială de lucru la înălţime, un echipaj SMURD şi 3 ambulanţe SAJ.

La faţa locului au fost prezente şi un echipaj de jandarmi şi unul de Poliţie.

Citeste mai mult

Locale

Rezultate parțiale în județul Timiș: Iohannis – 45,82 la sută, Barna – 20,96 la sută

Publicat

pe

În județul Timiș, rezultatele parțiale ale alegerilor pentru desemnarea Președintelui României arată că pe primul loc se situează Klaus Iohannis cu 43,82 % din preferințele electoratului, ceea ce înseamnă că actualul președinte a fost votat de 137.687 persoane.

Pe locul al doilea, se află Dan Barna cu un procent de 20.96 la sută (86.845 voturi), urmat de Viorica Dăncilă cu 13,94 la sută (43.798 voturi).

În județul Timiș au votat 317.719 persoane (un procent de 50,85%); dintre acestea, 153.935 sunt din Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulație. Lucrări la drumul Remetea Mare-Bucovăț

Publicat

pe

Consiliul Județean Timiș va desfășura, în perioada 11-15 noiembrie, lucrări de întreținere, respectiv de reciclare a straturilor rutiere degradate pe DJ 609F Remetea Mare – Bucovăț.

Astfel, între 11 și 15 noiembrie, în intervalul orar 9.00 -18.00, vor fi instituite restricții de circulație pe sensul de mers Remetea Mare (DN6) – Bucovăț.

„Continuăm, atâta timp cât condițiile meteorologice ne permit, lucrările de modernizare și întreținere periodică a drumurilor județene pe care le avem în administrare. Este și cazul șoselei care face legătura între localitățile timișene Remetea Mare și Bucovăț. Mulțumim tuturor conducătorilor auto pentru înțelegere, asigurându-i că luăm toate măsurile necesare pentru desfășurarea traficului rutier în condiții cât mai bune”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite